M-am uitat pe FB la un album intitulat sugestiv: ”Să nu uităm!” După cum, poate, vă închipuiți, erau fotografii din, cum vreți să-i spuneți: ”Epoca comunistă”, Epoca ”de Aur”, ”Vremea Împușcatului” ... e la alegere. Da, mă uit ori de câte ori am ocazia la astfel de documente pentru că mă regăsesc în fiecare dintre pozele alea și trăiesc sentimente pe care le-am crezut de mult duse. ...și ca sa nu uit! Să nu uit, de fiecare dată când dau de greu și mă vait, să nu uit că a fost și mai greu. Că a fost inimaginabil și că NU, nici în cele mai rele momente ale vieții mele NU regret nici măcar o secundă timpurile acelea.
Nu am trăit din plin anii aceia. Eram la începuturile conștientizării când s-a stricat căruța, dar am trăit suficient cât să îmi amintesc și suficient cât să nu regret niciodată acei ani.
Ce să regret? Rafturile goale de la alimentara de peste stradă unde în afară de paté mare la 3lei, de care îmi mai amintesc și acum că era cu niște linii verzi pe ”capac”, în afară de sardine in ulei (cred că sardine erau...) și apă minerală și vermut, bătea vântul? Să îmi amintesc de vânzătoarele de la alimentara care se credeau împărați pe pământ și care îi vorbeau maică-mii și tuturor muritorilor care intrau acolo de la înălțimea Turnului Eiffel? Să regret cozile interminabile la pâine, unde stăteam o jumătate de zi ca să iau două amărâte de pâini pe cartelă, și alea vai mama lor? Să regret că dacă voiam să mănânc un borcan de iaurt sau să beau un pahar cu lapte mă trezea mama de la 5 dimineața să merg în piață să stau la un rând care părea spirala lui Bivolaru? Nu, nu o să regret așa ceva chiar dacă aud de zeci de ori pe zi că atunci era siguranța zilei de mâine. Da, era siguranța zilei de mâine că te băgau obligatoriu la serviciu, dar nimeni nu spune că nu îți puteai alege serviciul, că nu puteai opta pentru ceva mai bun, dacă nu erai al cuiva. Nu vi se pare că seamănă izbitor cu ziua de azi? Azi ai, cel puțin, șansa să evoluezi în mediul privat ... dacă ești bun.
Aveți impresia că mâncați mai bine atunci? Nu! Mâncați la fel de prost, pentru că nu aveați ce! Și nu îi luăm în calcul pe cei care mai aveau pe la țară un cățel și un purcel.
Comunismul era societatea care îți dădea serviciu ca să mănânci și să mori, pentru că nu aveai prea multe de făcut între, printre cozi interminabile ... la orice.
Dar adevăratul motiv pentru care nu regret nici măcar o secundă vremurile acelea este pentru că azi la 3 dimineața, de exemplu, stăteam și îl citeam pe Houellebecq, pentru că, mereu la masa de seară îmi pun un film, din lunga listă pe care o am în așteptare, pentru că ori de câte ori am chef să aud despre istoria nu știu cărui colț uitat de lume, pot să dau o căutare pe YouTube, pentru că dacă vreau să știu cum arată Insula Pitcairn, dau o căutare pe net, sau mă plimb cu Google Earth și o văd, deoarece, cu siguranță, nu o să ajung vreodată să pun piciorul pe ea, pentru că, dacă vreau să vorbesc cu cineva de la capătul pământului, o pot face, ba îl pot și vedea, ne putem vizita fără interdicții.
Aaaa, că, de fapt, totul se reduce la bani, dacă ai bani le faci pe toate astea și chiar mai multe? Din totdeauna totul s-a redus la bani. Chiar și în comunism. Mie nu îmi putea mama cumpăra pantofi de care îi cumpăra primarul fiică-sii și nici nu mergeam în vacanțe unde se ducea fiică-să, și nici nu puteam accede la funcția pe care o avea ea ... că n-aveam cum! Nu pentru că, poate, nu m-ar fi dus creierul, ci pentru că tata nu era primar!
Societatea umană nu se schimbă. Doar se cosmetizează, însă moravurile rămân aceleași. Problema de fond nu se schimbă sub nici un regim, doar se adaptează, unele sunt mai stricte, altele mai permisive.
Și nu, nu regret nici măcar o clipă acele vremuri, pentru că atunci nu aș fi putut scrie toate astea aici, iar voi nu le-ați fi putut citi, fără ca să ne salte cineva. Și nu aș fi putut să mai văd acele fotografii pe FB ca să nu uit.
Nu, nu am să uit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu