marți, 16 aprilie 2013

Filme de văzut 8 - Bachelor mother

Bachelor Mother 1939

Sursa foto
O comedie spumoasă avându-i ca protagoniști pe Ginger Rogers (nu, nu e muzical, dacă la asta vă gândiți) și simpaticul David Niven. Totul pleacă de la o confuzie,  iar apoi încurcăturile se țin lanț. Polly e înștiințată că își va pierde slujba după Crăciun pentru că scad vânzările. În pauza de masă surprinde o femeie care încearcă să abandoneze un copil pe scările unui orfelinat. Nu reușește să o convingă să renunțe la idee, iar când copilul începe să plângă, îl ia în brațe. Conform expresiei: ”Facerea de bine ...” știți voi continuarea, acest fapt declanșează o întreagă serie de confuzii, una mai nebună ca alta, care de care mai hilară.
Sincer, de mult nu am mai râs cu așa poftă. Am tot mai des senzția că pe la începuturile cinematografiei știa să se facă adevărata comedie, spre deosebire de perioada actuală în care, de regulă, comediile au ceva limbaj colorat, ceva scene deocheate, ori trebuie să aibă vreun idiot drept personaj. De parcă numai asta ne-ar mai stârni râsul. Bachelor Mother demonstrează că poți să râzi cu poftă fără nici unul din ”condimentele” prezentului.
Filmul online fără subtitrare îl găsiți aici: Link film


6 comentarii:

  1. Am impresia ca l-am mai vazut, nu sunt sigur. Dar o sa-l revad cu placere, mai ales ca imi place Ginger Rogers, chiar daca nu e Fred Astaire alaturi de ea in acest film. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) chiar merita! da, ne-am obisnuit cumva cu cuplul Fred si Ginger. Separat, parca e ceva lipsa.

      Ștergere
  2. Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  3. O să-mi fac timp în we. Sunt convinsă că merită văzut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu, gratie tie, l-am vazut deja, si e dulce de tot. Numai ca si amar. Adica te face sa regreti ca acum nu se mai intampla la fel. :)

      Ștergere
    2. Crezi ca s-o fi intamplat ceva de genul asta? Ar fi prea frumos ... ca sa fie adevarat :) Dar trebuie sa recunoastem ca filmul e frumos.

      Ștergere