joi, 27 decembrie 2012

D'ale bloggărelii


M-am tot pierdut în gândiri profunde în ultimul timp. Poate pentru că se mai termină un an și pe mine mă pocnesc melancoliile la sfârșit de an. De fapt cam la orice sfârșit … :) Și m-am trezit întrebându-mă: De ce mi-am făcut eu blog? Păi da. De ce mi-oi fi făcut? Și m-am tot gândit azi-noapte că tot n-aveam somn. Nu, nu din cauza întrebării, pur și simplu n-am somn. Păi cred că l-am făcut din lipsă de ocupație. Nu că aș fi avut ceva de spus lumii, nu că aș fi vrut să intru pe un anume sector de bloggăreală, nici pentru că așa e moda, să ai un blog, ci … pentru că aveam prea mult timp liber la momentul respectiv, timp pe care nu prea aveam cu ce să-l umplu. Adică aș fi avut, dar alternativele nu mă încântau. Voiam ceva diferit. Nici măcar nu am avut habar cu ce o să îl umplu. A fost ceva, așa… ”hai să văd ce iese”. A fost ceva pentru mine, un loc unde să bat câmpii sau să revărs uneori prea-plinul și unde pot să spun totul până la capăt, căci hârtia nu te întrerupe, nu? Comentariile vin după. :)) Cu timpul am ajuns să îmi dau seama că l-am făcut ”după chipul și asemănarea mea”. Ca un pom de Crăciun. Încărcat, și cu ce-mi place mie: roșu, maci și alte cele. Blogul ăsta sunt eu. Nici mai mult, nici mai puțin. Cred că dacă cineva vrea să știe cum sunt, mai bine citește blogul decât să mă cunoască personal. Fața mea induce în eroare, garantat, plus că sunt destule situații în care o să țin pentru mine părerile ”originale” sau o să mă abțin de la comentarii în anumite situații pentru că nu are rost să îmi aprind singură paie în cap. Așa cum am mai spus și prin unele postări, nu toată lumea înghite adevărul. Îți trebuie stomac pentru asta. Și deși adevărul e numai unul, omenirea, încă de la Adam și Eva, are tendințe artistice de a îl tunde ca pe un tufiș ornamental, lăsându-l mai mult sau mai puțin stufos, în funcție de simțul artistic al fiecăruia. Sunt ipocrită? Poate că sunt. Slavă Domnului, dascălii în domeniu nu-mi lipsesc.
Nu mi-am propus să atrag pe nimeni, nici să am sute de persoane la membri, n-am visat să ajung vedetă, deși aș minți dacă aș spune că nu mă bucur când văd că apare cineva nou pe la comentarii și rămâne fidel. Mă bucur tare. Adică mă face să cred că nu sunt chiar sărită de pe fix, sau cel puțin mă simt bine că nu sunt singura :)) Nu-mi doresc comentarii din obligație, adică să comentezi la mine pentru că și eu am comentat la tine. Dacă eu am comentat la tine e pentru că am avut ceva de spus la momentul respectiv. Dar reciproca nu e valabilă totdeauna. E o prostie, zic eu, dacă nu ai nimic în comun cu respectivul. Deși, trebuie să recunosc, am practicat-o și eu de câteva ori până mi-am dat seama că … că … dacă nu am nimic în comun cu ce postezi tu … mi-e foarte greu să exprim ceva, chiar dacă tu comentezi destul de des la mine. Așa că m-am lăsat păgubașă. Cred că uneori în încercarea de a fi politicoși, devenim ipocriți și zău că nu vreau să fiu ipocrită. Măcar aici. Cel puțin încerc.
Ca și cu blogroll-ul. Am în blogroll doar oameni pe care-i citesc constant, cu care găsesc că am ceva în comun sau care mă acaparează cu ceva. Chiar dacă la unii nu am comentat niciodată pentru că fie au atâtea comentarii încât simt că al meu nu ar mai avea rostul, ori altcineva a exprimat deja ideea mea și repetițiile mă irită, fie postarea aia e bună așa cum e, fără comentarii. E completă. Dar, dacă îi am în listă, e pentru că i-am găsit interesanți, amuzanți, fascinanți, mi-s dragi din X motive etc. Unii au luat o pauză, dar îi aștept pentru că îmi sunt dragi. Mi-a fost greu să găsesc oameni care mă fac să mă simt bine citindu-i. Nu mă mir. Știu că sunt o ciudată. Asta nu înseamnă că cei pe care îi citesc sunt niște ciudați :)), nu, înseamnă că sunt niște oameni de soi pentru că au reușit să mulțumească o ciudată.
Dacă mi-am făcut prieteni prin intermediul blogging-ului? Păi mi-am făcut. Face to face nu m-am întâlnit cu nimeni, dar sunt persoane care mi-au devenit apropiate. În special una.
Am avut și situații în care cineva a citit ceva la mine și s-a dus fuguța să mă pârască la mămuca că nu sunt de acord cu ideea, genul ăla ”în față miere, în spate fiere”, dar nu-i bai, așa mai cunoaștem lumea . Cine are impresia că se ascunde pe net … mare greșeală.
Am rămas oarecum surprinsă să constat că cele mai multe aterizări pe blogul meu se fac prin căutarea exactă a blogului sau numelui. Asta trebuie să mă bucure, nu? În topul aterizărilor accidentale pe blogul meu sunt:
”îmi convine” care aterizează scurt la povestea de amor dintre Enescu și Măruca, deși, cu siguranță, nu e ceea ce ei procură. Care o fi treaba cu convenitul ăsta de îl gugălesc atâția? Cred că e ceea ce le lipsește.
”minciunele”, care cu siguranță sunt vestitele gogoși (mmmm!), dar primesc exact ce zice titlul, niște minciuni mai mici :)) (țeapă!).
Și fumatul, care pare să fie o problemă. Stresează pe mulți. După 1 an, 1 lună și 2 zile încă mai am momente în care aș da … un regat pentru-o țigară și nopți în care mă visez trăgând cu sete, sau fumându-le sudate. Și, sincer, mă gândesc de multe ori să mă apuc iar, dar sunt și zile în care mirosul de țigară îmi întoarce stomacul pe dos și în astfel de zile îmi zic că eram nebună când pofteam la o țigară. Ciudat ne mai joacă feste subconștientul. Am ajuns să cred că un fumător, rămâne ”purtător al virusului” pentru toată viața, chiar dacă se lasă.
Celelalte bloguri … Colțul de joacă, l-am făcut exact pentru ceea ce îi spune numele, să mă joc. Acolo sunt eu, copilul, eu, artistul, partea veselă din mine. Acolo îmi las fantezia și dragostea pentru culori să zburde. Acolo e liniște și pace, fără probleme, fără politică, economie, bani, serviciu, răutate, fără demoni și fără nori.
Blogul de pe Wordpress a fost doar un experiment. Să văd care platformă e mai atractivă. M-am convins și … nu prea mă mai trage ața să scriu pe acolo, deși aș avea multe de povestit, dar îmi lipsește ceea ce e mai important. Cheful. Poate o să se lase dusă Sfânta Lene cândva și o să mai scriu vreo două vorbe și pe acolo.

10 comentarii:

  1. "Sfanta Lene" ne calauzeste mereu in viata de zi cu zi :)) Stiu ce spun, din proprie experienta.
    Mi-a placut cum ai zis "nu toata lumea inghite adevarul. iti trebuie stomac pentru asta", e adevarat ca stomacul pentru adevar da indigestie mai des ca cel fizic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu daca este chiar Sfanta Lene, ci, mai degraba, starea asta de lehamite pe care mi-o creeaza viata de zi cu zi. Ma acreste intr-atata incat pana si lucrurile care imi faceau placere incep sa ma lase indiferenta. Da, cam e nevoie de stomac de strutz pentru adevaruri. Zau ca nu pricep de ce ne-or deranja atata...

      Ștergere
  2. Uite, vezi, ai emis o comparatie la care nu m-as fi gandit niciodata, anume cea legata de adevarul pe care oamenii il tund ca pe tufele ormamentale. "Artistic". Cum crezi ca procedeaza, concret? Iau din el doar feliile care le convin, pe celelalte ascunzadu-le cu atentie intr-un sertar uitat al mintii, pana se evapora? Pentru ca adesea contraargumente nu au, doar razbunari mici, de unde deduci ca adevarul a suparat. :)
    Ma rog, m-am legat de un amanunt mic, aproape omitand intregul, si nu asta era intentia mea.
    Eu ma bucur ca scrii si ca te-am descoperit. Si iti multumesc pentru ca esti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Deci ti-a placut exprimarea mea ... plastica. Concret, nu stiu, dar cred ca iau din adevar numai ceea ce le place. Daca suna bine si ii favorizeaza, il accepta, daca insa le aduci vreo critica si le scuturi un pic tinichelele, deja se simt lezati in amorul propriu si, ori ataca, ori iti intorc frumusel spatele cu maretia unui rege :), pentru ca e greu sa contracarezi documentat si la obiect.
      Si eu ma bucur tare ca ne-am gasit intre miliardele care bazaie pe net :). E mare lucru.
      >:D<

      Ștergere
  3. Foarte, foarte frumos spus.
    De acord cu tot ce-ai scris si ,... nu stiu altii, dar mie nu mi-ar displacea nici o intalnire face to face :) cu cele doua persoane din "blogosfera" care-mi sunt mai aproape de sufletel. Asaaaa,... de curiozitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Poate 2013 o fi mai calm, cu tot 13-le din coada :) si ne gasim timp sa punem de o cafea.

      Ștergere
  4. Ah, ce mi-a placut ceea ce ai scris! In unele chestii ma regasesc si nu cred ca e intamplator. :)
    Eu am cam lasat blogul singur si trist. In ultima vreme am inceput atatea articole... pe unele le-am sters, pe altele le-am lasat neterminate sau pur si simplu nu le-am publicat. Nu stiu de ce, cand recitesc ceea ce am scris mi se pare ca e... am senzatia ca mi s-au terminat cuvintele. M-a coplesit prostia si ipocrizia celor din jur si mi-e teama ca ceea ce voi asterne pe blog va semana cu un strigat de disperare al unui om naufragiat.

    Uite vezi, chiar si acum nu m-am putut abtine si am venit cu un comentariu care strica frumusete de postare. Mie imi place cum scrii, imi place ca ai simtul umorului si prinzi esenta lucrurilor.
    Ma opresc aici pentru ca devin sentimentala. :) Si ca fapt divers - si eu as fi curioasa sa te intalnesc in "real life". :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca te regasesti pe aici, Dara, si eu m-am regasit de multe ori pe la tine si te-am citit mereu cu placere. Sunt convinsa ca ai avut motivele tale pentru pauza, asa cum ti-am mai spus odata, cand voiai sa il inchizi, lasa-l acolo ca el te asteapta cuminte. Sincer nu vad de ce crezi ca "strigatul de disperare ale unui om naufragiat" ne-ar face sa fugim. Poate or sa se mai trieze cititorii tai, e adevarat, dar nu stiu daca asta ar fi o suferinta. Suntem multi in aceeasi situatie si sigur ne-ar face bine sa abordam si subiecte de genul asta. E nevoie de cineva sa rupa gheata. "Veto, fii barbata!" :)). Nu te ambala ca strici "frumusete de postare". Lasa ca nu ii cad galoanele :)) Ma bucur ca te simti ok sa vorbesti despre orice.
      Cum ziceam si in comentariul de mai sus, daca n-om muri, poate punem de o sezatoare in anul asta ciudat, 2013 :))

      Ștergere
  5. E placut blogul tau, simplu, sincer, onest adica original. Cel putin eu asa il percep. Si ma simt bine in casuta ta cand ii trec pragul
    Iti spun de azi La multi ani Tina, sa ne citim sanatoase :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca te simti bine in casuta mea virtuala :).
      La multi ani si tie, Hapi, si sa ne auzim cu bine in 2013.

      Ștergere