”Fericit cel ce nu așteaptă nimic de la nimeni, căci acela nu va fi dezamăgit.”
Se zice că pentru liniștea sufletului tău e bine să ierți relele ce ți-au fost făcute, că iertând îți ușurezi sufletul, te împaci cu lumea și cu tine însuți și poți să mergi mai departe. Neiertând, rămâi prins între două lumi și nu îți găsești liniștea. Ușor de zis! Nu doare gura pe nimeni să dea indicații și să emită teorii. Problema e: poți? Poți să ierți chiar orice? Nu vorbim acum de faptul că la școală nu m-a lăsat Florica să copiez și eu la fizică și am luat notă mică, nici că Maricica mi l-a ”furat” pe Ionel, deși eu nu ieșeam cu el, dar ea știa că-mi place și ar fi trebuit să nu îl ia, nu? Nici că vecina de la 3 și-a scuturat preșul peste rufele mele proaspăt spălate, nici că primarul s-a găsit să facă un loc de joacă pentru copii exact sub balconul meu, nici că Gigel a trecut cu mașina pe sub nasul meu și putea să mă ia și pe mine, nu să mă lase să mă topesc pe trotuar la 40 de grade și să mă înghesui cu toți ghiolbanii la troleu.
Astea-s abureli! Mă refer la acele momente din viață când oameni apropiați rănesc profund, când cei care ar trebui să te protejeze, te atacă, când cei pe care ar trebui să poți conta, te lasă de izbeliște, când prietenii se dau la fund, ori te bârfesc cu spor, când iubirea vieții te minte cu nerușinare, ori afli și tu, după ce știe tot târgul, că de vreo 5 luni el umblă cu altul/alta. Când afli în ziua preavizului că acei colegi amabili și drăguți, te bârfeau, de fapt, la șef în fiecare zi, când prietenii ”dispar” pentru că ai zis că nu poți să le girezi împrumutul la casă, ori când te sună banca să îți spună că ești bun de plată pentru că prietena ta, Mărioara, nu și-a plătit de 'nșpe luni rata la împrumutul la care tu ai avut proasta idee să o girezi și nu a avut nici măcar bunul simț să îți spună ea etc.
Astea-s abureli! Mă refer la acele momente din viață când oameni apropiați rănesc profund, când cei care ar trebui să te protejeze, te atacă, când cei pe care ar trebui să poți conta, te lasă de izbeliște, când prietenii se dau la fund, ori te bârfesc cu spor, când iubirea vieții te minte cu nerușinare, ori afli și tu, după ce știe tot târgul, că de vreo 5 luni el umblă cu altul/alta. Când afli în ziua preavizului că acei colegi amabili și drăguți, te bârfeau, de fapt, la șef în fiecare zi, când prietenii ”dispar” pentru că ai zis că nu poți să le girezi împrumutul la casă, ori când te sună banca să îți spună că ești bun de plată pentru că prietena ta, Mărioara, nu și-a plătit de 'nșpe luni rata la împrumutul la care tu ai avut proasta idee să o girezi și nu a avut nici măcar bunul simț să îți spună ea etc.
Oare chiar poți să ierți așa ușor? Poți să treci mai departe ca și cum nimic nu ar fi fost când lumea ta se prăbușește și singura ta vină e că ai avut încredere ca boul? Încerc să înțeleg, dar nu garantez că am să și pot. Cât despre iertare ... sunt chestii peste care nu pot să trec, chiar dacă încerc. Când încrederea se rupe... chiar dacă înnod firul ăla, nu mai e cea fost. Mereu va fi acolo ”un nod”, pe care tu n-o să-l poți ascunde și nici eu nu o să mă pot preface că nu-l văd, iar asta e independent de voință. Nu e ca-n reclama la Adidas: ”Dacă vrei, poți!”.
Nu cred că merit să comentez, dar voi încerca. Am dezamăgit oameni la rându-mi, şi am un episod în viată pe care l-aş şterge cu buretele de sarma. La randul meu am fost dezamăgită de n ori. Iertare? În cazul meu, prefer să uit, şi să folosesc cuvantul rar. Cât despre încredere? Am puţină, puţină. Aşa că...o dozez...cum pot. Dezamăgită de mine? Îmi pare rău...
RăspundețiȘtergereAdriana, toți dezamăgim, nu sunt vreo sfântă care să am impresia că sunt de pus la icoană și nici nu judec cine are sau nu dreptul să vorbească despre asta. Fiecare acționează cum crede când vine vorba de viața lui. Am dezamăgit și eu ... părinții în mod sigur ... și ceva iubiți, dar nu am înșelat încrederea nimănui. Cel puțin sper, pentru că nu pot să fiu absolut sigură. Dar am încercat.
ȘtergereIar dezamăgită sunt numai de mine însămi pentru că niciodată nu mă învăț minte.
>:D<
Asta cam aşa-i, atunci când cineva apropiat "reuşeşte" cumva să dărâme ceea ce se cheamă încredere necondiţionată, greu poţi ierta, de uitat şi mai greu... vorba ta, întotdeauna va rămâne acel "nod" care să-ţi amintească şi nimic nu va mai fi ca înainte, oricât ai încerca.
RăspundețiȘtergereDar, cine te-a supărat, aşa de început de săptămână?
O seară plăcută şi fără supărari :)
Măi...încrederea până la un punct e calitate, și apoi devine slăbiciune. Ok, prietenul se cunoaște la nevoie, dar cum rămâne cu nevoia ta? Că un om are, zic eu, datoria morală atât timp cât nu riscă să-și facă rău sieși.
RăspundețiȘtergereNormal că ne-o mai luăm în gură de la viață, fie prin natura circumstanțelor, fie cineva face asta cu intenție.
Știi însă care e cea mai bună răzbunare? Să te ridici, să zâmbești, și să spui ”a gâdilat un pic doar”.
Sandele, razbunarile sunt pierdere de timp si nu duc la nimic bun. Nu faci decat sa te cobori la nivelul celuilalt.
ȘtergereAm iertat, am trecut mai departe, dar n-am cum să uit, că deocamdată memoria încă mai funcționează :) și nici încrederea nu mai e aceeași. Partea bună e că intensitatea dezamăgirii scade în timp, și după o vreme te gândești doar: "a ... e ăla/aia care atunci când am avut nevoie de ajutor m-a lăsat baltă" și treci mai departe.
RăspundețiȘtergereDa, timpul le rezolva pe toate... intr-o forma sau alta
ȘtergereNormal ca nu pot sa iert orice, cum ar fi tradarea de exemplu.
RăspundețiȘtergereIertarea vine odată cu vindecarea. Câtă vreme "rana" sângerează, durerea te opreşte să ierţi.
RăspundețiȘtergereUneori, intelectul ne dă o mână de ajutor, înfăţişându-ne motivele pentru care am fost răniţi şi permiţându-ne să înţelegem ce se petrece cu noi şi cu celălalt. Asta poate grăbi vindecarea.
Apoi, intervine uitarea.
Dar, se pune problema: ce avantaje/satisfacţie/beneficiu am dacă nu iert?
Câteodată, furia şi ura ne energizează. Datorită lor punem în act lucruri utile pentru noi. E un fel de: "lasă că-ţi arăt eu ce pot/ce sunt in stare!". Şi devenim mai buni, mai frumoşi, mai profesionişti. Poate chiar mai fericiţi. Şi asta doar ca să-i dovedim celui care ne-a rănit că îi suntem superiori/ce a pierdut/cu cine s-a pus.
Alteori, căutăm răzbunarea. Avem nevoie de satisfacţia pe care ne-o oferă ocazia de a-i face rău celui care ne-a rănit.
Sau, mintea noastră intră intr-un cerc vicios şi face o obsesie din episodul respectiv. Ne plângem, căutăm aprobarea şi susţinerea celorlalţi, ne construim viaţa pe drama noastră. :)
Cre'că din toată povestea asta se vede de ce e atât de importantă iertarea. Nu din motive religioase sau de altă natură ci pentru că ea coincide cu vindecarea. Când iert sunt sănătoasă. :)
Am certitudinea ca exista lucruri in viata noastra peste care uitarea nu se asterne nici la 100 de ani. Poate doar invatam sa coexistam cu fenomenul.
ȘtergereNu ştiu. Depinde de fiecare, probabil. :)
ȘtergereDar nici ca în reclama aia la nu-ştiu-ce : "pentru că merităm". Habar nu am cum e setată viaţa ori cum ne-o setăm, de-avem parte de astfel de mici "bucurii". N-ar fi plictisitor, monoton, pasiv să nu primim palme peste moacă, pumni în ţeastă şi picioare-n c ... fund? Şi încă de la cine ne aşteptăm cel mai puţin. Problema e că dacă nu iertăm nici n-am mai avea parte de aşa ceva. Spune şi tu! Iertăm şi nu trece mult, mai primim una-n "sfeclă, goarnă sau alte numiri" date de către unii din cauza peripețiilor vieţii ăsteia. Totul ţine de timp, durerile fărădelegilor sunt cumva amneziate. Aşa cum a spus şi Marius, până ne funcţionează memoria ... nu putem uita. Şi-atâta timp cât nu uităm, iertarea pare un fel de surogat.
RăspundețiȘtergereP.S. "ce-a fost" ;)
:)Mi-ai ridicat un pic moralul cu comentariul ăsta, Antonela. Serios, nu cred ca m-aș plictisi să nu mai iau șuturi :)
ȘtergereDeci, să înțeleg că continuăm să primim șuturi pentru că l-am uitat pe ultimul primit, nu? Greșeala noastră!
Eu am incercat sa iert o chestie care m-a durut mult si raspunsul a fost ca prietena mea ... m-a iertat. Desi mie nu mi s-a parut ca as fi fost vinovata, am acceptat si am reluat prietenia.
RăspundețiȘtergereDar, asa cum ai spus si tu, ceva s-a rupt atunci si desi am incercat amandoua, am incheiat tot in lacrimi.
Nu, unele lucruri nu se pot ierta. Mai ales cand nu mai exista incredere.
“Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.” Ileana Vupescu;
RăspundețiȘtergere“O femeie poate sa ierte orice, in afara de faptul să nu-ti pese de ea.” Marin Preda;
“A ierta inseamnă a arunca pe fereastră o experienţă căpătata cu mare strădanie.” Arthur Schopenhauer;
“Atunci cand ierti pe cineva nu inseamna ca te impaci cu acea persoana, de fapt, reusesti sa impaci o idee cu tine insuti.” Cristian Teleuca;
“A ierta înseamnă a elibera un prizonier şi a descoperi că prizonierul erai tu.” Lewis Smedes;
“Nu realizezi cât de puternic eşti până nu experimentezi iertarea.” Paulo Coelho;
“Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.” Mark Twain.