joi, 13 iunie 2013

Viața așa cum e: cenușie ... cu ceva sclipiri



Ileana Vulpescu - ”Arta conversației”

                            - ”De-amor, de-amar, de inimă albastră”

Citind cărțile Ilenei Vulpescu m-am trezit pătrunzând în acea atmosferă plăcută pe care am găsit-o în scrierile Anișoarei Odeanu. Nu, subiectele nu sunt asemănătoare, ci stilul, atmosfera creată, monologul, rememorarea unor vieți trecute, analiza, frământările și toată înșiruirea aia de trăiri umane normale și simple, reale, cu care oricare dintre noi ne identificăm. Fără Feți Frumoși, fără Ilene Cosânzene și povești nemuritoare. Personajele pot fi oricare dintre noi. Sunt convinsă că oricine citește ”Arta conversației”se identifică cu anumite trăiri, simte la un moment dat că, parcă, o anume scenă a fost inspirată din destinul său, simte la una cu personajul. Poate de asta are și atâta succes această carte. Ăsta e punctul forte al cărții, în opinia mea: trăirile interioare ale personajelor și modul în care reușește să te atragă în vârtejul poveștii ca și cum ar fi și filmul vieții tale.
sursa foto
Dar, dacă m-ar pune cineva să aleg între cele două, fără nici o reținere aș alege ”De-amor, de-amar, de inimă albastră”. E mult mai profundă, mult mai bine scrisă, mult mai realistă. Dureros de realistă. E cartea timpului prezent. Dacă în ”Arta conversației” acțiunea se termină undeva în comunism, în ”De-amor, de-amar, de inimă albastră” ea continuă în nebunia de după revoluție și e ciudat ce mai seamănă comunismul cu democrația când le vezi puse pe hârtie. ... cu excepțiile de rigoare, clar, dar per ansamblu ... e aceeași Mărie, cu altă pălărie. Nu că noi nu ne-am fi dat seama de asta...
Ambele cărți sunt și o interesantă incursiune în trecut, în epoca interbelică și imediat după Al Doilea Război Mondial. Dezvăluie o lume despre care nu știm mai nimic, o lume cu parfum de epocă până în '47 și radical opusă după venirea rușilor. Și toate acele amintiri din primii ani ai comunismului mă duc inevitabil cu gândul la o altă carte, Inchiziția, de care vă vorbeam cândva, și ajung la aceeași sumbră concluzie: de ce monstruozități e capabilă ființa umană atunci când nu are limite! Și, da, am convingerea că atât nazismul cât și comunismul au fost de fapt  o Inchiziție adaptată. ... cum ziceam: altă Mărie cu aceeași pălărie.
sursa foto
O cititoare o acuza pe Ileana Vulpescu, la un moment dat, că scrie cele mai depresive romane. Hmm! Dacă numești depresie realitatea înconjurătoare, da, atunci poți afirma că scrie romane depresive. Mie nu mi se pare. Cel care are măcar un pic habar despre cum merg, de fapt, lucrurile în această lume, nu îi găsește cărțile depresive. E crunta realitate, asta e adevărat. Realitatea noastră e depresivă, nu cărțile Ilenei Vulpescu.
Scriitoarea afirma într-un interviu că ”Un anumit fel de viaţă îl duce, desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatură ...”, cuvinte care îmi întăresc convingerea că nu e vorba numai de un extraordinar talent scriitoricesc, ci are la bază o experiență de viață mult mai profundă decât ne-am gândi la prima vedere.
 Una peste alta, cărțile mi-au plăcut pentru că m-am regăsit de mult prea multe ori în gândurile și cuvintele eroinei. Cum spuneam și mai sus, am avut de multe ori senzația că scrie despre mine și pentru mine. De fapt, cred că scrie despre și pentru oricare femeie în ”Arta conversației”. Dar prefer ”De-amor, de-amar, de inimă albastră”, deși mult mai dură și cu evenimente mult mai dureroase. Pare mult mai reală.
Încheierea e un răspuns pentru duduia care numea romanele Ilenei Vulpescu depresive: Ileana Vulpescu nu e pentru cei care vor povești cu zâne. Clar!

17 comentarii:

  1. O recenzie de nota 10!
    Mi-a placut tare mult, fara mult bla-bla, clar si pe inteles!
    Multumesc Tina!
    Seara faina! pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci, Minnie :). Incerc sa nu fiu dezlanata :) ca mie nu imi plac aia de bat apa in piua pe o chestie pana ma ia somnul.

      Ștergere
  2. Femeia asta este geniala si foarte putrrnica totodata. Cea mai recenta emisiune cu dansa am vazut-o acum vreo luna, o emisiune realizata de Iuliana Marciuc la TVR 2. Murindu-i fiica si apoi sotul, reuseste sa continue sa scrie, povestea cum continua scrierile incepute si neterminate de Romulus Vulpescu... Cred ca multi ar lua-o pe campii dupa asemenea nenorociri personale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fii convins ca multi o iau pe campii pentru mult mai putin. E un om deosebit. Eu nu am vazut emisiuni cu ea, dar i-am citit interviurile din presa pentru ca ma intriga, oarecum, dupa ce am citit prima carte. Se vede clar ca e un om trecut prin multe. Se vede din scrierile ei, din raspunsurile ei. Oricat de bun inventator (scriitor) ai fi, sunt chestii pe care cred ca e nevoie sa le simti pentru a le putea reda atat de viu.

      Ștergere
  3. Am citit-o si eu recent. Nu pot sa spun ca mi-a placut, dar recunosc ca e o carte de valoare, cu pasaje-oglinda in care mi-am recunoscut unele ginduri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E greu sa placa ... chestiile dureroase si neplacute :), clar, dar trebuie sa acceptam adevarurile, chiar si cand nu ne plac.

      Ștergere
  4. Eu numai pe astea doua le-am citit, dar o sa le caut si pe celelalte, se pare :).

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu o iubesc pe doamna Vulpescu. Fiecare propozitie e, parca, un aforism. Ma cutremur citind-o. E tot ce pot sa spun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna comparatie ai gasit pentru stilul ei. Chiar buna!

    RăspundețiȘtergere
  7. Probabil că este greu să-ţi placă, în adevăratul sens al cuvântului, chestiile dureroase şi neplăcute, chiar depresive... dar totuşi este preferabil un adevăr necosmetizat, cel puţin din punctul meu de vedere... ceare desigur nu trebuie să fie unanim acceptat. Şi da, îţi dau dreptate nazismul şi comunismul reprezintă acelaşi lucru... dar să nu uităm că ambele "curente" ideologice au apărut în vremuri tulburi şi întotdeauna asemenea momente nasc radicalism în gândire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Da, e greu sa placa. Apreciezi, poate, realismul, arta sciitoriceasca, orice altceva, dar nu cred ca putem afirma ca ne place tristetea. Insa o carte nu o citim pentru ca e vesela sau trista, ci pentru mesajul pe care il transmite si pentru talentul scriitorului ... zic eu.

      Ștergere
    2. Păi, da... până la la urmă arta, iar scrisul face parte din această categorie, trebuie să transmită ceva, acu' depinde dacă cititorul doreşte să înţeleagă mesajul transmis de autor sau măcar să-l "traducă pe întelesul său, conform propriilor convingeri, chiar dacă acestea nu corespund cu ale autorului...tot e ceva, înseamnă că am învăţat să gândim liber.

      Ștergere
    3. Stii ca din acelasi text nu e obligatoriu ca toata lumea sa priceapa acelasi lucru :). Fiecare dintre noi are o interpretare proprie. Chestie care imi aduce aminte de dicatarea comentariilor la literatura romana in scoli si la cartile de critica literara scrise de diversi. Cand imi facei in secolul XX interpretarea unei poezii scrise in secolul XVII-XVIII. Si imi spune mie un nene acolo, critic cica, cum ca poetul X a vrut sa transmita nu stiu ce prin poemul Y. Zau? dar de unde stie el? Au stat la ceai amandoi, sau i-a facut o vizita pe lumea cealalta si i-a luat un interviu. Mi se pare o idiotenie, dar o idiotenie si mai mare mi se pare sa obligi atatea generatii sa toceasca interpretarile cuiva, fara sa ai curiozitatea sa vezi ce mesaj a priceput si dobitocul care a citit scrierea.
      No, hai ca am sarit de la una la alta :). Ceea ce voiam sa zic, de fapt, e ca fiecare poate pricepe alta chestie din acelasi text.

      Ștergere
  8. Cum poartă Ileana Vulpescu o conversaţie! Cât de echilibrată îmi pare această doamnă după tot ceea ce i s-a întâmplat. Echilibrată în conversaţie, în ţinută, în minte. Mă încântă stilul ei, poate tocmai pentru că nu e siropos, e calculat, aş putea spune chiar rece. De cele mai multe ori tristeţea a făurit capodopere. Am vrut s-o revăd după ce-am citit articolul tău, aşa că am căutat-o să-i ascult sufletul. Fiecare avem dreptul la propria interpretare cu condiţia să nu sărim calul sau să batem câmpii. Ca să afirmi că este depresivă pentru că a spus, printre altele, că "fericirea e doar un cuvânt din dicţionar", fără să te gândeşti la multe alte aspecte, e o chestie de infantilism pueril. Şi da, fericirea aşa este, o definiţie, pentru că viaţa nu ne dă voie doar să jubilăm, ce avem sunt frânturi de bucurii, mulţumiri, împăcări, acceptări etc.
    Uite, chiar ar trebui s-o recitesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) uite ca ti-am dat o idee buna. Eu am citit numai cele doua carti prezentate, dar banuiesc ca vor mai fi si altele in functie de cum le gasesc. Imi place stilul direct si fara inflorituri. Rece, cum spuneai.

      Ștergere
  9. Imi place Ileana Vulpescu, dar de fiecare data cand o citesc ma imbolnavesc de melancolie, dupa o carte din asta vreo saptamana mi se pare ca viata nu ma straluceste, experienta de viata diferita, personalitatile noastre opuse me impiedica sa o citesc des.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Poate ca o carte din asta ridica oarecum valul sidefiu asezat pe viata fiecaruia si ne arata hidosenia care e ascunsa dedesupt. Si pe mine ma consuma mult cartile Ilenei Vulpescu, dar nu devin melancolica si nici depresiva, ci doar mi se mai confirma unele lucruri. Banuiesc ca e nevoie si de anumite experiente traite. Asteapta sa mai imbatranesti un pic :)

      Ștergere