sâmbătă, 8 iunie 2013

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti ...


Azi am avut ciudata senzație că m-am întors acasă după mult, muuuult timp. M-am întors la vremea când eram de-o șchioapă și când grijile erau ceva de neînțeles, fără măcar să știu ce-s alea, când ziua era pentru joacă și pentru nimic altceva, când uram somnul de după-amiază, și supa pe care mă obliga mama să o înghit, când bunica îmi citea ”Povești Nemuritoare” pe care tata le achiziționase aproape toate, când pozele însemnau mai mult decât cuvintele, când totul era frumos și vesel.
În defilările mele pe net, în căutare de … ceva mereu nou am găsit pe Scribd cărțile copilăriei mele și am pierdut o zi întreagă uitându-mă la poze, reamintindu-mi personaje și povești. Și m-am bucurat ca un copil căruia Moșul i-a adus cadoul mult dorit.
Ciudată chestie memoria! Dacă m-ai fi întrebat acum o zi de cărțile copilăriei mele cred că m-aș fi bâlbâit toată neștiind ce să zic. Nu cred că aș fi reușit să leg două vorbe, dar văzând coperțile cărților înșirate pe ecran, dintr-o dată totul năvălea peste mine cu titluri, cu nume, cu personaje și povești, de zici că totul s-ar fi întâmplat ieri. Îmi aminteam tot, chiar și ce nu apărea pe ecran, dar am plecat în căutarea lor.
sursa foto


1.”Povești Nemuritoare” pe care mi le citea bunica și pe care le-am citit și eu la rândul meu, din scoarță în scoarță, când am început să descâlcesc tainele scrisului și cititului.
sursa foto



2.”Povești cu zâne” – Contesa de Segur, cu Bălăioara, Rozeta, Ursuleț și ceilalți,  de care încă îmi amintesc că era o carte grea, copertată, la pozele căreia m-am uitat ceva timp până am început să citesc și care mi se păreau un pic triste.

 



3.”Fata din Dafin” – pe care prima dată am colorat-o (a se citi mâzgălit-o) până să pot să o citesc.



 

 
4.Colecția de povesti, cărticele cu câte o poveste, cu desene extrem de frumoase și vesele;

sursa foto
 
sursa foto
 
 
5.”Aleodor Împărat” - prima carte pe care am împrumutat-o de la bibliotecă. Eram în clasa a doua, când ne-a dus învățătoarea pe toți să ne facem fișe și i-a spus bibliotecarei că eu citesc bine și că poate să îmi dea o carte cu mai mult text. Am fost așa de încântată și de mândră de mine…  :)) Învățătoarea mea nu mă lăuda niciodată, chiar am avut impresia că nu mă plăcea mai deloc :).



6. ”Povești, povestiri, amintiri” a lui Creangă, cu al lui cucoș nazdrăvan, cu Harap AlbSoacra cu trei nurori, Stan pățitul și Nică, mai ales Nică la poznele căruia râdeam cu gura până la urechi de fiecare dată. Carte pe care am citit-o de sute de ori, cred, și niciodată nu m-am plictisit. Ultima dată, îmi amintesc că am citit-o când mă pregăteam pentru examenul la facultate și făcem analiză pe un text de Creangă ... și mi s-a făcut dor :)


7. ”Anul pădurii”, primită ca premiu la sfârșitul clasei I, care, deși nu era cu povești cu zâne și cu feți frumoși, mi-a fermecat toată copilăria cu pozele extrem de frumoase, cu desenele de mână fermecătoare, cu calitatea excelentă a hârtiei care părea mătase. Adoram să îi mângâi paginile. Pe asta încă o am și o iubesc cu aceeași intensitate ca atunci când eram copil.

Offf! Ce vremuri …


UPDATE:




Și am uitat de ”Zânele din Valea Cerbului”, alte povesti superbe. Noroc că mi-a reamintit Dragoș  în comentarii. Merci, Dragoș.
Apropo, Dragos FRD, de ce link-ul tău duce la pe blog la Nice??

28 de comentarii:

  1. Tu chiar vrei sa nu mai fac nimic azi?! :))
    Ce carti, ce vremuri... copilarie unde esti?
    Am mai zmuls trei fire de iarba si am fugit din nou sa citesc ceva! Sunt superbe, nici nu am cuvinte! Diseara citesc tot! :))
    te pup, sambata frumoasa!

    ps. tu esti, asa aproximativ, de seama cu mine sau mama ta te-a educat fiind ea de-o seama cu mine? :)))
    Astea sunr cartile copilariei mele... de aceea intreb si sunt asa "brutala" pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minnie, imi pare rau daca ti-am stricat ziua de lucru :)), dar nu m-am putut abtine. Aveam sufletul prea plin de ... nu stiu, emotie, bucurie... ceva. Ceva placut.
      Nu stiu daca suntem de-o seama, dar cred ca nici departe nu suntem departe :)). Eu "mosteneam" cartile de la sora mea, mai mare cu niste ani. Pentru ea fusesera cumparate initial. Multi ani m-am multumit numai cu pozele :)). Singura care a fost a mea, a mea a fost "Anul padurii".
      O sambata frumoasa si tie, Minnie

      Ștergere
  2. Am toate cartile de povesti din copilarie si azi, dar pe unele pur si simplu nu le mai gasesc. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mai am numai doua din tot ce am expus aici. Restul nu stiu ... cine le-a dat afara :) nu imi amintesc sa fi fost eu :))

      Ștergere
  3. Era marea placere a copilariei mele. Le citeam si le reciteam si nu ma mai saturam de ele. Noroc(sau ghinion) ca a venit adolescenta si am trecut pe literatura universala. Dar nu o sa le uit niciodata. Dar nu pot sa nu-ti spun cat de dezamagita am fost peste ani cand am realizat ca finalul fericit din basmele preferate nu prea isi gasea corespondent in realitate. "Povestile Nemuritoare", "Aleodor Imparat" si "Fata din Dafin" mi-au insotit zi de zi, practic, primii ani de viata. O mentiune speciala pentru "O mie si una de nopti". :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ar fi bine daca am inteleege mai devreme ca alea sunt doar povesti si ca in viata happy end-ul nu e garantat. Dar cine ar avea sufletul sa ne distruga visul? E ca si cum ni s-ar fi spus ca nu exista Mos Craciun. ... aflam singuri pana la urma :(.
      O mie si una de nopti am citit-o mai tarziu, de prin bibiloteci. Nu am avut-o.

      Ștergere
  4. Pai da, eu citesc Tom si Jerry, Garfield si Ironman... Ce ironie, ce distanta imensa fata de ce citeam noi! De unele cum e Fata din dafin am uitat de tot!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) pai nu mai bine le vezi decat sa le citesti? Da, diferenta e mare de tot, astia mici sunt in secolul vitezei, nu mai "mushca" la Fat Frumos pe calul alb si la balauri, ci la nave spatiale si super arme :))

      Ștergere
  5. Da, colectia Jules Verne, dar pe aia am inceput sa o citesc abia prin 5-8, pentru mine nu intrau la capitolul povesti :))
    Ma bucur ca am reusit sa te fac sa visezi un pic :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Poveştile astea ne-au dezvoltat nouă vocabularul, imaginaţia, inteligenţa. De câte ori nu ne-am pus în pielea personajelor, de câte ori n-am fost Ileana Cosânzeana, Cenuşăreasa, de câte ori n-am fost alături de Harap-Alb în peripeţiile sale ... Şi-acum cititul să fie o povară! De ce trebuie să citesc? se întreabă eleveii. La ce îmi foloseşte? Şi cu tot cu argumente, degeaba. Tentaţiile sunt altele, de vină sunt mulţi factori. În primul rând, aş spune să familia. Aşa cum ţie bunica îţi citea poveşti mică fiind, aşa ar trebui să se întâmple în fiecare familie. Pasiunea pentru lectură trebuie cultivată în familie, dacă nu există modele, dacă nu există cărţi, de unde plăcere pentru citit?
    Da, sunt cărţile care ne-au marcat copilăria, ne-au înfrumuseţat-o.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit ce ai scris, am citit unele cărţi din cele enumerate, am citit comentariile. Un părinte responsabil, atunci când face un copil, îşi face şi timp pentru el. Şi nu respinge cu brutalitate ceea ce lui i-a înfrumuseţat copilăria, updatându-se vremii. Un copil inteligent îşi va găsi personaje simpatice şi antipatice şi între zmei şi balauri şi feţi-frumoşi. Ştiu că Ronţilul (nepoata unui om de televiziune) era pusă la curent cu Albă ca Zăpada, cu Cenuşăreasa şi cu toate poveştile, deşi, mică fiind, era mai băieţoasă. Nu i-au furat nimic din ce au ceilalţi copii. Are şi ea jocuri pe calculator, are şi tabletă (probabil), dar ştia şi de poveştile cu care a crescut mama ei, de unde a dezvoltat un vocabular foarte bogat şi o maturitate nu prea des întâlnită la cei de vârsta ei. Deci copilul nu are nimic de pierdut dacă i se citesc poveşti, dimpotrivă.

      Ștergere
    2. Eu nu ma inscriu in categoria parintilor nici responsabili, nici neresponsabili... pentru ca nu sunt :)) Ma bucur ca nici nu trebuie sa le mai suport imbecilitatea la clasa, de ajunsesem sa fumez un pachet de tigari in 5 ore, ca am terminat-o si cu dascalia. Fiecare si-i creste cum vrea. Dar ce am constatat e ca foarte multi parinti au impresia ca daca ii trimit la scoala, gata, s-au achitat de sarcina, aia trebuie sa se ocupe de odorul lor, iar datoria lor e numai sa le dea sa manance, sa ii imbrace si sa ii trimita la scoala.
      Oricum imbecilitatea e la putere, iar super-uzata "Ai carte, ai parte" a iesit de mult din uz.
      Mie cartile astea, si multe altele dupa, mi-au incantat existenta, mi-au largit orizontul, vocabularul si mi-au dat o avere pe care nu mi-o poate lua nimeni, oricate crize ar veni. Nu stiu cui ar trebui sa ii multumesc pentru asta, bunicii care imi citea povesti, invatatoarei care mi-a pus prima data cartea in mana, tatei care avea un cult pentru carte, ori naturii ca m-a facut curioasa ... nu stiu, dar oricine ar fi fost, eu ii multumesc din inima. Mi-au dat ceva ce nu o sa imi poata lua nimeni.

      Ștergere
  7. Harap Aaaaaaalb....povestea mea preferata, care duce la pierzanie pe oricine o citeste....caci ce concluzii se pot trage dintr-o asemenea poveste? Sa faci misto de defectele cuiva si doar dupa ce, in sfârsit!, ti se arata negru pe alb ca poti profita de pe urma unor asemenea defecte sa-l inrolezi in 'armata' ta? Sa nu asculti de sfaturile parintilor, sa te comporti ca ultimul neghiob coborând intr-o fântâna doar ca asa iti spune un necunoscut, si spân pe deasupra? Sa dai dovada de cea mai pura prostie aproape tot timpul si sa fii inaltat in slavi doar pentru ca altii, mereu altii, te scot din belele in care intri ca un natâng?

    RăspundețiȘtergere
  8. :))) Hai ca am ras cu pofta. Dragos, ai facut analiza pe text perfecta la Harap Alb. Imi aduce aminte de caracterizarea personajelor din basmul romanesc, in varianta contemporana, pe care am primit-o odata pe mail si pe care am postat-o in "De ce nu-l iubim pe zmeu"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-) Pai sa stii ca nici eu, in copilarie, nu am inteles ura fata de zmeu. Spre deosebire de printul care voia sa o 'salveze' pe printesa si sa o transforme intr-un fel de sclava sexuala, dupa obiceiul vremurilor, zeul se comporta ca un adevarat domn. Isi anunta venirea din timp (ca sa evite discutiile inutile), ii asigura toate conditiile de trai bun si ii respecta toate hachitele, crizele de nervi si puseele de personalitate. Pai normal ca era descris ca un personaj negativ!

      Ștergere
    2. :))) saracul zmeu, ce nedreptatit a fost de atatea generatii de copii. Acum sincer si fara misto. Problema e ca asta o intelegem noi acum, adulti fiind, ca si fetele cu printul pe calul alb :))). Ala n-o sa vina niciodata, dar poti sa ii zici asta unui copil? E magia aia proprie varstei prin care, zic eu ca e bine sa treaca orice copil. E timp destul sa vada ca nu exista Mos Craciun, ca binele nu izbandeste totdeauna, ca feciorul sarac si cinstit nu ajunge imparat si ca fata saraca nu se marita cu printul. :)

      Ștergere
  9. Tina...vorba aia, magie magie, dar sa stim si noi :-) Ce concluzii poate sa traga un copil atunci când e crescut cu povesti in care 'printesele' frumoase si cam idioate sunt bune doar de rapit sau doar de tranzactionat ('aceluia care va trece prin aceste incercari, ii voi da juma' de imparatie si pe fata mea de sotie')? Sau când unui 'Prâslea' cam tolomac de felul lui i se infatiseaza o 'zâna' care sa-l indrume, si chiar si asa da dovada prostie crasa, fiind salvat doar de Pasari-Lati-Lungila, Setosul, Mâncaciosul, albine zburatoare sau râme paroase?

    Desigur, exista si povesti frumoase. Eu inca ma simt atasat de "Zânele din Valea Cerbului" sau de "Fetita cu chibrituri"....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. heiiii, am uitat de "Zanele din Valea Cerbului". Merci ca mi-ai amintit. Superbe povesti, absolut superbe.
      Si acum referitor la copii... Crezi ca daca ii crestem cu Call of Duty 10 ore pe zi ies mai reusiti? :) oricum tinerii nu asculta de ... "sfaturile" altora, oricum copiii ii considera pe ..."babaci" depasiti si demodati :)) oricum nu vor asculta nici daca le zice careva ca viata compet opusul povestilor cu zane. Eu cred ca sunt putini cei care cred pana nu simt pe pielea lor.
      Cat despre concluziile pe care le trage din povesti? Pai exact realitatea de azi o reflecta povestile, prostul ajunge in varf pe spinarea alora de muncesc de se rup, si "imparatia" vine si cu "frumoasa lui tata" la pachet, care de multe ori dupa ce ca-i proasta, mai e si urata :)

      Ștergere
    2. Tina, stau sa ma gândesc daca nu cumva starea noastra actuala e de fapt consecinta povestilor din copilarie, spuse reptat si apasat de sute de ori, intr-o perioada in care creierul absoarbe ca un burete orice informatie... Exista totusi si povesti frumoase, din care se pot trage concluzii sanatoase. Ziceam mai devreme de ''Zânele din Valea Cerbului" pentru ca pe astea le-am recitit si dupa ce am trecut de faza copilariei, atât de mult mi-au placut.

      Cu siguranta se gasesc povesti frumoase si in lista pe care ai scris-o tu (desi titlurile imi sunt cunoscute, nu-mi mai aduc aminte de ele...) dar, ca regula generala, povestile care circula pe la noi sunt construite cam pe acelasi calapod idiot. Sigur, anumite idei s-ar putea trage din ele (cum ar fi, bunaoara, ideea calatoriei de initiere, lupta pe parcursul acesteia cu fortele 'raului', culminând cu infrângerea raului absolut) dar, din pacate, ti se iau ochii cu printi idioti, care nu inteleg nimic din ce e in jurul lor, care asteapta mura in gura, care angajeaza fara carte de munca tot felul de ciudati, care intra prin efractie in gradina ursului ca sa-i fure salatele, care omoara cerbul ca sa-i fure diamantul etc etc etc.... Si culmea!, toate astea sunt prezentate ca fapte bune si modele de urmat!

      Ștergere
    3. Ai dreptate ca ti se ia fața cu idioții si cu ... pițipoancele :). Daca noi am ajuns asa din cauza povestilor, de ce nu au ajuns si altii, ca si ei au povesti la fel de tampite ca si ale noastre. De exemplu ”Cenusareasa” a fost scrisa de Fratii Grimm, nemți. Și copiii lor, le-au citit, nu numai noi. Și totuși, în lumea întregă miliarde de idioate trăiesc visul Cenușaresei, vor prițul, vor rochia de mireasa stil Cenușareasa, nunta stil Cenușareasa. Și traiesc în țări dezvoltate, nu în România. ”Alba ca zapada”, tot de Frații Grimm, ce concluzii ai trage ca adult de acolo? Ca iti vine sa o iei la palme pe idioată, că desi ii spun piticii să aibă grijă de atâtea ori, deși știe clar de ce-a fugit, o și pățește de 2 ori ... și degeaba, tot idioată e. Iar ta-su? că i se pune pata pe mașteră și uită și de fie-sa și de tot... gândește cu capul ăla micul ... ce mai zici?
      Ca să nu mai vorbim de ”Fata moșului și fata babei”, când idiotul de moș o lasă pe babă să-i maltrateze copilul și el tace ca peștele?
      Nu le-au citit numai românii, nu? Eu cred ca depinde de om, de creierul fiecăruia, de mediul în care se dezvoltă, de educație și, bineînțeles, de nivelul de educație al societății în care se învârte.
      Acum, să mă ierte Dumnezeu, nici ca mulți din cei pe care îi știu eu, care până la 14 ani nu au citit nici măcar o carte, nu o carte,nici macar un capitol dintr-o carte. Care deși au bani gârlă, nu au o carte în casă, ca să nu mai zic că n-au văzut în viața lor o bibliotecă. Știu doar PlayStation de dimineața până noaptea târziu. Așa, iar nu cred că e bine.
      Până la urmă orice copil află că nu există Moș Crăciun. Așa vor afla și băieții că din păduche nu neapărat ajungi împărat, ori ajungi, dar cu împărăția vine și ”prințesa” care nu neapărat e Miss Univers, iar fetele vor descoperi că dacă așteaptă după prințul pe cal alb ca să le scoată din mizerie, pot să aștepte 7 vieți, iar dacă vor neapărat ”prinț”, ăsta e posibil să fie cu chelie și cu burtă și de vârsta lui tăticu', ori le vrea ... o dată, de două ori, dar nu până la adânci bătrâneți ș.a.m.d.
      parvenitism din ăsta există peste tot, numai că la alții e mai ”educat”, nu e așa ostentativ ca la noi.

      Ștergere
    4. Stiu ca nu e pentru mine, dar raspunsul asta m-a omorat. Inca rad. :))))))))))))))))))))))))))))))))

      Ștergere
    5. :) Razi in voie, draga mea, simte-te bine
      >:D<

      Ștergere
  10. Sa stii ca si eu aveam multe carti de Povesti Nemuritoare si le citeam pe nerasuflate.Si majoritatea dintre celelalte le-am citit.Vorba ta,ce vremuri.Imprumutam carti nu doar de la biblioteca ci si unii de la altii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, s-au schimbat mult oportunitatile ... si timpurile :) povestile nu mai sunt pentru copii.

      Ștergere
  11. Oricât m-aș chinui, nu-mi mai aduc aminte de multe din ele. :)
    Să nu uităm că poveștile aveau au în primul rând rolul de a ne îmbogăți vocabularul, de a ne dezvolta imaginația, de a ne modela într-un fel comportamentul. Desigur că peste 10-20-30 de ani le putem interpreta în cu totul alt mod, dar la 5-8 ani câți aveam atunci, ne interesa mai mult ce face personajul principal, nu și de ce face ceea ce face. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricare ar fi interpretarea facuta de noi ca adulti, eu nu as priva copiii de povesti. E o lume frumoasa pe care nu o sa o mai intalneasca niciodata, clar.

      Ștergere
  12. Iar mi s-a facut dor de copilarie :-)
    Majoritatea cartilor le-am citit si-mi amintesc perfect de ele :-) Eu as adauga cele cu I.L. Caragiale-in mod special Domnul Goe :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau "Vizita" cu dulceata in galosi :) acolo am invatat cuvantul "galosi" si l-am prins imediat ca imi placea cum suna :))

      Ștergere