Amoruri ... din nimic

Că tot ziceam mai deunăzi, în Femei,  că îmi pierd timpul cu filme despre alte epoci, am văzut Becoming Jane din lipsă de ocupație. Da, știu, a apărut acum o veșnicie, dar eu sunt tot timpul întârziată și oricum nu despre film vreau să vorbesc. Filmul, care se vrea bibliografic, e o prezentare a presupusei povești de iubire a scriitoarei engleze Jane Austen. Cine e Jane Austen cred că nu mai e nevoie să spun. Blamată sau adorată, e una dintre cele mai cunoscute autoare ale literaturii engleze. Filmul mi s-a părut un siropel bun de consumat când ești prea plictisit și nu ai nimic altceva la îndemână. Mă așteptam să fie romantizată povestea și totuși industria filmului nu contenește să mă lase cu gura căscată datorită modului în care reușeșete să facă din tânțar, armăsar.

Referitor la povestea de iubire dintre Jane Austen și Tom Lefroy nu se știe nimic clar, nimic concret. Nu există nici o informație scrisă, clară, un jurnal, o scrisoare, o însemnare etc. Sunt doar presupuneri, supoziții ale diverșilor, pe baza unicelor două scrisori păstrate pe care Jane le-a scris surorii sale Cassandra și care fac referire la Tom Lefroy. Nu reiese nimic spectaculos din acele pasaje, doar că a fost poate un flirt, au fost o companie plăcută pentru o scurtă perioadă de timp, el plecând la Londra și apoi în Irlanda.

sursa foto

”You scold me so much in the nice long letter which I have this moment received from you, that I am almost afraid to tell you how my Irish friend and I behaved. Imagine to yourself everything most profligate and shocking in the way of dancing and sitting down together. I can expose myself however, only once more, because he leaves the country soon after next Friday, on which day we are to have a dance at Ashe after all. He is a very gentlemanlike, good-looking, pleasant young man, I assure you. But as to our having ever met, except at the three last balls, I cannot say much; for he is so excessively laughed at about me at Ashe, that he is ashamed of coming to Steventon, and ran away when we called on Mrs. Lefroy a few days ago.

[…] After I had written the above, we received a visit from Mr. Tom Lefroy and his cousin George. The latter is really very well-behaved now; and as for the other, he has but one fault, which time will, I trust, entirely remove — it is that his morning coat is a great deal too light. He is a very great admirer of Tom Jones, and therefore wears the same coloured clothes, I imagine, which he did when he was wounded.” (Saturday 9 January 1796)

”Friday. — At length the day is come on which I am to flirt my last with Tom Lefroy, and when you receive this it will be over. My tears flow as I write at the melancholy idea.”(Thursday 14 January 1796)

Mai există o singură menționare a lui Tom Lefroy într-o scrisoare, doi ani mai târziu:

"... She did not once mention the name of to me, and I was too proud to make any enquiries; but on my father's afterwards asking where he was, I learnt that he was gone back to London in his way to Ireland, where he is called to the Bar and means to practise." (November 17, 1798)

Trebuie să luăm în calcul și societatea în care se petrec toate acestea, mentalitatea timpului și nu în ultimul rând faptul că Jane Austen era o scriitoare, o scriitoare de romane în care romantismul și exaltarea joacă un rol principal.

Restul e imaginație sau povești ale unor persoane care nu au fost direct implicate, nepoți care și-ar fi auzit unchii sau bunicii făcând anumite afirmații, așa cum e și cea potrivit căreia Tom Lefroy ar fi recunoscut în fața unui nepot că ar fi iubit-o pe Jane Austen, dar că a fost doar ”a boyish love”.

Din cele 2 variante ale presupusei povești de iubire prezentate de analiști de-a lungul timpului, realizatorii filmului au ales-o pe cea frumoasă. Mai e și varianta urâtă în care Lefroy o părăsește pur și simplu pe Austen.

sursa foto

Tom Lefroy se căsătorește cu Mary Paul pe care se pare că o cunoscuse cu vreo doi ani înainte de a o cunoaște pe Jane Austen și cu care ar fi fost de fapt logodit la momentul întâlnirii cu Austen. Hmm! Pare, așa, ca în cărțile ei, nu? Să fi fost Tom Lefroy un Willoughby acționând cu nerușinare? Sau un Edward Ferrars prins în capcana propriilor decizii? (Rațiune și simțire)

Orice s-ar fi petrecut în decembrie 1797, este cert că prin noiembrie 1798 tot ce ar fi fost între Jane Austen și Tom Lefroy era un capitol încheiat.

Se mai spune că după moartea lui Jane Austen, Tom Lefroy ar fi venit din Irlanda să îi aducă un ultim omagiu, vizitând mormântul acesteia de la Winchester Cathedral, ceea ce iar nu mi se pare vreo dovadă ascunsă.

Se speculează mult pe marginea faptului că Jane Austen nu s-a căsătorit niciodată pentru că l-a iubit prea tare pe Lefroy sau pentru că a suferit prea tare din cauza lui. Dar sora ei Cassandra de ce nu s-a căsătorit niciodată? Nici ea nu l-a putut uita pe Tom al ei? Erau oare sentimentele chiar atât de profunde și devastatoare la acea vreme? Erau iubirile unice și durau o viață în acele timpuri? De ce nu ia nimeni în calcul și posibilitatea că a fost o decizie bazată pe cu totul alte considerente și nu pe suferința provocată de o iubire neîmplinită?

Înțeleg că e greu de acceptat faptul că autoarea unor romane de succes care au ca ingredient principal tocmai iubirea să nu își fi găsit împlinirea tocmai în iubire și de aici toată goana asta nebunească pentru a afla ”DAR de ce?”și despicarea firului în patru, descoperirea de indicii ascunse în orice frază, în orice gest. Dar totuși … mintea omenească chiar nu poate accepta că o femeie poate alege să fie singură și dintr-un alt motiv care să nu implice neapărat un bărbat, sau o iubire neîmplinită? Ori femeile trebuie neapărat să se mărite și să facă copii, altfel nu sunt în regulă?

http://www.austen.com/

http://www.janeausten.org/