marți, 9 iulie 2013

Love … and not marriage


Ne-am obișnuit ca poveștile de iubire, ca să fie frumoase, ar trebui să se termine cu: ”și-au făcut nuntă mare care a durat trei zile și trei nopți”, ori ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Zău? Și dacă nu-i așa, iubirea pierde ceva din intensitate sau din farmec? Păi de ce? Pentru că așa ne-am obișnuit noi să auzim de când ne citea bunica Povești Nemuritoare, că toate iubirile se termină cu nuntă. … altfel nu ar fi moral, nu? Ce educație am da noi odraslelor dacă doar s-ar iubi protagoniștii (mai ales carnal) și nu s-ar lua cu acte? Ce rușine! Că până și-n telenovele se iubesc, se despart, mai fac și copii, apoi se urăsc cu înfocare … dar tot se iau până la urmă cu nuntă mare și amor ca-n prima zi.
În concluzie, dacă nu-i cu nuntă, nu e bine. Nici moral, dar nici altfel.
sursa foto
O discuție pe tema asta am avut-o azi cu o duduie care desființa toate filmele cu amor care nu-s cu nunta la final, preferând însă niște stupizenii (că pe unele le mai văzusem și eu) numai pentru că erau cu happy-end, extaziindu-se toată când zicea ”nuuuuuntăăăă” și oftând de ziceai că s-a sfârșit pământul, încât mi-a devenit cât se poate de clar că aia era dorința ei cea mai fierbinte în viață ... nunta!. Și-am stat și m-am gândit care-i filmul romantic care mie mi-a plăcut și nu-i cu nunta la final … Mi-am adus aminte de Pacientul englez de care am mai scris, dar nu e totuși preferatul meu la capitolul ăsta. Preferatul e ”The love letter” din 1998 cu Scott Campbell în rolul principal. Sirop și ireal pân' la loc comanda. L-am văzut pe youtube acum vreo doi ani. Finalul e oarecum forțat și … răsuflat, în opinia mea. Trebuia, vezi Doamne, să lase o portiță deschisă speranței, că altfel realizatorii pierdeau duduile romantice de cliente, dar filmul e captivant până la ultimele două minute. Acolo își dă cu stângul în dreptul introducând ceva ce nu apare în povestirea originală scrisă de Jack Finney și publicată pentru prima oară în The Saturday Evening Post pe 1 august 1959. Există multe diferențe între povestirea originală și film … așa-i cu filmele, dar diferențele sunt destul de bine încorporate în firul povestirii. Pare natural. Finalul, însă, se vede că e forțat … și prostesc, cum spuneam.
 Așa că îl recomand ... fără ultimele două minute. Dar dacă sunteți romantici incurabili sigur faza finală nu o să vi se pară răsuflată, ca mie. 
... ori cine zicea că am eu ceva cu iubirea? Uite că recomand și filme romantice :), chiar siropoase.

Nu l-am găsit cu subtitrare. 
Fără subtitrare - Aici




Ia să vă aud cu romanțosul preferat. Poa' să fie și cu nuuuuuuntăăăă! :)

23 de comentarii:

  1. Tanti aia nu te cunoaste, nu? Am ras inchipuindu-mi oftatul duduii tale cu gandul la nuuuuuntaaaa... =)) Nu ti-a sangerat sufletul la romantismul femeii? :)) Insensibila te-ai mai facut, doamna! =)) =))
    Revenind la articol, nu inteleg, ce ai tu cu nunta? Nu-ti plac nuntasii transpirati care topaie pe acorduri stilate de "pinguinul"? N-ai inima, zau... ce poate fi mai romantic decat asa ceva? =))
    Sa stii ca mie nu-mi pasa daca se casatoresc aia doi, eu oricum nu ma uit la filme de dragoste. Prefer un thriller cu un scenariu bine gandit. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am sangerat deloc :)).
      Eu n-am nimic cu nunta, mai ales ca azi a cam devenit afacere si obligatie, nicidecum expresia iubirii ... bla, bla, bla.

      Ștergere
  2. Am uitat să spun că romanţosul meu preferat e "Pe aripile vântului". Îmi place în mod special finalull :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Finalul ca la asta al meu ... cu speranta.

      Ștergere
  3. Nici mie nu-mi vine sa cred dar cateodata ma uit la filme "de casa", din acelea cu povesti de dragoste simple si amuzante, absolut previzibile ca final. E ca si cum creierul meu ar avea nevoie de ceva usurel care sa nu-i solicite prea mult neuronii. Desi dulcege de ti se apleaca, filmele astea au ceva care satisface o dorinta adanc pitita acolo, in subconstient. Suntem cu adevarat sclavii societatii care ne formeaza.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vorbesc in necunostinta de cauza. Nu am vazut filmul si nu ma conduc acele prejudecati amintite mai sus.
    Cred ca unii au fatza de casatorie o atitudine de-a dreptul evlavioasa, pioasa. Asa cum se uita la icoana Fecioarei Maria, rostind rugaciuni, se uita si la nunta si la institutia casatoriei, fara sa aiba idee ce presupun acestea. Pentru ca sincer ma indoiesc ca Fecioara lesina de emotie cand ma vede pe mine emotionandu-ma ca o idioata inaintea unuia din miile de tablouri care o infatiseaza, dupa cum ma indoiesc ca o atitudine plina de evlavie fatza de ideea de casatorie va induiosa cumva Destinul, sa imi aduca in dar o partida la care visez in taina in timp ce citesc romane dulcege cu eroi natangi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) "...romane dulcege cu eroi natangi"??? =))) hai ca m-ai dat gata cu asta.
      Sunt multe femei care viseaza la nunta din copilarie, care stiu exact cum vor sa fie rochia, aranjamentul, muzica etc. cu exceptia berbecului. ala nu prea conteaza ... dar sa fie :)))

      Ștergere
    2. Ma faci sa ma intreb pe mine de ce nu m-a atins molima... :))) Nici macar in copilarie nu visam la rochia de mireasa. Nu am idee de ce s-a intamplat asa.
      PS: Intr-adevar, placut aspect ai dat blogului. Si cel de ieri era reusit.

      Ștergere
    3. :))) lasa-ma ca ma distreaza alea de au catalogul nuntii inca din copilarie. stiu cum va fi rochia, cum vor fi florile, biserica. e tot acolo, in caiet. sa mori, nu alta!
      Ne innoim :)

      Ștergere
  5. Sper sa nu intru in spam, dar pe baza articolului tau, am scris si eu unul. E cu happy end, aşa ca-ţi va placea. :))

    http://lumina-inamurg.blogspot.ro/2013/07/isnt-love-sweet.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In mare parte. :) Am mai eliberat frontul, ma pregatesc pentru alte minuni, dar e bine si sper sa imi fac mai mult curaj pentru scrisul pe blog... se pare ca mi-am cam pierdut antrenamentul :))

      Ștergere
  6. Exact azi ma uitam la o emisiune pe National Geographic-Tabu- in care puneau problmea asta cu "dragostea carnala", aratau puncte de vedere din America si ceva satuc nu foarte emancipat din alt colt de lume. Normal ca americanii o fac in felul lor, de la a-si da afara fiicele "iubite" de baieti, pana in a le pune pe fiicele "neiubite" sa jure castitate in fata altarului...drept recompensa primesc de la tata un inel...un fel de logodna ciudata cum numa la americani vezi :))
    O aberatie...in schimb tribusorul are propriile lui viziuni despre viata sexuala a fiicelor. Fiecarei fiica ii este construita cate o coliba inafara casei in care isi poate tine intalnirile cu baietii, acestia pot "vorbi" fara sa-si deranjeze parintii :)) ca pana la urma sa-si aleaga un sot din pretendenti. Mda...nu mai ai nevoie de beletristica atunci cand vezi astfel de realitati. Noi suntem mai breji? Ma indoiesc...si noi avem idei preconcepute transmise de la mama la fiica etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toata viata noastra se ghideaza dupa idei preconcepute, reguli nescrise, aberatii depasite, "vorbeste/rade lumea" etc. etc. Nu te poti misca fara sa te izbesti de asa ceva.

      Ștergere
  7. N-am văzut filmul însă în privinţa ceremoniei cu pricina, eu cred că depinde de ei, de parteneri. Dacă le place şi dau importanţă ritualului nuntirii, e ok. Unii cred în asta, adică în promisiunile şi jurămintele pe care soţii şi le asumă în faţa lui dumnezeu/la altar. Alţii o văd ca pe o mică afacere sau un act de comerţ.
    Dar eu zic că dacă-i nuntă-n Cer, atunci pe Pământ ea nu mai contează! Adică, dacă sufletelelor sunt dedicate unul altuia şi iubirea lor e veritabilă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana la urma nu mai stiu cat depinde si de parteneri, pentru ca se baga parintii, de exemplu. Marea majoritate a nuntasilor n-are nimic cu mirii, ci vin pentru parinti ... si putini vin de placere. restul sunt "obligatii". Cel putin asa era pe cand inca mai mergeam eu la nunti. pana mi s-a acrit si am zis: Pas! Mirii au cuvant de spus numai daca ei sunt cei care platesc integral nunta, daca sunt parintii ...

      Ștergere
    2. Ai dreptate, aşa era în urmă cu ceva vreme, dar acum lucrurile s-au schimbat. Cel puţin la ultimele nunţi de care ştiu eu. Şi poate că încă mai e la fel în mediul rural.

      Ștergere
    3. Nu stiu cum o fi acum, dar nici dor sa vad nu imi e :)). te cred pe cuvant :))

      Ștergere
  8. Out of Africa (Departe de Africa) cu Robert Redford si Meryl Streep in rolurile principale mi-a placut foarte mult.

    Cat despre casatorie... Decat nunta si divort dupa 2 ani, mai bine fara acte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie mi-a placut "Departe de Africa". ... si e fara nunta :)))

      Ștergere
  9. Dacă vrei film cu nunţi uite unul memorabil: "Patru nunţi şi o înmormântare", altul nu-mi vine-n minte acum ;)
    Despre căsătorie, vorba lui Cristi, uneori o simplă hârtie nu e de niciun folos, dar evident nu se poate generaliza. Despre nunta aia cu popă alături, sincer, nu-i văd rostul... Ahhh, şi iarăşi nu văd rostul coloanelor de maşini care claxonează prin tot oraşul...

    PS: îmi place noul "look" al blogului ;) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))Hugh Grand e abonat la filme romantice :)). Il ajuta si fatza.
      :))Balamucul ala cu claxoanele e ... mandria. Sa te vada toata obstea ca ai intrat in randul lumii.

      Merci. Inca nu stiu sigur daca asta va ramane. Sunt in probe :)) Asta imi face pofta de dulciuri. Are "arome" de vanilie :))

      Ștergere
    2. Aha... Acu' am priceput... Deci musai să afle obştea minunea. Booon, da' oare sunt conştienţi că un procent să zicem de 50% dintre cei cărora le "gâdilă urechile într-un mod neplăcut" le mai fac o "slujbă" desigur, mult mai puţin pioasă decât aceea din biserică, şi asta tocmai într-o zi care se presupune că este una dintre cele mai fericite din existenţa respectivului cuplu ;) :D

      Ţie îţi face poftă de dulciuri, pe mine mă duce gândul la o cafea "asortată" cu un coniac franţuzesc :)))

      Ștergere
    3. Nu sunt constienti :)), ori nu le pasa ... ca, cica, asa-i la nunta si tu trebuie sa suporti :))
      Uite ca mi-ai dat idei. Mmmmm! cafea cu coniac ... i o bucatica de ciocolataaaa. Mmmmm! de cand nu am mai baut coniac... trebuie sa repar eroarea asta :))

      Ștergere