Ce mai citim... La maja desnuda și geniul lui Ibañez

 

La maja desnuda e o pictură a lui Goya. Nimic spectaculos, dacă e să mă întrebați, deși e una din cele mai cunoscute picturi. Dar nu despre pictura lui Goya vreau să vorbesc, ci despre cartea lui Ibañez.

L-am descoperit pe Ibañez în biblioteca unității unde lucram cu niște ani în urmă. Deoarece de acasă până la lucru și retur făceam cam o oră cu autobuzul, o carte mi s-a părut a fi cel mai potrivit mod de a pierde acest timp. Peisajul îl știam deja pe de rost. Am citit prima dată Pământul tuturorcare, departe de a fi o încântare, mi-a stârnit însă curiozitatea îndeajuns încât să îmi doresc să citesc mai mult Ibañez. Și am început să caut. Am găsit una în aceeași bibliotecă. La maja desnuda, publicată în românește ca Frumoasa lui Goya.

sursa foto

Cartea cu un început de-a dreptul plictisitor pe care am aruncat-o de nu știu câte ori, dar pe care am căutat-o tot de atâtea ori + 1, pentru că sunt de o încăpățânare încât și un catâr și-ar scoate pălăria în fața mea, cum ziceam, cartea asta avea să devină, în momentul în care am citit ultimul cuvânt, una din foarte puținele cărți care m-au impresionat profund și pentru totdeauna. O dată în viață am fost profund recunoscătoare catârului din mine care nu s-a lăsat învins de impresia inițială, ci a continuat îndărătnic până a meritat. În general, nu merită efortul.

Începutul e extrem de anost. Mai mult de jumătate din carte nu face altceva decât să prezinte viața de zi cu zi, și ea extrem de anostă, a pictorului Renovales, eroul principal, căsătorit și tată al unei fiice, care, aflat în plină criză a vârstei mijlocii, pare să își fi pierdut suflul și se consumă în tot felul de aventuri obscure, încercând să oprească timpul, să-și recapete tinerețea pierdută.

Și totul decurge monoton până în momentul în care soția lui Renovales moare. Și aici se relevă geniul lui Ibañez. Nu am întâlnit nici un alt scriitor, oricât de cunoscut, de apreciat sau de premiat ar fi, care să reușească să zugrăvească cu atâta măiestrie, claritate și impact, trăirile interioare ale ființei umane. Conștientizarea deșertăciunii, pierderea, greșeala, disperarea, zădărnicia, un milion de sentimente cumulate și amestecate, toate îngrămădite într-un singur suflet, toate redate prin cuvinte într-o așa manieră încât te simți conectat printr-un un fir invizibil la sufletul pictorului. Simți ca el, te prăbușești odată cu el, zâmbești melancolic unei amintiri de mult duse, odată cu el. Nu știu dacă e pură artă scriitoricească sau e extrem de fină cunoaștere a laturii emoționale umane, dar știu că nu am trăit atât de intens nici o carte, nu m-am simțit atât de în pielea personajului nici când, copil exaltat fiind, citeam aventurile lui Jules Verne, sau când mă visam ”frate”cu Winnetou.