vineri, 13 ianuarie 2012

Iarna dintr-o altă viață I

Ultima iarnă adevărată a fost în 2002-2003. Am urât-o și am iubit-o în același timp. Am urât-o pentru că eram forțată să circul mulți kilometri în condiții de coșmar din cauză că cei de la drumuri nu-și făceau niciodată datoria când trebuia, ci abia când deja circulația era un coșmar. Am iubit-o pentru atmosfera de basm pe care o vedeam în afara orașului. Totul, parcă, pictat magistral de o mână nevăzută, totul încremenit într-o liniște nepământeană. Iubesc confortul ”vieții de bloc”, cum spunea bunicul, nu mă văd trăind altfel, dar trebuie să recunosc că suntem văduviți de multe minunății pe care doar viața în aer liber le poate oferi. Viața la țară e grea, dar frumoasă. Nu cred că frumusețea compensează, dar cred că merită experimentată.
Am fost câteva zile la țară în iarna aceea. A fost totul ok, un timp. Până-ntr-o zi! Când a început să ningă, și să ningă și iar să ningă, fără încetare cu fulgi mari de părea că cineva tocmai a spart toate perinile și le scutura nervos deasupra lumii. La început a fost de vis. Frumos, totul se învelea în puritate. Parcă zăpada acoperea nu numai lucrurile, dar și sunetele. Mă simțeam ca drogată. Parcă inspiram bună dispoziție. Zăpada aia care cădea necontenit parcă mă curăța de toate gândurile negre, de toate problemele și lăsa doar o veselie idioată.
După o zi deja am început să mă îngrijorez. Nu se mai oprea. Troienele creșteau, acum măturam zăpada de la intrare, în 10 minute era la loc. Și doar nu eram numai eu care voiam să circul, erau câine, pisoi, găini, rațe, curci, o întreagă armată cu pene care se încolona pe potecile pe care reușeam să le construiesc printre nămeți. O adevărată drăgălășenie.
A doua zi trebuia să merg la serviciu. Nu puteam lipsi că aveam Garda Financiară pe cap. Critică situația! Noaptea aia am dormit iepurește. Mă tot gândeam cum ies eu de acolo, că de acolo ieșeau numai cei care intraseră cu bună știință. Nu se rătăcea nimeni prin zonă ca să zici că trece vreo mașină din greșeală … Ei, ași! Adevărat coclau. Autobuzul, bineînțeles că nu a venit. Am mers din bucăți, în condiții greu de imaginat, dar mulțumită că am reușit să ies. Până ce mi s-a înfundat la mal. Ieșisem de pe coclau … ”la șosea”, dar aici pustiu. Ziceai că era dupa Apocalipsă. Nu trecea nici o mașină pe un drum care, de obicei, nu poți să îl traversezi din cauza traficului. … Dar era frumos. Era superb! Și era atâta liniște ….
Stând acolo mă gândeam eu în prostia mea că ăla ar fi fost un bun loc de practicat cea mai veche meserie din lume. Singură, pădure în stânga, câmp în dreapta, un peco … Dar… naah! Trebuia să fii nebună să ieși din casă pe o vreme ca aia ca să practici o astfel de meserie.
No, și cum stateam eu acolo, deja consolată cu ideea că oricum am întârziat și că e posibil să nu ajung deloc, mobilul era oricum inutil că în anii aia nu avea acoperire … văd niște faruri. Wow! Fericită, mă dau mai aproape de stradă. Mă dezumflu ca un balon, văzând că nu-i autobuz, ci … o mașină de Poliție. Nah! Bună și asta! Dau din creangă și culmea, omul oprește. Deschide geamul din dreapta și mă întreabă candid:
”Unde ați plecat, doamnă, pe vremea asta?”
”La dracu, domnule”, îmi venea să-i spun râzând, fericită că oprise, dar am ținut pentru mine.
Îi spun unde merg, și el mergea tot acolo. Norocul meu! Mă urc fericită și zâmbind la ideea că dau o tură cu mașina Poliției fără să fiu legată. M-a dus omul până la serviciu. În ziua aia i-am fost recunoscătoare Poliției Române și i-am iertat toate păcatele.
Și uite așa am ajuns cu bine la muncă. Șeful a răsuflat vizibil ușurat, că ”nu are pierderi” și mai că nu m-a pupat că nu-l pun să dea explicații. Era ok, lumea abia își bea cafeaua, eu trăisem o adevărată aventură.
 

10 comentarii:

  1. frumos :). eu am prins asa iarna in armata, prin 2000, in arest, m-o pus aia sa matur zapada. am maturat de mi-o sarit capacele. de atunci nu ma prea impac cu iarna. totusi daca o prind asa cum ai descris-o tu n-o pot ignora si cred ca cel putin m-ar duce gandul si pe mine la un bordel :)

    RăspundețiȘtergere
  2. wow! se pare ca ai facut-o lata de te-au bagat aia la arest. daca nu-i secret ... da mai departe :)) ce mai noroc ai avut si tu... te inteleg perfect. ai si motiv sa urasti iarna. si eu am urat-o intr-o oarecare masura, datorita drumurilor. dar mi-a trecut rapid cand a venit primavara.
    :)) ti-o fugit gandul repejor la bordel. aaaaa!!! sa stii ca ala ar fi fost un loc bun. asa, pe la marginea padurii am vazut ca le place lor :))

    RăspundețiȘtergere
  3. ce sa fac tina, nu am ascultat ordinile si am intrat in conflict cu capitanul, care a incercat sa ma loveasca, asa ca am ripostat si n-a mai apucat :) oricum la arest era mai bine, erau de-ai mei pe-acolo :))

    normal ca mi-o fugit gandul :) ce sa fac... n-am nici o treaba cu prostitutia, trebe si asa ceva, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. ar trebui legalizata prostitutia, in opinia mea si adunate de pe strada. ar fi mult mai bine pt toata lumea. ... zic eu.
    aaa nu ai aplicat regula de aur a armatei conform careia "ordinul se executa nu se discuta"? :)) sunt multi dobitoci prin armata, dar si multi oameni de calitate. se pare, din pacate, ca tu ai dat de dobitoci.unde ai facut?

    RăspundețiȘtergere
  5. stii cum e, pe strada tentatia-i mai mare. asa ca le lasam acolo da de se-nvata mai multa lume. adevarul e ca pe mine ma distreaza sa le vad. ce imi place la femeile astea usoare e ca ele fac totul pe fata, asumandusi oarecum actiunile.

    la aiud si la reghin am facut armata si povestile pot fi lungi, uneori haslii alteori triste, o multime de lume atat de diferita pusa la un loc si obligata sa convietuiasca...

    RăspundețiȘtergere
  6. hmm! ai dreptate. ele nu pretind ca sunt altceva.

    da, cred ca convietuirea asta fortata facea parte din planul de "schimburi culturale" :)) ai ce povesti la nepoti. totdeauna, dupa ce se invechesc, povestirile din armata au un farmec aparte. in special acum ca nu mai e obligatorie ... deja sunt povesti din alta lume.

    RăspundețiȘtergere
  7. sa te fereasca domnu sa asisti la o dicutie intre doi tipi ce au facut armata si vorbesc despre asta. nu se mai termina niciodata. pe unii ne-a marcat. exista o savoare in aceste povesti :)

    RăspundețiȘtergere
  8. :)) am asistat de multe ori. pentru fiecare amintirile erau diferite. oricum, opinia generala era proasta. erau prea putini cei care afirmau ca le-a placut armata. :)dar povestile erau captivante.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mie imi povestea tata de armata cand eram copil si nu ma plictiseam niciodata ascultandu-l. Dar probabil ca pe erau alte vremuri.
    Apropo de ierni ca-n povesti, Tina, stiu ce vrei sa spui. Iarna de-aia de nu mai poti sa iesi din casa am pomenit si eu, dar numai in copilarie. De cand sunt "adult", insa, nu-mi amintesc sa mai fi vazut asa ceva. Sau poate nu mai apreciez zapada ca atunci

    RăspundețiȘtergere
  10. nu, nu cred ca e vorba de apreciere. pur si simplu iernile nu mai sunt ce au fost. ninge tot mai rar cand ninge ... e putina zapada.
    si mie imi plac povestile din armata sau cele de pe front, ca am auzit si din astea. :)

    RăspundețiȘtergere