sâmbătă, 21 aprilie 2012

Love story (Lada de zestre 8)

 ”Where do I begin?
To tell the story
Of how great a love can be
The sweet love story 
That is older than the sea
The simple truth 
About the love she brings to me
Where do I start?


Eternul subiect, discutat și para discutat, cântat de menestrei și preamărit în ode, subiect inepuizabil și care nu o să se demodeze niciodată pentru că niciodată nu va fi clarificat. Chiar dacă vremurile se schimbă și oamenii sunt alții, iubirea e la fel, capricioasă și de neînțeles, oamenii au aceleași speranțe, aceleași așteptări, fac aceleași greșeli, se luptă cu aceiași demoni, suferă la fel ca acum sute de ani. Împrejurările sunt altele, motivele sunt poate altele, dar restul e identic și nu o să se schimbe nici peste încă alte câteva sute de ani, fie că o să trăim într-o epocă super tehnologică sau o să ne întoarcem în Epoca de Piatră.
Hai să visăm! În fond, e mai multă visare decât realitate, nu?


6 comentarii:

  1. "Traim cu imaginatia cel putin cat traim in prezent", zicea cineva mai intelept decat mine: Ileana Vulpescu. Probabil ca, atunci cand cotidianul este departe de a ne implini asteptarile, ne refugiem in lumea viselor, unde problemele au toate o rezolvare, unde a fi pe o lungime de unda nu e neaparat o utopie, ci personajele mai vorbesc si aceeasi limba uneori, unde... Si-apoi poc! Ai picat inapoi, in butoiul cotidian, in care tu spui: e cald afara, si el zice: mereu te plangi! Tu chiar n-ai nimic de facut?? :)) Din dragoste, fireste. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai zic nimic. Ca atata am vorbit de love saptamana asta... si n-am facut nimic :) Asta nu-i viata! :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos e filmul! L-am vazut de muulte ori, dar cred ca e momentul sa-l revad :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu nu am putut sa il vad mai mult de o data. e prea trist :(

      Ștergere