sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Ce mai citim... Khady - Mutilată


Sincer, nu cred că mă simt în stare să fac o recenzie la cartea asta. Sunt prea zguduită. Sunt prea șocată. Observ că nu a fost publicată în România, nu apare nimic pe net referitor la carte deși cred că fiecare ființă umană ar trebui să o citească, să se oripileze și să ia atitudine.


sursa foto
Mutilată, este povestea unei senegaleze, Khady Koita, este povestea a milioane de femei africane și  asiatice care sunt mutilate fizic încă din copilărie ca urmare unei tradiții nenorocite care nu le răpește numai feminitatea, ci și copilăria, adolescența și dreptul de a fi propriile lor stăpâne. E povestea supunerii totale, povestea tăcerii și acceptării necondiționate a deciziilor familiei și soțului. E povestea incapacității unor părinți de a-și salva fetele de la o traumă pe viață datorită lipsei de educație, a comunității și tradițiilor pe care le acceptă tacit fără a chestiona, fără a gândi, fără a alege. Copilelor le este eliminat clitorisul, în cel mai fericit caz, în cel mai nefericit le este înlăturat tot, clitoris, labii mici și labii mari. E povestea unor copile măritate în copilărie, devenite mame în adolescență, care nu au timp să se joace, care nu au timp să viseze.
”Două femei mă apucă și mă târăsc către cameră. Una îmi ține capul, iar genunchii ei îmi zdrobesc umerii cu toată greutatea pentru ca eu să nu mă mișc; cealaltă îmi ține genunchii cu picioarele desfăcute. […] Femeia însărcinată cu operația dispune de o lamă de bărbierit pentru fiecare fetiță, cumpărată de mame pentru această ocazie. Ea trage cât mai mult posibil cu degetele de mica bucată de carne și taie ca și cum ar fi tăiat o bucată de carne de zebu. Din nefericire nu e posibil să o facă dintr-o singură mișcare. E obligată să ferăstruiască.
[…] Sângele o stropește pe față. E o durere de neexplicat care nu se aseamănă cu nimic altceva. Ca și cum mi-ar smulge mațele….”
Avea 7 ani și tocmai fusese ”purificată”.
Este de asemenea poveste unei luptătoare, Khady, singură, departe de casă, în Franța, cu 5 copii până la 20 de ani, cu un soț mult mai în vârstă care vrea să o țină în ignoranță pentru a o putea domina, care își exercită tiranic dreptul de stăpân și care reacționează cu brutalitate atunci când i se opune rezistență. Dar e și povestea unei femei care reușește după mulți ani să înfrângă tradiția, să-și câștige libertatea ei și a copiilor și să lupte pentru a le ajuta pe alte femei.
Pe mine cartea m-a îngrozit. Mi-a dat frisoane și m-a făcut să mulțumesc cerului că m-am născut în România, din părinți români. Și, totuși, nu m-am putut dezlipi de carte până nu am ajuns la ultimul cuvânt. Iar gândul că în 2013 încă mai există locuri în lumea asta unde se practică așa ceva, îmi dă coșmaruri. Practica, se pare, a fost scoasă în afara legii în multe din țările practicante, dar nu în toate. Plus că în multe țări deși a fost abolită oficial, încă se practică la scară largă în mod tacit.
Trebuie citită cartea asta pentru că trebuie să ne mai și zguduim când citim, nu numai să ne simțim bine.
Mai multe explicații despre practică aici și aici ... sau căutați pe net, deși veți găsi și multe  aberații.

15 comentarii:

  1. O campanie de informare a handicapatilor de rand nu ar da rezultate, aceia fiind prea idioti ca sa renunte la un obicei incetatenit doar fiindca cineva ii avertizeaza ca nu fac bine. Campania trebuie sa aiba loc la nivel inalt, iar autoritatile, odata convinse (daca nu se lasa convinse trebuie schimbate, orice se poate!), sa instituie legi aspre prin care sa-i pedepseasca pe cei ce se incapateaza, astfel incat sa se gandeasca de 10 ori inainte de a mai face o data crima asta. Nu stiu ce i-ar durea cel mai rau pe idioti, insa autoritatile din tarile respective stiu. Daca maltratarea nu ii doare, sa incerce sa ii infometeze sau... Stai ca imi vin in minte modalitati de tortura cum vezi in filmele horror, si nu e bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa iei in considerare si faptul ca autoritatile isi au si ele tonele lor de incapabili si incompetenti, ajunsi in functii (ca peste tot, dealtfel) datorita pilelor, care nu sunt cu nimic mai presus de cel care tine cu dintii de o traditie criminala. Plus ca sunt presiuni de ordin religios, politic si ... monetar. Desi s-a demonstrat clar ca nici o religie nu prevede o astfel de practica. Ceea ce e mai important, cred eu, e ca legea sa fie intr-adevar aplicata, odata adoptata, si nu trecuta cu vederea. asta-i o practica ce rezista din timpul Egiptului antic ... deci da-ti seama cate milenii de "experienta" au acumulat.

      Ștergere
    2. Niciun stat suveran nu e de fapt suveran. Ai vazut Romania. 6,5 milioane au votat sa il demita pe Basescu. A zis UE "nu", nu a ramas. Asa ca si imbecilii aia pot fi siliti sa adopte reguli, chiar daca nu le plac. Numai sa vrea vreun stat puternic sa se implice. Ia sa-i lase fara ajutoare, fonduri, sa-i ameninte cu ceva, astfel incat sa se sperie. Toate regulile sunt facute ca sa poata fi si incalcate, si uitate. Deci nu ar avea rost sa mergi tu sau eu sa incercam sa le aratam ca nu e bine. Trebuie ca un stat, o putere care ii are la mana cu ceva (si poti fi sigura ca exista asa ceva) sa intervina.

      Ștergere
    3. Adica, mai pe romaneste, legea o face cine are cutitul si painea. Perfect de acord.

      Ștergere
  2. Aoleu, pe bune exista chestia asta? Pai la noi atuci e paradisul, cu toata coruptia si foametea.

    RăspundețiȘtergere
  3. E infiorator! Am vazut mai demult un documentar despre practici de mutilare utilizate intr-o tara din Africa (una din multele in care bantuie foametea, saracia si practicile barbare pe post de traditii). Mamele de aici puneau pietre fierbinti pe sanii fetitelor pentru a le intarzia cresterea, distrugandu-le asfel glandele mamare. Nu mai vorbesc de durere, mutilare si alte probleme aparute la maturitate.

    Iar noi suntem considerati barbari din cauza Ignatului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) da, buna treaba cu Ignatul.
      Mai era prin Asia una, nu stiu daca se mai practica, infasurau picioarele fetelor asa de strans pentru a opri cresterea si ele sa ramana cu picior mic, ca de copil. O iei razna de-a dreptul.

      Ștergere
    2. O iei razna de tot. mi se zbarleste parul pe ceafa.cine dracului poate spune ca piciorul ala deformat in halul ala poate fi considerat frumos. eu cred ca multe din practicile astea idioate au fost inventate chiar de femei pentru ... a fi mai atractive ... in mintea bolnava a unora, si apoi s-a mers pe principiul sare o oaie in balta sar toate dupa ea si s-a ajuns la a deveni obligatorie.
      In cartea asta, de exemplu, nu toata populatia senegaleza practica monstruozitatea asta, ci numai anumite caste, ca de ex. Soninké, din care face parte autoarea si care, culmea! se casatoreau numai in interiorul castei, de obicei intre veri!!! numai din cauza asta, pentru ca alte caste, ca de ex.Wolofes, nu practicau barbaria asta si chiar o condamnau, dar ei erasu considerati "impuri".

      Ștergere
  4. Mda, sunt o gramada de practici barbare ce inca sunt la "moda" pentru dominarea femeii. In multe tari femeia e sclavul parintilor cat e copila iar apoi a sotului. Sun considerate niste unelte care dau nastere urmasilor, baietilor puternici ce vor duce numele mai departe. Urasc chestiile de genul, dar imi place sa citesc despre ele si sa-mi dau seama ca Romania e o binceuvantare si un noroc, cum ziceai si tu. Iti recomand o carte cel putin asemanatoare 'Suad-Arsa de vie' http://buburuzabia.blogspot.ro/2012/04/suad-arsa-de-vie.html E despre o fata care pacatuieste grav in ochii familiei ramanand insarcinata infara casatoriei cu cel care spera sa o ia de nevasta. Dar din pacate pentru fata, acesta o lasa balta, iar familia hotaraste sa o pedepseasca (cum zice si in titlu). Precis te va intreiga pana la nervi si aceasta carte, la fel ma simt si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit sinopsis la cartea asta çi am si pus-o pe lista "de citit", dar, sincer, nu stiu daca ma mai tin nervii sa mai citesc asa curand ceva de genul asta. E cumplit si de necrezut cum omul poate provoca atata suferinta unui semen de-al sau, sange din sangele sau, la adapostul si sub scuza traditiei.
      Acumn citesc ceva mai usor :)): "Religii de care lumea a uitat" - Pedro Paulo Funari. Sigur o sa ma socheze si asta cu ceva ritualuri ca religiile au fost totdeauna cele mai mari producatoare de victime, dar, totusi, sper sa nu fie prea rau :)

      Ștergere
  5. Uite de la mine o leapsa http://buburuzabia.blogspot.ro/2013/01/leapsa-celor-te-ai-gandit-vreodata.html sper ca te pricepi la lepse :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Tina, USA mutileaza milioane de baietei si nu se scandalizeaza nici dracul. Fac circumcizii pe banda.
    Dimpotriva, isi gasesc diverse scuze care mai de care mai stupide si declara ca barbatii non circumcisi sunt scarbosi si bizari. Sounds familiar? Care e diferenta dintre conceptia lor si a unor comunitati primitive? Cu atat mai mare e cruzimea lor cand clar nu e vorba de ignoranta. Circumcizia este mutilare indiferent de sexul celui circumcizat. Sper sa nu devina vreodata o practica si in Romania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiesc ca te referi la evreii din SUA care sunt in numar mai mult decat considerabil :) Da, stiu ca ei practica circumcizia masculina. trebuie sa recunosc ca nu m-a socat chiar atat de tare inlaturarea preputului cum m-a socat eliminarea completa a organului genital feminin extern, coaserea, lasarea doar a unui orificiu mic pentru eliminarea lichidelor. Cand se casatoreau, trebuiau sa fie "deflorate" asa, cusute, daca nu, se considera ca mirele nu este destul de barbat si de multe ori mirele se folosea de ajutorul cutitului, pentru a nu scadea in ochii comunitatii. Cand trebuiau sa nasca erau "descusute" si cusute la loc dupa nastere. Si tot asa pana la ... sfarsit. Banuiesc ca se termina cand nu mai puteau face copii sau daca mureau inainte de vreme. Chestia asta s-a practicat oficial in Egipt, de ex. pana prin 2008, alaturi de alte tipuri de "purificare". Acum se practica neoficial. Dar nu, nu o vad ca fiind acelasi lucru, desi, clar, si circumcizia masculina e un tip de mutilare.

      Ștergere
  7. Nu, ma refer la toti americanii. Se circumcizeaza bebelusii la nastere pe motive medicale. Absolut stupide si nefondate. Mai mor din ei dar ce conteaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca sunt foarte putine cazurile de circumcizie pe motive medicale. Chiar cunosc cateva. Majoritatea, insa, sunt pe motive religioase, traditii idioate sau ...altele

      Ștergere