Traiul la bloc ... sau cum poți deveni țață

Nu știu ce vecini aveți voi, dar eu am tot unul și unul. Nu mi-am deranjat vecinii niciodată, poate doar în copilărie și adolescență, dar adult fiind, nu. În orice fac încerc să aplic principiul: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu face.” Normal că se mai întâmplă ca ce nu-mi place mie să placă celuilalt :). Și cam așa e , de regulă.

Înainte, aveam în apartamentul de deasupra o duduie plină de ea, nevoie mare, care lucra la postul tv local și care sosea acasă tot după miezul nopții și mă țăcănea în cap vreo oră cu tocurile pe gresie și pe parchet. Nu voia să se descalțe sub nici o formă. Mă disperase, încât mă adusese în stare să o pun pe lista lui Moș Crăciun cu o pereche de papuci. Noroc că m-am mutat. După ce că mă țăcănea o oră la creier, o apuca amorul. N-ar fi fost nici o treabă, era problema ei dar fără voia mea eram părtașă la eveniment. Avea ”un iepuraș”, coleg de breaslă, ziceai ca e iepurele ăla din reclama cu bateria duracell. Parcă îl alerga dracu' de la spate și un pat, de cred că o știa și vecinul de la parter, nu numai eu. Eu mă tot întreb, oare nu îi stresa scârțâitul ăla monstruos, că mie îmi pierea cheful. Eu m-am abținut de la comentarii, dar pe soră-mea au lăsat-o nervii într-o noapte și i-a strigat să-și ia dracului alt pat, ori alt iepure. Și a avut efect. Ori a schimbat patul, ori s-au mutat pe podea, pentru că iepurele a rămas tot ăla, dar măcar nu le mai contabilizam partidele. A, țin să precizez că era bloc nou-nouț, nu din ăla de pe timpul răposatului în care auzeai și când soarbe vecinul ciorba.

sursa foto

Când m-am mutat aici, aveam deasupra un fan Scorpions. Zilnic Scorpions la maxim. Aceleași vreo 5 piese, again and again. Aveam creierii pe bigudiuri. Nu cred că o să îmi doresc veci să mai aud Scorpions. Nouă fiind, am zis să îi mai dau o șansă că poate i-o trece. Ași! S-a calmat din greșeală. Norocul meu s-a chemat un tub de maioneză aproape gol. Și cum voiam eu să adun toată maioneza de pe fundul recipientului, am început să bat cu el de mama focului în masa de la bucătărie. Spre surpriza mea, a răgușit Scorpions subit, a început să cânte la volum rezonabil. S-a dovedit, spre norocul meu că Scorpions era doar o toană, care a dispărut curând și că aveam, de fapt, cel mai liniștit și amabil vecin posibil. Norocul meu!
Dedesupt, aveam o firmă de construcții, un SRL. Se mai auzeau răcnete câteodată. Mai venea câte un muncitor, unul cu ceva mai mult curaj, pe care nu-l plătiseră de nu știu când și le mai striga că dacă nu îl plătesc le pune foc. Acum și-au mutat sediul. E liniște. Se mai adună o dată pe lună membrii nu știu cărui partid să discute politichie, chipurile, dar eu am impresia că găsesc motiv să fugă de acasă. ... aveți idee cât de mult vorbesc bărbații când sunt între ei? Nu, nu vă faceți idee, credeți-mă. Și nu, nu vorbesc politică, pentru că vorbesc atât de tare, încât și un surd i-ar auzi.

De vecina cu samba, care locuia vizavi, am mai scris, nu mai repet, noroc că s-a mutat și ea și microfonul din dotare. Am zis Doamne Ajută că s-a dus să-l caute pe Simon Cowell prin altă parte. În locul ei a venit o mamă cu doi copii. Divorțată, se pare. Nu vă faceți idee ce răcnete poate scoate femeia aia. Am ajuns să pricep de ce o fi lăsat-o bărbatul. Leul în junglă e mic copil. Copiii ăia, o fată la generală și un băiat la liceu, nu se aud și nu se văd. Nu se aude pâs, fie că ea este sau nu acasă. Însă știi sigur când ea este acasă pentru că urlă ca o descreierată cel puțin o dată pe oră. Noroc că nu o ține mult. O auzi de la colțul blocului, fără exagerare. Copiii ăia, cred, sunt marcați pe viață. 

Deasupra ei stau unii care au un copil de vreo câțiva anișori care răcnește la una cu vecina-sa. Nu știu unde a fost copilul până acum, că eu nu l-am văzut. Poate la bunici și ei l-or fi răsfățat așa. Cum nu-i convine ceva, răcnește ca din gură de șarpe, iar părinții, ca să termine circul, îi fac pe plac îngerașului. Am avut destui copii în zonă, dar vă garantez că urlete ca la ăsta n-am auzit în viața mea. Dacă ai geamurile deschise ... Dumnezeu să te ferească!

Alta, nu vă faceți idee ce scoate pe gură când face baie copiilor. Pe afară se dă mare doamnă, dar cum avem băile lipite, mă mai brodesc și eu în baie când ea face baie micuților. Nici nu visați așa limbaj.  Mi se face rău din bec. Copiii ăia de nici 10 ani sunt la zi cu tot aparatul genital masculin și feminin. Nu mai e nevoie să îl studieze în școală.

Alta, mare contabilă, acum acasă, umblă numai cu nasul pe sus, așteaptă să fie totdeauna salutată, că ea niciodată nu salută, zici c-o fi vreo principesă, are ore de strigat la fiică-sa. Nu răgete ca cealaltă, ci am senzația că ea stă undeva și o cheamă pe aia mică pentru că o ține timp de vreo 5 minute, de câteva ori pe zi:” Bruna! Bruna! Bruna! Bruna!etc.” cu mici pauze de respiro.

Sinceră să fiu, singura care nu mi-a dat dureri de cap a fost vecina cu tentativa de suicid. Nici nu știam că am vecini.

Mă tot întreb, oare oamenii ăștia nu realizează că vecinii nu sunt obligați să le trăiască aventurile? Oare chiar trebuie să îi deranjez și eu ca să le treacă prin dovlecii ăia pe care îi poartă pe post de capete că e posibil să mă deranjeze? O fi chiar atât de greu de priceput că blocul nu e tarlaua lu' mă-sa din vârful muntelui unde poate rage ca descreierata? Mă îndoiesc că au crescut la oi toate și că au avut drept vecini codrii și văile unde puteau urla în voie. Ori le doare pur și simplu în pix că nesimțirea lor deranjează pe altul. Sau poate nu li s-o părea că fac nimic greșit. Dracu' să le pieptene!

Soluția? Știu! Să mă fac bogată și să mă mut la casă cu un hectar de curte unde să nu îmi mai aud vecinii.