duminică, 31 iulie 2011

Soare si culoare VI

Ar fi nedrept sa vorbesc despre Portugalia fara a vorbi despre ocean. Cu toate minunile create de mana omului, acest petic de pamant are norocul de a fi marginit din doua parti de apa, Mediterana in sud si Atlanticul pe toata lungimea vestica. Ce noroc! Intalnirea cu Atlanticul e impresionanta. Obisnuita fiind cu calmul relativ al marii, oceanul pare cu adevarat viu, nervos si plin de forta. Pare un luptator care sub aparenta  unui chip bland, izbeste cu forta colosala, calmitatea e doar o impresie. E o adevarata incantare sa il privesti cum se framanta intr-o fermecatoare gama de culori plecand de la verde smarald si schimbandu-si treptat culoarea pana se transforma intr-un albastru perfect, intunecat si plin de mister. 

Nu stiu daca exista un zgomot pe care natura il produce, mai placut decat acela facut de ocean cand se izbeste cu forta de stanci. Eu cred ca nu. E ca si cum forta lui te incarca cu energie, iti imprumuta ceva din taria si perseverenta lui, te face mai puternic, te ajuta sa mergi mai departe. Daca as fi medic as recomanda tuturor celor care se simt deprimati, fara vlaga si in pragul renuntarii cateva minute de ascultat oceanul. Ajuta. Daca l-ar putea si vedea si simti, ar fi cu mult mai bine. Nimic nu se compara, in opinia mea, cu senzatia pe care ti-o dau aerul care te bicuieste cu putere, sarea pe care o simti plutind in aer si lipindu-se pe piele, mirosul puternic si nemarginirea albastra.



Si pentru ca nu am posibilitatea sa fac tratamentul asta totdeauna cand mi-as dori, mi-am confectionat singura medicamentul. Nu e natural, ci sintetic, nu-l poti atinge si nici simti, e inodor si insipid, dar amintirile si imaginatia completeaza restul.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu