sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Rătăciri


N-am studiat pictura, nici nu am talent la desen. Îmi iese destul de greu ceea ce vreau. Noroc cu programele de desen că mai reușesc și eu să exprim vizual câte ceva. Dar îmi place să privesc. Îmi place al naibii de tare. Am ochi curioși, curioși de frumos, de natură, de culoare și de tot ce mâna omului poate crea pentru a încânta un ochi și un suflet. Cred că cel mai mare dar al omului e văzul. Nu mă armez în specialist, nici nu mă interesează părerile nimănui referitor la ceva, nu iau în calcul ce a spus X critic și nu mă declar fan numai pentru că dă bine să fiu într-o anume tabără. Nu. Dacă ceea ce intră prin ochii mei îmi produce un gol în stomac sau un fior pe ceafă, mă scoate din amorțeala zilnică, asta merită atenția. Nu contează de ce, nu contează că nu are o valoare exprimată în bani, nu contează că e opera unui necunoscut, că e mic sau nesemnificativ. Cine sunt eu să emit opinii? Contează că mă face să mă simt bine, contează că reușește să miște ceva în armura împietrită pe care o port zi de zi, iar asta are valoare mai mare decât un nume sau o recenzie.

sursa foto
Am văzut multe picturi. Mi-au plăcut destule, dar puține m-au marcat. Poate din ignoranță, poate din lipsa diferitor calități sau studii care mi-ar fi permis să înțeleg și să simt mai bine … Habar nu am și, oricum, cred că nici nu mai contează.
O astfel de impresie îmi produce Autoportretul lui Albrecht Durer (1471-1528) realizat pe la 1500. Nu e singurul autoportret al pictorului. Are vreo 3, dacă nu mă înșel. În general, portretele nu mă atrag prea mult, dar acesta are ceva … un nu știu ce. Ceva! Poate faptul că e văzut din față creează un impact mai puternic în comparație cu portretele obișnuite care sunt vedere din profil, ochii ăia care parcă mă țintuiesc și trec prin mine, reușind să îmi citească până și cele mai ascunse gânduri, buzele strânse ca un semn de dezaprobare, sau poate pe punctul de a se deschide și a spune ceva, poziția degetelor, în special a arătătorului …
Eu l-aș numi pe Albrecht Durer pictorul mâinilor. În multe din lucrările sale mâinile sunt realizate magistral. Perfecte, extrem de expresive, spunând povești, aprinzând imaginații. Și nu pot să-mi scot din cap o întrebare idioată: Cum o fi atingerea unei astfel de mâini?

4 comentarii:

  1. Nu cred ca pentru a vedea ceva acolo unde altii nu vad nimic e nevoie de instruire, respectiv educatie. Cred ca exista un simt pe care unii il poseda. S-au nascut cu el. Nu as baga mana in foc ca specialistii ar vedea in acel autoportret mai mult decat ai vazut tu. Si, exact ce spui, cata vreme iti face sufletul sa vibreze, nu-i poti fi decat recunoscatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma refeream atat la vazut, cat la inteles. Ma gandesc ca un specialist nu isi pune atatea intrebari ca mine si, cu siguranta, el nu ar vedea ce vad eu. Nu ar abera atata :))

      Ștergere
  2. Dar tu nu aberezi. Iti pui intrebari, si e dreptul tau sa faci asta! Pana la urma intrebarile si tipul lor tin de calitatea umana, nu de studii!! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma dau in vant dupa pictura, Durer imi place, desigur, nu sunt o cunoscatoare , genul care sa cunoasca un pictor dupa ce vede panza....Poate doar cateva picturi de prin Ro si pe Picasso si pe Dali- care imi place foarte mult

    RăspundețiȘtergere