Cu parfum de tei

 

Ador luna iunie. O ador în special pentru mirosul florilor de tei. Teii sunt copaci frumoși, cu coroană bogată, dar când înfloresc, pentru mine pare raiul pe pământ. Când e răcoare, parfumul lor e discret, fin, dar în căldura toridă a unor zile mirosul devine atât de puternic că te îmbată la propriu. Miroase a miere. Aerul e greu și parcă îl văd prelingându-se încet ca mierea din borcan, iar în gură am un gust dulce.

Cred ca mi-au plăcut teii din totdeauna. Îmi amintesc și acum că erau doi tei bătrâni pe o stradă în orașul în care am crescut. Înalți, înalți, cu tulpini groase că aproape ocupau întreg trotuarul. Adoram să trec pe acolo și am trecut aproape zilnic pe lângă ei 4 ani în drum spre liceu. Erau doi giganți maiestuoși parcă gardieni ai timpului. Îmi dădeau un ciudat sentiment de protecție și liniște. La un moment dat tulpina unuia dintre ei începuse să se crape pe lungime și mă gândeam cu groază că îl vor tăia, dar cineva cu cap l-a strâns numai în 2 cercuri de metal și cred ca mai e și azi. Frumoși mai erau teii mei de pe 8 Mai…

Azi am unul peste stradă. A fost cel mai frumos copac pe care l-am văzut vreodată. O coroană superbă. Anul trecut însă i-au tăiat crengile. Aproape îmi venea să plâng. Arăta despuiat și singuratic așa cum stătea ciont în grădina de peste stradă. Anul ăsta și-a mai revenit un pic.

Miroase superb la mine în balcon. Viața pare mai dulce și curge mai încet. Ca mierea.