6 luni de abstinență

 

Uite că au trecut 6 luni de când am spus adio fumuri. Destul de repede, aș zice eu și oarecum destul de ușor. Să vedem cât o să mai rezist. Cum e la 6 luni fără țigări? Hmm! Să vedem …

Să începem cu cele bune:

- Dorm mai bine, nu mă mai trezesc în permanență obosită;

- Dimineața nu mai simt gustul ăla de 2 lei și nici nu mai sunt cu ochii lipiți până la primele înghițituri de cafea;

- Am redus și cafeaua. Mai sunt zile în care mai beau una-două, dar nu e zilnic;

- Nu mai miros ca o bodegă, nici pielea mea, nici hainele. Pielea și-a schimbat și culoarea și textura. Uneori chiar remarc că am ”bujori în obrăjori”, vorba cântecului, ceea ce e o noutate pentru mine;

- Dinții mei au un aspect mai bun, sunt mai albi;

- Până și casa miroase mai bine și nu mai e nevoie sa spăl perdelele cel puțin o dată pe săptămână, cum făceam înainte;

- Pungile de sub ochi aproape au dispărut;

- Nu mai obosesc din doi timpi și trei mișcări, iar etajul II nu mi se mai pare FSN-istic de departe;

- Am mai mulți bani în buzunar, ceea ce nu e o chestie de neglijat în zilele astea.

Pentru cineva care fumează câteva țigări pe zi, poate nu remarcă nimic din toate astea, pentru mine, însă, care săream lejer de un pachet pe zi, semnele sunt mai mult decât vizibile.

de pe net

Să le vedem și pe cele rele, că nu pot fi toate bune, normal. De fapt nu e decât una: am luat niște kilograme în plus, cu care mă lupt din greu și deci, inevitabil, trebuie să fiu atentă la ce mănânc și cât mănânc, chestie care nu se întâmpla înainte. Am început să mă uit lung la ciocolată și înghețată, dulciurile mele favorite, să înghit în sec și să trec mai departe, oprindu-mă la raionul de fructe de unde îmi cumpăr niște mere, care, deși le urăsc, îmi satisfac pofta de dulce. Am început să îmi cumpăr încălțăminte fără toc și să zic ”tai-tai”oricărui mijloc de transport, alegând să merg pe jos ori de câte ori e posibil. Cum era zicala aia? Mersul pe jos face piciorul frumos, nu? Mă consolez eu cu ideea … Mă omor cu alergatul, bicicleta și mers kilometri pe jos, mi se urcă sângele la cap de fiecare dată când mă urc pe cântar și îl ameninț tot de fiecare dată că deschid fereastra și îi arăt cum e aerul la nivelul solului. E o provocare, e mai greu decât fumatul, clar :)

Aaa și mai e o chestie pe care eu o încadrez la dezavantaje, alături de kilograme: mi s-a ascuțit mirosul !!! Da, ăsta poate fi un dezavantaj când mai ai de a face cu persoane care transpiră în exces sau cărora apa, săpunul și pasta de dinți le sunt complet străine.

Mai am momente în care aș da regatul meu pentru o țigară, mai sunt momente în care mă bucur că nu mai am țigări prin casă, căci mă bate gândul să trag doar un fum (fumătorii cunosc senzația). Nevoia asta stringentă apare, de regulă, când sunt nervoasă și/sau stresată, în momentele alea în care în loc să iau vreun idiot de beregată, îmi aprindeam o țigară și trăgeam cu sete. Și mai sunt momente în care aroma unei țigări bune face să îmi freamăte nările și inspir cu sete. În astfel de momente încă îmi zic: ”Doar un fum!”.