De ce Dvořák?

Prima întâlnire cu Antonin Dvořák am avut-o pe la 20 de ani în casa unei proaspete prietene, la vremea respectivă. Ne cunoscuserăm de curând, dar ne-am lipit iremediabil, deși diferența de vârstă era considerabilă. De fapt, în casa ei pot spune că am început să am habar de muzică, artă plastică și … viață, în general. Casa ei era un depozit de discuri de vinil cu toate genurile de muzică, iar când făcea curățenie știai de la ușă. Auzeai Simfonia a 5-a a lui Beethoven. Era veșnic asociată cu activitățile domestice. Fiecare cu panca lui :)). Am iubit-o pentru extraordinarul tact pedagogic. Niciodată nu a impus, nu a forțat. A recomandat, dar totdeauna m-a lasat să aleg. M-a sprijinit în definirea gusturilor fără a încerca să își impună punctul de vedere sau preferințele. M-a lăsat să aleg, chiar dacă alegerile mele ar fi fost catalogate ca junk de către specialistul din ea.

                                     Romance Op.75

 

În casa ei l-am cunoscut pe Dvořák, cel de care aveam să mă îndragostesc iremediabil, de la primele acorduri. Humoreska lui Dvořák mi-a deschis o altfel de perspectivă asupra muzicii clasice. De unde până atunci mi se părea plictisitoare și … de moși, am văzut-o cu alți ochi. Muzica clasică nu mai însemna doar valsurile lui Strauss și ”Sonata Lunii” a lui Beethoven sau „Für Elise”. Am descoperit o lume nouă plină de nume noi și stiluri diferite, dar fiecare cu un farmec al ei. Și am mai înțeles că nici un alt instrument muzical nu reușește să-mi transmită multitudinea de sentimente și trăiri mai bine decât o face vioara.
                                     Humoreska

 

Dvořák nu e un nume mare în muzică. Ba, mulți îl consideră nesemnificativ, popular, pentru că și-a inspirat muzica în mare parte din folclorul ceh. Nu contează. Eu nu-s vreun critic, nici pretenție de gusturi rafinate nu am, dar nici snoabă nu-s să spun că-mi plac doar granzii, nume consacrate.

                       
                                     Dans slavon No.7

 

De ce-l iubesc eu pe Dvořák? Pentru că atunci când îi ascult dansurile slavone, îmi vine să dansez, pentru că atunci când îi ascult romanțele și serenadele simt că plutesc, pentru că viorile și violoncelele din concerte lui îmi înfioară pielea, pentru că atunci când ascult ”Songs my mother taught me” uit să mai respir și ceva mă sfâșie pe dinăuntru într-o mie de coarde care vibrează frenetic.