Lada de zestre 18

 

Provocare de week-end - concluzii

Am reușit! yep! Am gătit la greu, am făcut și desert, am mâncat la aceeași masă pe care se lăfăiau bunătățiuri de i-ar fi plouat în gură până și unuia ghiftuit la maxim ... și m-am abținut. Mi-a fost un pic poftă când mi-a dat peste nas mirosul de ruladă de carne și de ciocolată cu căpșuni, dar nu într-atât încât să nu mă pot abține. Mi-s tare mândră de mine :)). Mi-am dat seama că chiar am voință. Mai greu e să îmi propun. 

sursa foto

Cu ocazia asta am observat ceva. Oamenii în loc să te susțină într-o încercare de genul ăsta, din contră, te ispitesc să renunți. Adică le spui clar că ai de urmat un regim strict, iar ei îți tot vâră sub nas chestii care le-ai spus că nu poți să le mănânci sau vin cu placa: ”Ia din asta că nu îngrașă” sau ”Carnea asta nu are grăsime”. Păi nu o avea, dar e de porc și eu nu pot mânca, iar pe deasupra e gătită cu ulei. Sau: ”Gustă un pic din prăjitura asta că nu te îngrași dacă guști doar.”

Se pare că nu e suficient de clar cât de important e pentru mine și că îmi e destul de dificil, totuși, și că e posibil ca dacă gust să nu mă pot opri numai la gustat. Pentru că sunt o pofticioasă, ăsta e adevărul. Și mi-e greu.

Sau chestii de genul: ”Aaaaa, nu o să reușești.” sau ”Noooo, e prea greu.”

Măi, fraților, să mă bată cucii dacă vă pricep. Știu că țineți la mine și că nu o faceți din rea voință pentru că sunteți ai mei și vă cunosc, dar nu așa se ajută un om când are un război de dus. Se sprijină, se susține moral, chiar dacă voi nu îl credeți în stare. :) Norocul meu e că pe mine nu mă demoralizează atitudini de genul ăsta, ci, din contră, mă ambiționează la maxim. Așa am făcut câteva lucruri foarte importante în viața mea. S-a găsit careva să îmi spună de vreo două-trei ori că nu pot. Și căpoasa de mine a trebuit să arate că, de fapt, poate. Bine, reușesc și pentru că mă motivează extrem de mult ce îmi arată cântarul, dar și pentru că am agățat la vedere, blugii în care trebuie să intru :)).

Apropo,  am zis că vă țin la curent. Ei ziceau că se slăbește pe săptămână, în medie, 1kg. Eu am slăbit 700g săptămâna asta. Nu sunt deloc demoralizată că e mai puțin de 1kg, ba din contră. Deci, în total am slăbit 4,2 kg în două săptămâni. Și se vede.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Am încheiat subiectul diete. O să vă mai spun rezultatul final ... când o fi să fie, ori că m-am lăsat păgubașă, ori vă pun o poză cu mărimea 38 :).

Provocare de week-end

  De când m-am lăsat de fumat am luat niște kilograme. De groază, știu. Mă uit în șifonier și îmi vine să jelesc să salte cămeșa pă mine. Dar nu e numai lăsatul de fumat. Nu. Aș minți și nu are rost. A fost o combinație de factori care au dus la rezultatul de azi. Lipsă fumat, deci mai mult apetit, clar, plus eliberare de stresul unui loc de muncă horror, plin de țațe și cu un imbecil de șef mai vanitos și mai încrezut decât o duzină de pițipoance, și, bomboana de pe colivă, trecerea la o viată sedentară. În concluzie, fără țigară, cu liniște la mansardă și fundul așezat comod pe scaun trei sferturi de zi = excedent niște kile.

Sursa foto

Degeaba m-am chinuit și m-am strofocat eu toată ca să nu ies din blugii mei mărimea 38, că tot am ieșit. A trebuit să îmi cumpăr mărime mai mare deși îmi venea să plâng în magazin, dar altfel nu se mai putea că deja mă revărsam peste centură.

De mâncat, nu mâncam ca o spartă, plus că am renunțat treptat la multe chestii, biscuiți, înghețată, ciocolată cât mai puțină și la aproape toate dulciurile. Rămăsesem cu fructele să îmi potolesc pofta de dulce, fructe care văd că nu sunt recomandate pentru că conțin zaharuri, deși naturale. Pâinea am uitat-o demult, maioneze și alte produse lunecoase, la fel. Sucurile, adio și n-am cuvinte. Mai beam din când în când câte un ice tea, asta așa … o dată la 2 săptămâni, poate. Am trecut pe supe la greu, deși nu sunt deloc fan. Și totuși … nu reușeam să scap de mai mult de 2 kg, pe care le puneam la loc și iar le pierdeam și iar le puneam ș.a.m.d.

De ceva timp am început să caut pe net. Și am găsit o grămadă de aiureli, care de care mai ciudate, care de care mai sofisticate și care de care mai nefolositoare, care de care mai: ”Fă foamea!” și după aia scapi ca vaca în lucernă și pui la loc și ce-ai pierdut și încă pe atât. Cel puțin m-a amuzat una, dieta Atkins, 142 de pagini în care un dr. Atkins bate câmpii fără să spună nimic concret despre dieta lui minune care a ajutat însă o întreagă planetă. Îți înșiruie acolo zeci de nume de indivizi care au slăbit zeci de kilograme cu dieta lui minune despre care el însă nu zice nimic concret. Așa că am terminat 142 de pagini într-o oră pentru că am citit cu adevărat numai vreo 5 pagini, restul timpului am făcut bătătură la deget învârtind rotița de la mouse.

No! De aproape două săptămâni am început una care mi se pare rezon. Adică e adevărat că până oi ajunge la greutatea dorită o să mi se cam lungească ochii după una alta, în sensul că zahăr, grăsimi de orice fel, paste făinoase ioc, dar nici nu mă pune numai la supă de varză și aer comprimat. E cu apă multă, mișcare zilnică, dar nu până cazi pe brazdă. (Mi-am scos bicicleta fitness de la naftalină și am dat în patima plimbărilor sub clar de lună). E restrictivă, dar nu exagerată. Se poate trăi cu ea. De ce mi-e cel mai dor? Hmmm! Păi de ciocolată și înghețată, clar, favoritele mele și de o salată mare de fructe, dar mă mai uit un pic lung după fructe, și de o pizzaaaaaaaaa :))) și cred că aș putea trăi doar cu astea. Mă bucur că cel puțin nu m-au tăiat de la salate că le ador ... chiar dacă fără ulei. Și, spre surpriza mea, nu se simte diferența.

Aaaa poate vă întrebați care sunt rezultatele. Păi deja la prima strigare (prima etapă, scurtă și urâtă): – 3,5 Kg. Am chiuit de-a dreptul când am văzut cântarul. În a doua etapă zic ei că va fi în jur de 1Kg pe săptămână, ceea ce nu pare de necrezut, nu? Nu pare că vând pielea ursului din pădure. O să vă spun dacă e așa. Și o ții așa până ajungi la greutatea dorită … sau până te lasă nervii și vrei să dai iama în … forbidden area, ca Joiana în lucerna suculentă. Așa că decât să dai iama, mai bine sari direct la etapa 3 cât să păstrezi măcar ce ai pierdut.

Provocare week-end-ul ăsta: Să gătesc pentru alții chestii care mie îmi sunt interzise, inclusiv desert!!! N-am de ales, să nu vă gândiți că mă bag singură în gura lupului. Dacă trec de week-end-ul ăsta fără să mă fac soră cu Joiana, înseamnă că o să o duc la bun sfârșit și o să mă întorc în iubiții mei blugi mărimea 38. Ohhhhhhhhhhhhhhhh!

Curaj, găină, că te tai!

UPDATE:
Vineri seara - am scăpat cu bine. Nu am salivat mai deloc, deși le-am făcut ceva ce îmi place și mie rău de tot. Desertul l-am cumpărat de gata că nu aveam timp să fac. Am simțit un pic de apă în gură când m-a pocnit peste nas aroma de ciocolată cu căpșuni, dar i-am dat repede cu un gât de Cola Zero și a fost ok :)).
Mâine va fi jale la făcut desertul ... care e cu ciocolată, nebunia mea. Offffffffffffffffffffff!

Noapte bună, dragă Soare

Și tu, Brutus?

Yahoo Messenger a închis public chat rooms  începând cu 14 decembrie 2012.

Da,știu că sunt întârziată cu mai bine de o lună. Nu-i nici o noutate. Eu abia azi am băgat de seamă pentru că … azi mă plictiseam groaznic și pentru că azi mi-am zis că prefer să mă streseze vreo duzină de dobitoci cu eterna și idioata întrebare, ”asl?”. Era mai bună decât plictiseala mea.

sursa foto

De ce mama dracului au scos și ăștia chat room-urile? Rămăseseră printre puținii unde mai puteai pierde timpul cu spor (în mod voit) cu o grămadă de idioți, dar unde, deasemenea, puteai să cunoști oameni pe care să ți-i faci prieteni la cataramă. Pe lângă miile de idioți pe care i-am blocat de-a lungul anilor am cunoscut și oameni superbi din toate colțurile lumii, puțini la număr ce-i drept, cu care încă țin legătura, după atâția ani, cu care mi-am perfecționat engleza, cu care mai povestesc, mai râd în hohote sau ne mai plângem unii altora sau pur și simplu ne bucurăm de o conversație fără stresuri. No că s-a dus și asta. E adevărat că în ultimii ani nu cred să fi intrat de mai mult de 5 ori pe an într-o cameră chat, dar … era acolo când voiam să pierd timpul fără folos. Acum???? Skype a terminat de mult, MSN … și mai demult. Deci s-a terminat cu convorbirile anonime și cu descoperirile de ”talente” în necunoscut. Nu știu de ce, dar parcă am pierdut ceva. Cred că îmbătrânesc. Mi-e tot mai greu să mă dezbăr de vechile obiceiuri. :) Cum ziceau unii de la nu știu care ziar, merită un moment de reculegere. A mai murit o epocă. Și nu, Facebook sau Twitter nu sunt același lucru.

Sex war (runda I)

După cum vă spuneam într-o postare anterioară am tot căutat pe net ceva de citit. Și mi-am facut un stoculeț de vreo 50 de titluri cu care mă tot lupt de pe la începutul anului. Că așa sunt eu, am faze. Când nu pun mâna pe o carte cu lunile, când le citesc ”sudate”, ca pe țigări, nu termin bine una că încep alta. Iar acum e una din fazele de sudură. Am tot citit cărți care m-au fascinat, enervat la culme, îngrozit, emoționat, lăsat indiferentă sau pe care nu am avut răbdare să le duc până la capăt și am dat cu ele la coșul de gunoi rapid. Trăiască Recycle Bin! Dar nu găsisem niciuna care să mă amuze. Ei bine, am găsit-o. 

Sursa foto

Am râs cu lacrimi la mai mult de jumătate din carte, adică vreo 100 de pagini de râs în hohote. Nu îmi amintesc când am râs ultima dată cu așa poftă citind o carte. Nu, cartea nu e de umor, așa cum poate v-ați închipui, pare cât se poate de serioasă, dar dacă reușești să citești printre rânduri, te rupi de râs. Citind, îmi aminteam de o doamnă învățătoare care povestea că pe timpul lui Ceaușescu nu a avut nimic mai bun de făcut într-o zi și și-a cumpărat o carte de bucate, iar în drum spre casă, în autobuz, s-a apucat să o răsfoiască. Citea și râdea cu lacrimi și toată lumea se uita la ea ca la nebuni. De ce râdea? Majoritatea rețetelor erau cu câte 10 ouă, smântână din belșug, fripturi peste fripturi și alte asemenea ciudățenii care la vremea respectivă, prin '86, erau de domeniul SF pentru muritorul de rând. Pare o nebunie să râzi la o carte de bucate, nu? În condițiile alea nu, nu era o nebunie, era un simț al umorului extrem de dezvoltat. Haz de necaz.

Așa și cu cartea mea. Nu am putut niciodată să citesc cărți din astea de sfaturi: ”Cum să …”, ”10 sfaturi pentru a …”, Cum să reușești în …” etc. Mi s-au părut dintotdeauna o înșelăciune prea evidentă ca să îmi pierd timpul. Până am văzut titlul acesta care nu m-a lăsat să trec mai departe. Mi-am zis: ”Trebuie să văd ce le-a debitat capul tembelilor.” Și m-am pus pe citit. Am avut revelația … cărții de bucate.

sursa foto

Cartea se numește ”De ce bărbații mint, iar femeile plâng?”, scrisă de Barbara și Allan Pease. O să spuneți că sunt rea, sau sufăr de misandrie. Nu, am fost pur și simplu curioasă. Și nu, nu mi s-a explicat de ce bărbații mint. S-a discutat general, pentru că nu doar bărbații mint, ci și femeile, clar. Toți mințim la un moment dat. S-au explicat tipurile de minciuni și mincinoși. Dar nu asta e amuzant și nici de ce femeile plâng nu e amuzant. Amuzant e modul în care se explică diferențele dintre femei și bărbați, diferențele de mentalitate, construcție, mod de abordare al problemelor. De ce acționăm diferit, de ce reacționăm diferit, de ce nu ne înțelegem. Vă pun mai jos un fragment, dacă mai aveți răbdare să citiți, iar la sfârșit vă spun și concluzia experimentului meu practic, pentru că, da, am aplicat teoria.

P.S. M-am tot uitat pe net să găsesc cartea în română. Am găsit o grămadă de alte titluri ale celor doi dar nu ăsta, deși am găsit comentarii despre carte. Așa că sper ca traducerea mea să fie suficient de clară.

”Femeia a evoluat ca crescătoare și apărătoare a urmașilor. Ca rezultat, creierul feminin e programat pentru a hrăni, educa, oferi dragoste și afecțiune în viața oamenilor.

Bărbatul a evoluat cu o programare total diferită: să vâneze, să lupte, să protejeze, să susțină material și să rezolve probleme. În concluzie, se înțelege că creierul bărbaților și al femeilor a fost programat pentru funcții și priorități distincte.

De ce bărbații reușesc să facă doar un singur lucru la un moment dat. Dacă ele pot citi în timp ce aud și vorbesc, de ce un bărbat nu poate?

”De ce când citește sau se uităla televizor el nu aude ce zic?

Motivul e acela că creierul bărbatului e compartimentat și specializat. În termeni simpli, e ca și cum el ar avea sălițe împrăștiate prin creier, fiecare cu cel puțin o funcție principală ce operează independent de restul. Cablul care conectează emisfera dreaptă și stângă a creierului său, corpus callosum, e în medie cu 10% mai subțire decât al femeii și transportă cu cca 30% mai puține conexiuni între cele două emisfere. Acesta este motivul focalizării, pe rând, asupra fiecărui lucru, în tot ceea ce el face în viață. Această focalizare exactă permite bărbaților să devină mari specialiști. 90% dintre specialiștii din lume sunt bărbați, excelenți în aplicarea acelei unice aptitudini. Înțelegând această mentalitate, ”pe rând, câte un singur lucru” e unul dintre cele mai importante lucruri pe care o femeie le poate învăța referitor la bărbați. Asta explică de ce bărbații dau radioul mai încet când citesc sau când dau înapoi cu mașina. Dacă el se găsește într-un sens giratoriu și cineva îi vorbește, probabil va greși ieșirea. Dacă lucrează cu un instrument ascuțit, iar telefonul sună, există riscul de a se răni. Văzând imagini ale creierului unui bărbat care citește veți descoperi că el e practic surd în acel moment. Amintiți-vă: niciodată nu vorbiți cu un bărbat care se bărbierește, … doar în cazul în care doriți să se rănească și nu încercați să rezolvați nici o problemă importantă în timp ce el se uită la tv. Nici chiar în timpul reclamelor.

Sursa foto

Creierul femeii este configurat pentru a executa sarcini multiple. Majoritatea femeilor pot face în același timp mai multe lucruri care nu au legătură unul cu altul. Imaginile cerebrale arată că creierul femeii nu se oprește niciodată, e activ chiar și când doarme. Asta e principalul motiv pentru care 96% din asistentele personale din lume sunt femei. (Oare???) E ca și cum femeia ar fi fost asemănătoare din punct de vedere genetic cu caracatița. Ea e capabilă să vorbească la telefon, să urmărească o rețetă nouă, să se uite la tv în același timp. Poate conduce mașina, să se machieze și să asculte radioul în timp ce vorbește. Dar dacă un bărbat urmărește o rețetă pentru a pregăti un fel de mâncare, iar dvs vorbiți cu el, e mai bine să mâncați în oraș. Cea mai bună strategie, dacă doriți să nu vă enervați, e ca niciodată să nu îi dați bărbatului mai multe lucruri de făcut în același timp. … și cel mai important, niciodată nu-i puneți întrebări bărbatului în timpul unei partide de sex.”( De ce? Moare? :))))))

sursa foto

Nu știu dacă v-a dat de gândit, dar eu am vrut să verific, așa că l-am prins pe Don't disturb într-un moment de pauză și i-am zis că vreau să discut ceva serios cu el, dar vreau răspunsuri sincere. Ăsta s-a opărit urgent când a auzit de discutat serios. S-a gândit că îl bag în ședință. Am văzut clar pe fața lui expresia aia: ”Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!”. Am râs cu poftă și i-am explicat repede că nu e vorba de el, ci generalități despre bărbați și femei, că vreau punctul lui de vedere. S-a dezumflat vizibil ușurat. Așa că l-am întrebat: ”Auzi, tu când te uiți la tv sau stai la calculator și eu turui vrute și nevrute, tu auzi ceva din ce zic eu?”. El, drăguț de nu se poate: ”Aud jumătate din ce zici tu, jumătate din ce se zice la tv, iar restul încerc să completez din zbor.”Am râs cu lacrimi. Sunt convinsă că nu aude jumătate, poate nici un sfert, dar așa e el, un drăguț, cică să nu mă simt eu prost. Și eu mă fac că îl cred, ca să nu se simtă el prost. Și uite așa și la mândra … ce mai buni prieteni suntem noi. 
Cu vorbitul la telefon deja am remarcat faptul că uneori bărbații se ridică și ies din încăpere pentru a vorbi la telefon. Credeam că e din cauza ... secretomaniilor. O să verific pe parcurs dacă e din cauza zgomotului. Restul o să le experimentez în timp.

Concluzie: Să nu le dați două lucruri de o dată, că se zăpăcesc, fac totul varză, mititeii de ei, voi vă enervați și nu rezolvați nimic. Pe rând, ca la grupa mică: acum păpăm, acum ne jucăm, acum …

P.S. Domnilor care trec pe aici

Nu vă supărați din cauza concluziei mele. Supărați-vă pe ăia care au scris cartea și nu uitați că autor e și un bărbat, mare analist de comportament, soțul doamnei, să pricep. O fi sub papuc sau poate l-a forțat să apară la autori ca să dea mai bine la public.

Revin.

Noapte albastră ( ... la poarta noastră)

Ce mai cititm... Când iubirea ... e de rahat

Sunt răcită cobză. Am început anul în pas săltat. Așa că îmi trec timpul mai mult prin pat. Dacă nu dorm în nesimțire, ceea ce se întâmplă, de fapt, în marea majoritate a timpului, atunci citesc. Și am fost destul de fericită când, după câteva încercări care m-au dus la limita răbdării, se părea că găsisem cartea potrivită pentru starea mea de spirit, o fantezie pentru orice vârstă, Blestemul tigrului de Coleen Houck, o mixtură de Cronicile din Narnia, Harry Potter, Indiana Jones, povești cu zâne și cu spiriduși, legende etc. etc. Frumos de tot începutul și nu numai începutul, de ce să fiu rea. 

sursa foto

E povestea a doi prinți indieni care sunt blestemați să trăiască sub formă de tigri până ce vor rupe blestemul. Și trăiesc ei asa de pe la 1500 … și ceva până în prezent, când o fată se angajează pentru 2 săptămâni la un circ și se împrietenește cu tigrul circului, dorindu-și cu voce tare ca acesta să fie liber. Și de acolo începe o aventură extraordinară, fantastică plină de magie, zei indieni, legende, animale mitice, tărâmuri dispărute etc. Superb! Chiar mă gândeam ce film excepțional ar ieși din cartea asta dacă cineva ar avea curajul și bugetul să îl facă. Descrieri extraordinar de vii și frumoase și mă gândeam ce imaginație excepțională trebuie să aibă autoarea. O invidiam la dreptul și mă consideram norocoasă că am găsit cartea.

Ok, dar să revenim la ce m-a dat peste cap încât îmi vine să dau cu laptopul de pământ. Bineînțeles că a băgat acolo și o poveste de iubire, că se pare că altfel nu se poate în ziua de azi, deși, în opinia mea, ar fi fost un real succes dacă i-ar fi lăsat doar buni prieteni. Ok, deci, fata și ”tigrul alb” se amorezează. Nu e nimic rău în asta, ba chiar ar fi putut fi frumos … dar e groaznic. Scenele de iubire sunt de-a dreptul iritante, prostești. Poate am uitat eu cum a fost prima dată … nu știu, dar asta parcă se comportă prea prostește. Și mai mult, trebuie să facă din iubire o maaaaaare confuzie, adică îl iubește pe ăsta, dar … totuși, parcă nu e sigură, îi mai place și de frate-su, și de colegul de la facultate și de instructorul de carate. Dar îl iubește totuși pe ăsta. Păi în mama mă-sii ori îl iubește ori nu? Ce atâta confuzie? Am tot observat chestia asta prin cărțile ultimilor ani. Trebuie să roiască băieții în jurul eroinei, iar ea să aibă atâtea dureri de cap pe cine să aleagă, încât să nu poată dormi noaptea. Serios????!!!! De când s-a complicat amorul ăsta așa? Oare așa le place azi fetelor, să fie într-o confuzie totală, să roiască băieții pe lângă ele și ele să fie tare nedumerite. Și ce-i cu chestia aia cu frații? Nu zău? Sunt amândoi amorezați de aceeași ea, minunată și extraordinară. S-or fi terminat fetele pe planetă? Și ce m-a scos din pepeni rău de tot încât m-a făcut să scriu postarea asta, (așa bolnavă cum mi-s), îi spune fratele ”tigrului alb”... adică tigrul negru :) ... că a visat-o cu un bebeluș în brațe, că era al ei. Și ei, la 18 ani, îi și înflorește subit instinctul matern și se umple de fericire, dar începând din nou cu oscilațiile … ”Al cui o fi copilul, al tigrului alb sau al celui negru”, deși, oficial, ea e deja cu tigrul alb. Măi, chiar așa ”ușoare” sunt femeile? Ori sunt idioate? Pe mine mă irită răăăăăăău de tot. Mă scoate din toți pepenii. Și la 18 ani te pocnesc visuri materne? Zău? Aș vrea să văd și eu studente care la 18 ani visează la bebeluși cu atâta ardoare. Și repet, nu e prima dată când mă enervez pe tema asta citind cărți publicate în ultimii ani. Se pare că asta e tendința în amoruri. Și e păcat. E păcat de cartea asta că e frumoasă rău. Partea de aventură e extrem de captivantă. E fascinantă. Reușește să mă transpună în poveste și parcă și văd, tigrii, junglă, temple, obiecte vrăjite etc. Descrierile sunt fantastice. O spun cu mâna pe inimă. Superbe! Nu știu dacă o să reușesc să termin toată seria. Sunt 4 volume, iar eu abia sunt la al 2-lea, dar în ritmul acesta nu cred că o să am răbdare, cu toată frumusețea poveștii. Păcat!

Ce mai citim... Khady - Mutilată

Sincer, nu cred că mă simt în stare să fac o recenzie la cartea asta. Sunt prea zguduită. Sunt prea șocată. Observ că nu a fost publicată în România, nu apare nimic pe net referitor la carte deși cred că fiecare ființă umană ar trebui să o citească, să se oripileze și să ia atitudine.



sursa foto

Mutilată, este povestea unei senegaleze, Khady Koita, este povestea a milioane de femei africane și  asiatice care sunt mutilate fizic încă din copilărie ca urmare unei tradiții nenorocite care nu le răpește numai feminitatea, ci și copilăria, adolescența și dreptul de a fi propriile lor stăpâne. E povestea supunerii totale, povestea tăcerii și acceptării necondiționate a deciziilor familiei și soțului. E povestea incapacității unor părinți de a-și salva fetele de la o traumă pe viață datorită lipsei de educație, a comunității și tradițiilor pe care le acceptă tacit fără a chestiona, fără a gândi, fără a alege. Copilelor le este eliminat clitorisul, în cel mai fericit caz, în cel mai nefericit le este înlăturat tot, clitoris, labii mici și labii mari. E povestea unor copile măritate în copilărie, devenite mame în adolescență, care nu au timp să se joace, care nu au timp să viseze.

”Două femei mă apucă și mă târăsc către cameră. Una îmi ține capul, iar genunchii ei îmi zdrobesc umerii cu toată greutatea pentru ca eu să nu mă mișc; cealaltă îmi ține genunchii cu picioarele desfăcute. […] Femeia însărcinată cu operația dispune de o lamă de bărbierit pentru fiecare fetiță, cumpărată de mame pentru această ocazie. Ea trage cât mai mult posibil cu degetele de mica bucată de carne și taie ca și cum ar fi tăiat o bucată de carne de zebu. Din nefericire nu e posibil să o facă dintr-o singură mișcare. E obligată să ferăstruiască.

[…] Sângele o stropește pe față. E o durere de neexplicat care nu se aseamănă cu nimic altceva. Ca și cum mi-ar smulge mațele….”

Avea 7 ani și tocmai fusese ”purificată”.

Este de asemenea poveste unei luptătoare, Khady, singură, departe de casă, în Franța, cu 5 copii până la 20 de ani, cu un soț mult mai în vârstă care vrea să o țină în ignoranță pentru a o putea domina, care își exercită tiranic dreptul de stăpân și care reacționează cu brutalitate atunci când i se opune rezistență. Dar e și povestea unei femei care reușește după mulți ani să înfrângă tradiția, să-și câștige libertatea ei și a copiilor și să lupte pentru a le ajuta pe alte femei.

Pe mine cartea m-a îngrozit. Mi-a dat frisoane și m-a făcut să mulțumesc cerului că m-am născut în România, din părinți români. Și, totuși, nu m-am putut dezlipi de carte până nu am ajuns la ultimul cuvânt. Iar gândul că în 2013 încă mai există locuri în lumea asta unde se practică așa ceva, îmi dă coșmaruri. Practica, se pare, a fost scoasă în afara legii în multe din țările practicante, dar nu în toate. Plus că în multe țări deși a fost abolită oficial, încă se practică la scară largă în mod tacit.

Trebuie citită cartea asta pentru că trebuie să ne mai și zguduim când citim, nu numai să ne simțim bine.

Mai multe explicații despre practică aici și aici ... sau căutați pe net, deși veți găsi și multe  aberații.

Lada de zestre 17

”Clap your hands, clap your hands
Turn the lights on my nights
This is life and we only get one chance.

Clap your hands, clap your hands
Come on dance, take a chance on romance
We only get one shot at love.”

Sia - Clap your hands de pe albumul We are born, 2010.
O ador pe zăpăcita asta.

Încă magic