marți, 4 iunie 2013

Analiză pe suflet

 Amintiri din casa morților - F. M. Dostoievski


”Frunzărind” niște cărți electronice, am recitit … din doi în trei, una din cărțile mele favorite: "Amintiri din casa morților" de Dostoievski. O citisem acum mai bine de 10 ani și știu că senzația pe care am trăit-o după ce am închis-o m-a urmărit mult timp. Sunt puține cărțile pe care nu am putut să le las din mână până nu le-am terminat. Asta e una dintre ele. Recitind-o, pe scurt, în timp ce o puneam într-o formă care să nu zgârie retina, mi-am dat seama că senzația nu a dispărut odată cu trecerea timpului, așa cum se întâmplă cu multe dintre cărțile citite. Încă rămâne cartea mea favorită cu tot subiectul oarecum morbid, cu toată atmosfera apăsătoare, cu toată lipsa de acțiune și personaje care de care mai neatrăgătoare.
sursa foto
Deși ”Frații Karamazov” e scrierea considerată capodopera lui Dostoievki, pentru mine topul e diferit, (Fiecare cu părerile lui...), pentru mine asta e scrierea în care Dostoievski își relevă geniul,  poate și datorită faptului că e trăită pe pielea lui. Ca în expresia aia: ”Nu poți să ști ce simte un om, până nu ești în pielea lui.” O atât de profundă analiză a trăirior umane am mai întâlnit la Ibanez, în ”Frumoasa lui Goya, dar la o scară mult mai mică, deși la fel de expresivă.
Cartea nu te farmecă cu acțiune intensă, nici cu aventuri incitante și nici cu romanțuri siropoase, ci te șochează cu realități crunte, te uimește cu tipologii umane care de care mai diferite și mai diversificate, cu reacții care de care mai neașteptate, toate având ca numitor comun un loc uitat de lume, un loc unde ascunzi nedoritul și arunci cheia.
Orice prezentare a subiectului cărții nu ar atrage, sunt convinsă. Eu m-am învârtit mulți ani pe lângă ea în biblioteca părinților, până m-am decis să o citesc. Nu mă atrăgea titlul de nici un fel. Ba îmi dădea chiar frisoane. (vezi aici) Dar dacă vreți ”altceva”, nu doar ceva ușurel, palpitant sau … frumos, dacă vreți adevărată artă scriitoricească, vă recomand cu căldură ”Amintiri din casa morților” a lui Dostoievski.
 O puteți citi online sau o puteți descărca făcând click aici.

12 comentarii:

  1. Aşa am făcut eu cu Nuntă în cer, nu mă atrăgea deloc titlul şi totuşi am citi-o ca să-mi explic de ce are un titlu aşa de...
    Iar acum e una din cărțile mele favorite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciudate feste ne mai joaca viata. Cum ajungem sa iubim ceva care ni se pare neatragator la inceput. Asta ca sa ne intre bine in cap ca de multe ori prima impresie inseala :)

      Ștergere
  2. Intr-adevar nu prea este atractiv titlul, dar cartea merita citita. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am "rasfoit" toate magazinele on line de aici, si nu gasesc cartea..... Asa ca pot sa-mi pun pofta-n cui! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Revin ptr ca acum am vazut! In lista mea de lecturi blogul tau nu se mai actualizeaza. Imi zice ca de 2 zile nu ai postat nimc!

      Ștergere
    2. Placerea mea. Sper sa iti placa si sa nu ma trimiti la dracu' cu recomandarile mele cu tot :)

      Ștergere
  4. Îmi cer scuze, Tina, că n-am scris de ieri,mai ales că Dostoievski este pentru mine ca scriitor mai mult decât o pot exprima simplele cuvinte. Tot ce a scris de la romanul de debut "Sărmanii oameni" până la opera capitală a vieţii lui "Fraţii Kamarazov" sunt cărţi de mare valoare şi nu pot să alcătuiesc un top al preferinţelor. Pe toate le prefer în aceeaşi măsură, poate doar prinţului Mîşkin îi dau mai multă iubire decât altor personaje "pozitiv" de nefericite.
    Când a scris celebra carte "Amintiri din casa morţilor", Tolstoi, într-un moment de entuziasm, o declară cea mai bună carte a literaturii ruseşti - evident, exagerase puţin. O carte scrisă bine, cu sânge, în care Dostoievski descrie caracterul oamenilor cunoscuţi de el în închisoare. Căci, pentru cine nu ştie, Dostoievski a fost condamnat la moarte (nefiind totuşi un revoluţionar fanatic), dus la eşafod, îmbrăcat în cămaşă albă, de moarte. Înainte să fie executat împreună cu încă câţiva sunt graţiaţi, pedeapsa fiind schimbată în închisoare siberiană. Cum s-a putut repercuta un asemenea moment în sufletul scriitorului? Poate de asta îl iubesc pe "Idiotul" atât de mult.
    "Amintiri din casa morţilor" nu e numai o experienţă umană, ci şi una religioasă care ni-l prezintă pe Dostoievski clarificat în punctele de vedere pe care avea să le dezvolte în opera sa mai târziu. În orice caz, operele care-i vor face numele nemuritor sunt Idiotul, Demonii şi Crimă şi Pedeapsă. Apoi cartea Fraţii Kamarazov împlineşte tetralogia. Eu am citit cu plăcere inclusiv Jurnalul său de scriitor care nu e neapărat autobiografie, scrisorile lui ţin de intimitate,aici descoperi eul autentic creator. Mă opresc că mă "spovedesc" până mâine:)
    Oricum, o recomandare excelentă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze n-ai de ce sa iti ceri :).
      Eu nu stiam ce a zis Tolstoi, merci de informatie, dar da-mi voie sa fiu perfect de acord cu el :)). N-am citit toata literatura rusa, dar din cat am citit, asta e No.1.

      Ștergere
  5. De mine nu s-a lipit Dostoievski. Boring, prea multa vorbarie. Sau poate nu sunt eu deloc obisnuita cu stilul. Sau poate n-am destula rabdare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal ca nu e obligatoriu sa ne placa tuturor aceleasi chestii. Mie, de exemplu, nu imi place Gabriel Garcia Merquez, desi multa lume il adora. Eu am citit 2 sau 3 din operele sale si ... nu. Nu e stilul meu.
      Dar cartea asta e oarecum diferita de restul opereleor lui Dostoievski.

      Ștergere
    2. Gabriel Garcia Marquez, nu Merquez :) scuze.

      Ștergere