Am fost într-o excursie cu copiii săptămâna trecută. Și pe vântul ăla turbat, presărat din când în când cu soare numai cât s-apuci să te dezbraci ca să îngheți sloi în trei secunde, am căpătat o răceală de zile mari. Vechea mea prietenă, sinuzita, s-a reactivat, tușesc ca un măgar de cred ca o să cheme vecinii Protecția Animalelor curând, dureri de cap, nas înfundat și toate cele.
Și pe fondul ăsta de lipsă de orice apetit, când nu vreau decât să zac, și mi-e fix pix că a fost Paștele ... și tradiție ... și pască și sarmale, ouă, cozonaci și alte cele, tata este de-a dreptul terorizat: ”Cuuuuuum, să nu treci pe la mine în zilele Paștelui? Nu concep! Trebuie să treci!” Hai, măi, nu, zău! Moartă, coaptă, ar trebui să trec pe la el că îi stric omului rânduiala și nu se cade. Ce, dacă eu de-abia mă târăsc dintr-un pat într-altul ... să nu-i stricăm omului tabieturile.
Mă întreb cât dracului o fi prostie și cât egoism în toată treaba asta. Și presimt o răcire a relațiilor diplomatice, dacă nu chiar o retragere de ambasadă, că omul e genul de ”îmi iau jucăriile și plec”, când ceva nu decurge conform planului. Chiar nu mai am nervi și pentru asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu