luni, 29 aprilie 2013

Ce mai citim… aventuri din tinerețe

sursa foto
Am văzut un puști jucând jocul Assassin’s Creed. M-a fascinat grafica, acțiunea … ce mai încoace, încolo… mi-a plăcut. Când căutam pe net să îmi mai fac un stoc de cărți electronice, că nu mai avem nimic interesant de citit, hop! să vezi minune, dau de cartea asta. Normal că mi-am pus-o pe stoc. Și m-am apucat conștiincioasă de citit. Nu m-a dat pe spate. Poate am ales prost momentul în care să o citesc, ori pur și simplu nu e cum mă așteptam. Nici nu e de aruncat. Nu! E un roman de aventuri, conspirații, crime și mister, cu eroi tineri puși pe fapte mari. Poate fi o lectură extrem de agreabilă. Poate va fi și pentru mine … într-o zi. O pun la păstrare până atunci.
Este o serie de 5 volume: Renașterea, Frația, Cruciada secretă, Revelația, Părăsit.
Acțiunea primului volum, Renașterea, se petrece în Florența timpului lui Lorenzo de Medici și Leonardo da Vinci. Tânărul Ezio Auditore e singurul bărbat din familia sa care scapă cu viață în urma unui complot pus la cale de … ”prieteni”. Ajutat de un unchi și de Leonardo da Vinci cu care se împrietenește, pășește într-o lume misterioasă, ascunsă muritorilor de rând, o lume a crimei și a comploturilor, a urzelilor politice și sociale. Lumea Asasinilor. Asasinii, sunt o grupare, care, contrar numelui dădător de fiori, luptă de partea binelui. Și cartea devine o împletire a mai multor drumuri și destine, pregătirea tânarului Ezio pentru a intra în rândul Asasinilor și a-și răzbuna familia, apariția de arme care de care mai ciudate, mai interesante și mai mortale, comploturi politice, manipulări ordinare, fresce ale vieții de zi cu zi în Italia secolului XV, totul pigmentat cu personaje interesante, lupte mai mult sau mai puțin cavalerești și istorie.

15 comentarii:

  1. Un coleg imi tot spunea ca este geniala seria... Sincer, chiar ma tenteaza, desi nu le am cu jocurile. O sa ii dau o sansa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie jocul mi s-a parut fascinant, sincer. De aceea am vrut sa citesc si cartea.

      Ștergere
  2. Din descriere deduc ca e o carte care se citeste cand ai anume dispozitie. Eu m-am impleticit la una banala, atat de banala incat ma incapatanez sa nu o abandonez, desi tind sa o cataloghez drept proasta! Am zis ca nu e ea mai tare ca mine, chiar stupida fiind. :)))) Of. S-o vad terminata, ca o citesc cu un sarg.... :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu cred ca trebuie o anume dispozitie. Eu sunt o ciudata :)) totdeauna am fost. Am nevoie de o anumita stare de spirit ca sa pot savura un anume subiect. Mi se intampla uneori sa citesc mai multe carti in paralel. in functie de ... fluturii de la mansarda :))

      Ștergere
    2. Apropo, n-am intrebat cum se cheama plictisenia :))

      Ștergere
    3. Mi-e si rusine sa-i mentionez titlul, intr-atat e de stupida. Poate o dau gata in zilele astea si-i fac o recenzie, ca tot nu gasesti asa ceva cat e netul. :))))))))) Ma intrebam de ce. Acum stiu. :))

      Ștergere
    4. Ok, astept recenzia, deja m-ai facut curioasa :D desi, stii cum e, se poate intampla ca necazul tau sa fie bucuria altuia. Poate altcuiva place =)

      Ștergere
  3. Pare mai degraba o carte de fictiune pentru pustani

    RăspundețiȘtergere
  4. teoretic? Nu stiu.Practic cunosc domni de 30-40 de ani care mai degraba stau cu ele decat cu sotiile

    Ca sa evit speculatiile, noi n-avem asa ceva in casa ;) Jocuri video si copii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teoretic. Dar stim ca de la teorie la practica e cale luuuunga. Practic exista acei "copii mari" care nu vor sa mai creasca. Copilaresc si la 50 de ani :).

      Ștergere
  5. Inchipuie-ti ca si la noi in familie e la mare cinste jocul...N-am stiut insa ca exista o carte! Sau mai multe... asta o fi genul pentru tineret dar mie imi place teribil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu stiam de carte. Am dat de ea pe net din greseala si am vrut sa o citesc tocmai pentru ca imi placuse jocul. Si nu e rea deloc.

      Ștergere
  6. L-am jucat si eu pe ala. Doar o data ca imi ocupa tot timpul si ajunsesem sa nu mai dorm ca nu ma lasa sufletul sa las jocul :))

    RăspundețiȘtergere
  7. :))) Da, asta e genul de carte pentru fetele mai baietzoase, sau cele carora le place aventura. Are si ceva stropi de amor pe acolo, ca fara nu se poate :D, dar putin, cel putin in primul volum, doar atat am citit eu pe moment.
    Nu o sa vac obsesie pentru jocuri video :)))), nici o grija, desi joc uneori, dar numai cand sunt prea plictisita si nu ma pot concentra la nimic altceva. Am vazut insa destui obsedati a caror viata se reduce la a juca jocuri video, iar printre picaturi mananca si dorm. Nimic altceva. Aia deja e deviere

    RăspundețiȘtergere