marți, 23 iulie 2013

Fashionable


 Sunt un om al tabieturilor și legăturilor de lungă durată. Nu mă despart ușor de lucrurile care-mi sunt dragi. De fapt, mă despart numai obligată. Nu-i înțeleg pe cei care își schimbă telefonul în fiecare an, doar pentru că a apărut altul mai cu moț, cei care își schimbă ochelarii în fiecare an doar pentru că nu mai sunt la modă, chiar dacă noua modă e mai mult decât grețoasă. De ce ar trebui să port pantalonii ăia oribili, cu turul pe la genunchi? Sau culorile alea care de care mai idioate și mai țipătoare, pantofii aia care par niște șenile de tanc rusesc din Al Doilea Război Mondial. Doar pentru că sunt la modă? Moda prezintă niște tendințe, niște idei, nu e literă de lege. Nu sari într-un model de haină doar pentru că e creația nu știu cui. Te mai uiți și în oglindă, că nu tot ce stă bine pe Linda Evangelista, stă bine și pe tine, nu orice culoare a Casei Yves Saint Laurent e potrivită tipului tău de ten. Și să nu uităm gențile Vuitton … dacă n-ai Vuitton, purtat țeapăn pe antebraț … nu ai clasă. Chiar dacă o porți la trening și saboți … e Vuitton!
sursa foto
Și mă uit la puștoaicele astea care sunt leșinate la propriu după toate astea. După briz-brizuri, după tot ce sclipește … chiar dacă nu e aur. Se extaziază până la orgasm în fața unor haine ”de firmă”, chiar dacă sunt oribile. Totul trebuie să fie ”de firmă”. Valoarea unui om e dată de câtă ”firmă” are pe el. Nu contează dacă arăți ca dracu … ești ”de firmă”. Nu contează de unde vine ”firma” aia. Nu contează că hainele, parfumurile sau poșetele sunt cumpărate într-un gang dosit și insalubru, dintr-un portbagaj al unui colorat ce le-a ”adus de afară”, știm noi bine cum. Nu contează că poate parfumul acela cu care se dă duduia, oftând satisfăcută, a fost scos din vreun magazin de la Paris în chiloții vreunei pirande, nu contează că poșeta aia de la Prada pe care o etalează cu satisfacție, a avut cam tot același mijloc de transport. Totul e să parvii. Totul e să-ți depășești condiția pe orice cale și apoi să te uiți de sus la cei care nu aliniază, fie pentru că nu reușesc să aibă așa ”relații înalte” ca tine, fie pentru că nu pun preț pe o țoală la care ce contează e să se vadă sigla firmei. Suntem o lume de Dinu Păturică în care toți vrem să urcăm, să urcăm cât mai mult posibil, pierzând din vedere un lucru: țoala ”de firmă” nu ne dă și clasă. Putem să punem pe noi toate casele de modă de la Paris și Milano, asta nu înseamnă că vom fi vreodată o lady. Vom fi ca o spoială care se vede bine de la distanță, dar când ai ajuns aproape îți smulge doar o grimasă de dezgust. Un fake va rămâne mereu ceea ce e: un fake!
Și nu, nu le înțeleg nici pe cele care plătesc 25.000 de euro pentru o geantă, chiar dacă au de unde. Mi se pare de prost gust.

14 comentarii:

  1. Subscriu fiecărei vorbe, cuvânt, tot. Mai ieri spuneam că am scăpat de o dependenţă: telefonul. Aşa că nu-mi pasă ce formă, opţiuni şi chiftele ştiu ele să facă. În plus gândirea asta o au toţi oamenii întregi la minte din jurul meu. De unde deduc că cei ce ne urmează( cică la plătit de pensii, dar dacă toţi se duc pe astea" de firmă" ne vom sinucide în grup, cu vizionare la Tv)au alte pretenţii. Nu-mi rămâne decât să sper că mă voi uita în altă parte când mă voi intersecta cu astfel de oameni, şi să privesc şi spre cei care au alte preocupări şi gusturi. Câţi or mai fi. În rest ce să mai spun: sunt ataşată şi de un fir de praf, dacă e al meu. Frumos articol. Fain

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Adriana. Am vazut ca am cam fost in ton cu postarile azi :).
      Sincer sa iti spun, ma indoiesc ca o sa mai primesc eu pensie :)))) Cine sa mai lucreze?

      Ștergere
    2. ...da, întâmplarea!Vezi dacă-i vară? Ne sar în ochi...tot felul!

      Ștergere
  2. Bre, am auzit chestia asta undeva, nu e creație personală. Dar nu mai știu unde, să menționez citatul. :)) Cică moda asta e cum era pe vremea comuniștilor, deci atunci purtai uniformă obligat-forțat. Acum nu mai e obligatoriu, dar e cu niște consecințe, așa, dacă nu te încadrezi în linie. Că nu ești la modă, nu ești trendy, cool etc.

    Și ce cred eu e că moda asta nu e inspirată de calitate, sau ceva. Îhh! Se trezește câte unul care cică e mare cunoscător, face o treabă, și toți proștii se iau după el. Pe bune, dacă eu aș fi așa o persoană influentă, și mâine încep să port un belciug în nas și chiloții pe dos, trași pe deasupra pantalonilor, toți fraiericii pun botul.

    În plus, moda mi s-a părut mereu activitatea oamenilor inutili. Adică au inventat și ei o chestie ca să pară că se pricep la ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Nu stiu daca e absolut nevoie sa fii persoana influenta ca sa lansezi moda aia cu chilotii :)) (apropo, suna de-a dreptul interesant:)) cred ca trebuie doar sa apari in locurile "potrivite" si sa-ti dai talent de fitzos. si discipolii sunt gata.

      Ștergere
  3. M-am gândit şi eu de multe ori la situaţia expusă de tine în articol. Cred că ni se trage de pe vremea abstinenţei impuse de fosta dictatură. Atâţia ani românaşii au fost privaţi de orice fel de briz-briz, astfel încât acum e precum câinele scăpat din lanţ. Vrea maşini scumpe pe care şi le permite sau nu, vrea lucruri scumpe, "de calitate" (căci suntem, cum e vorba aia: "prea săraci, să ne permitem lucruri ieftine"), vrea ca totul să fie o sclipeală.
    Gândeşte-te puţin la fetişcanele astea - eleve, de exemplu, cum se îmbracă, ca să epateze, şi la profesoarele care intră în clasă - cu nişte zdrenţe luate de pe tarabele chinezeşti, să predea ceva, nu contează ce. Ori la băieţaşii lui tata patronul, cu ce maşini vin la şcoală, şi la profesorii care merg cu metroul, tramvaiul, sau cel mult Loganul...
    Eu am o vorba legată de modă: e la modă ce pui pe tine. Şi, evident, ce îţi stă bine. Chiar dacă în trend sunt nu ştiu ce pantaloni, pantofi, culori, who cares? Lor, mie nu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rectific: astfel încât acum sunt precum câinii scăpaţi din lanţ, că e mai mult de 50, vorba clasicului ...

      Ștergere
    2. Da, cunosc situatia din invatamant, unde elevii sunt mai imbracati decat profesorii. plus diferenta intre copiii de bani si cei mai amarati, care sunt marginalizati pentru ca nu au smartphone nu stiu de care, ochelari de nu stiu care si tzoale de firma. trist.

      Ștergere
  4. Ce vrei mai Tina, astea sunt valorile "in trend" la noi.
    Cel mai mult ma scot din sarite saracii care n-au ce manca si traiesc de pe o zi pe alta dar se imbraca de la Puma si Nike (stiu eu vreo cativa).
    Nu-i nimic de facut. Si da, e trist, foarte trist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai saracii aia trebuie sa fie la nivelul celor care isi permit, ca sa nu fie scosi din peisaj. Ca, daca nu aliniaza, sunt marginalizati. plus ca orice sarac nu vrea sa arate ca e sarac, problema e ca in goana lui dupa parvenire, de cele mai multe ori cade in ridicol.

      Ștergere
  5. :) O lady este o lady indiferent in ce se imbraca, pentru ca educatia si inteligenta nu au nicio legatura cu avutia sau cu dorinta de a parea, respectiv de a parveni. Pe o lady o recunosti - nu o poti trece cu vederea nici daca e saraca, nici daca e bogata. Nu pentru ca incearca sa iasa in evidenta, ci dimpotriva. Pentru ca isi stie lungul nasului si pentru ca educatia ei e evidenta, oriunde s-ar afla si orice ar purta! Nu doar in vremurile de acum e prezent trendul, si nu doar in Romania. Daca citesti "Pe aripile vantului", vezi cat s-a straduit Scarlett sa fie o doamna, in timp ce Melanie nu s-a straduit deloc. Ea a fost o doamna.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu mă pricep atât de bine la modă încât am avut impresia că Vuitton este o mașină... După ce-am căutat pe google am văzut că nu-i așa. :) Nu știu ce mă deranjează mai mult, parvenitismul sau prostul gust de care dau dovadă unii. Adică, poți să-ți iei geantă de 25000 de euro (deși eu de banii ăia mi-aș lua și casă și mașină) ... dar dacă o iei cu tine în parc, "asortată" cu trening și teniși, și scoți din ea o pungă de semințe... parcă ceva nu-i în regulă :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) lasa ca nici eu n-am stiut la inceput care-i treaba cu Vuitton-ul. Noroc ca m-am lamurit prima data vazand Sex&the city, iar apoi la jurnalele de stiri ca tot aparea madam Udrea cu cate una in fiecare jurnal.

      Ștergere
  7. :)) Cristi, divele nu merg cu transportul in comun.
    Mai stiu eu pe unii, si-au cumparat masina ultimul racnet, dar nu aveau bani de benzina :)).

    RăspundețiȘtergere