marți, 27 august 2013

Divorț


Aproape de fiecare dată când mai citesc sau mai văd o știre despre un divorț în care cei doi au copii, mă îngrozește tâmpenia adulților. Par să uite că celălalt e și el părintele acelor copii și că are și el niște drepturi. Încep să folosească copiii ca armă împotriva celuilalt, ca ustensilă a propriei răzbunări. Oare o fi așa de greu de înțeles că cel care suferă mai mult e copilul? Oare în ura aia pe care o ai pentru ex-ul/ ex-a care te-a lăsat pentru ”curva aia”, ori pentru ”gealatul ăla”, uiți că ești părinte? Uiți că datoria ta e să protejezi acel copil pe care ai ales să îl aduci pe lume și nu să-l traumatizezi, să îi pui viața în pericol, să îl sechestrezi, ori chiar să îl ucizi. Copilul acela nu are nici o vină că iubirea ta, pe care tu o credeai eternă, s-a dus pe apa sâmbetei, că voi, adulții, nu sunteți capabili să vă rezolvați problemele ca niște adulți, ci vă comportați ca la grădiniță: ”Îmi iau jucăriile și plec!”, și aveți impresia că și copilul acela e o jucărie, iar în egoismul și idioțenia voastră nemăsurată aveți impresia că e jucăria voastră, doar a voastră, și că nu trebuie să o împărțiți cu nimeni, uitând că nu ați făcut singur copilul acela, ci a fost în colaborare cu cel/cea care acum e cel ai mare dușman al vostru. Copilul acela nu a avut de ales, nu l-a întrebat nimeni dacă vrea sau nu să vină pe lumea asta, nici dacă vă vrea pe voi ca părinți. Voi ați decis în egoismul vostru că vreți un copil. Atunci dacă vreți un copil pricepeți, dobitocilor, că trebuie să-l ocrotiți și să-i construiți un mediu cât mai liniștit și mai senin, nu trebuie să-l folosiți în războiul orgoliilor voastre idioate.
sursa foto
Am văzut tați care își ”răpesc” copiii și îi despart de mamă nepermițându-le acestora să îi vadă, profitând de forța fizică, contul din bancă, ori funcția ocupată. Am văzut mame, care refuză să încredințeze copilul tatălui, deși sentința judecătorească e în favoare acestuia. Am văzut ”mame” care preferă să își omoare copiii decât să îi încredințeze tatălui. Am văzut ”mame” care își omoară copiii din răzbunare, pentru a-l face pe tată și pe bunica paternă să sufere. Am văzut și m-am îngrozit.
De ce e nevoie să vă comportați mai rău ca animalele? De ce e imposibil să aveți o discuție civilizată când vine vorba de copii? De ce trebuie să-i amestecați în războiul vostru? De ce e greu să pricepeți că poate așa cum voi vreți cu disperare să faceți parte din viitorul copilului vostru, așa poate vrea și celălalt? De ce e greu să pricepeți că trebuie să vă lăsați orgoliile la o parte când vine vorba de un copil și că cel mai bine pentru el e să vadă că părinții lui au o relație amiabilă chiar dacă s-au despărțit și nu că se urăsc ca chiorii. De ce vă costă atâta să păstrați un pic de aparențe pentru sănătatea copilului vostru? O faceți zilnic pentru lumea înconjurătoare, de ce nu și pentru copilul vostru care se presupune că ar trebui să fie sensul vieții voastre. Nu sunteți niște ipocriți când vă bateți cu pumnul în piept că e pentru binele copilului, dar de fapt e ura care clocotește în voi? Faptul că partenerul/a pe care credeați că îl veți avea alături pentru toată viața vrea să renunțe la calitatea de soț, nu înseamnă automat că vrea să renunțe și la cea de părinte. Sunt și din ăștia, dar dă-i o șansă și celuilalt să fie părinte. Dacă te-a lăsat pe tine, nu înseamnă automat că vrea să lase și copilul.

16 comentarii:

  1. Pentru că...Tinuțo, lumea e plină de cretini. Nu că-s ici-colo și folosesc eu expresia. Ci la propriu: miliarde!

    Rareori, în ziua de azi, copiii se mai nasc din dragostea a doi oameni. Că în cazurile alea, de obicei, dacă intervine divorțul, părinții ajung mult mai ușor la o înțelegere pașnică și civilizată, care să fie în beneficiul copilului.

    Copiii de multe ori sunt accidente, în niște momente în care adulții uită de ei, și nu au grijă ce fac. Nefiind copii doriți cu adevărat, sunt tratați de părinți cu totală indiferență. Sunt simple entități recunoscute ca oameni, care se întâmplă să se fi născut.

    Mai rău de atât, mulți copii se nasc fix cu un anume scop (dacă ar fi unul sentimental, mai merge, dar trist e că de multe ori sunt cele materiale). O simplă unealtă ca să țină unii pe cineva alături. Și așa cum e folosit ca o ”armă” la naștere și întemeierea relației, la fel este folosit și la despărțire. Fără nici un fel de griă pentru sentimentele sau bunăstarea sa. Că suntem noi oameni mari și importanți.

    De ce? Deoarece suntem oameni, și asta ne face, în mare parte, niște nenorociți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-i ia dracu', Sandele! Unii se chinuie o viata sa faca un copil si nu reusesc, iar altii toarna fara probleme, desi uita ca acel copil nu e un accesoriu al existentei lor, ci un lung sir de obligatii si responsabilitati.

      Ștergere
  2. Si ce mai frumusete! Eu cred ca ar trebui ca fiecare viitor parinte sa sustina un test psihologic. Prea toti cretinii fac copii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru că unii, încerc şi eu să-mi dau o explicaţie, doar cochetează cu ideea de familie. Iubirea e trecătoare, ca şi frumuseţea, ce rămâne într-un cuplu de familişti este respectul reciproc. Dacă nu există acest respect pt. partenerul de viaţă, nu există nici pentru copil. Ar trebui să le găsim scuze celor care înşală atunci când ei au împreună cel puţin un copil? Dar n-ar mai trebui să te intereseze altceva decât bunăstarea, fericirea, împlinirea copilului, nu fericirea ta în patul altcuiva. Raţionamentul este înlocuit cu falsul sentimentalism, căci şi dragostea asta "orbitoare" trece la un moment dat prin stomac. Din păcate, copilul nu e protejat de astfel de "griji". E ca o minge de ping-pong. Ce se întâmplă cu copiii din neglijenţa, ignoranţa părinţilor se cunoaşte prea bine. Societatea actuală e plină de exemple negative care să-ţi susţină punctul de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că majoritatea trăiește euforia momentului fără să își pună problema cum va fi după. Și când după-le vine cu greutăți și probleme deja nu le mai place.

      Ștergere
  4. ...ce de aş mai avea de spus, dar nu spun. Nu spun pentru că sunt prinsă in povestea a doi fosti care-şi vorbesc doar dacă trebuie. Cu timpul furia mai trece dar " problema" copilului rămâne. Aici e un caz fericit: cu cât părinţii sunt mai înverşunaţi, cu atât copilul dă lecţii de maturitate prin seninătate şi alegeri corecte. Nu-şi împarte iubirea, o dăruieşte. Acum o dăruieşte de departe...de prin Anglia. Iar eu, ce ştiu eu...cea fără de copii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba mie îmi pare rău că nu spui. Ar trebui să spui. Și mai cred că nu e neapărat nevoie să ai copii ca să pricepi niște chestii. Cazul de care zici e unul fericit. Din păcate sunt puține de genul ăsta. În majoritatea cazurilor copiii sunt dezechilibrați emoțional.

      Ștergere
  5. Exista un personaj public controversat care spune mereu ca nu vrea copii. Pentru ca, citez, "sa te puiezi e usor". Dar esti pregatit sa fii parinte? Sa-i fii alaturi atunci cand trebuie, atata cat trebuie? Sa stii sa nu ii stai in cale atunci cand e cazul? Sa nu te opui cand vrea sa dea singur cu capul si sa ii fii la indemana cand are nevoie, si asta in cuplu, nu de unul singur? Stii sa te implici unde si cat trebuie in viata lui? Eu ma recunosc falimentara in domeniul asta, de unde nici nu m-am incumetat sa fac copii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Meseria de părinte e cea mai grea. De puiat e ușor, dar am impresia că sunt puțini cei care se gândesc la ce va fi după, ce responsabilitate și mai ales ce obligații presupune asta. Și de aici tot circul. Cred că dacă ar gândi mai mult, ar fi mult mai puțini copii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt familii cu copii in care e multa tensiune si pot trai cu tensiunea aceea (intre soti) ani buni pana cand intr-o zi izbucneste furtuna. Atunci divortul e cel mai indicat, nu e bine pentru nici unul din membrii familiei sa traiasca numai in tensiune, certuri sau batai. Daca are noroc, copilul poate fi luat de bunici si atunci ramane cat de cat neutru in fata parintilor. Atunci parintii isi pot rezolva problema averii fara ca cel mic sa fie inplicat ca moneda de schimb sau unealta de santaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici bunicii nu pot fi nepartinitori pentru ca sunt parintii unuia dintre protagonisti si e normal sa fie de partea fiului sau fiicei, iar copilul este si el o parte a "averii" de impartit. Mai sunt si cazuri ca cele expuse de tine, dar putine. Si, oare, in aceasta situatie ala micu' nu e complet neglijat de parinti?

      Ștergere
  8. Asta-i greseala, ca parintii continua sa traiasca impreuna desi ajung sa se urasca. Si cica tot pentru copil fac asta. Uneori un divort timpuriu e mult mai benefic pentru copil decat sa traiasca ani in sir uitandu-se la veninul parintilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar ca e greseala! Cred ca daca ar divorta inainte sa se urasca, nici divortul nu ar fi urat, nici bataia pe copil nu ar fi crancena çi setea de razbunare cred ca ar fi mai mica.

      Ștergere
  9. Dureros subiect ai gasit...
    Eu sunt un copil de-asta care a trait in trauma si scandal. Si nu pot sa zic decat ca sunt idioti si egoisti parintii care fac asta.
    Si ca n-or sa aiba parte de iubirea copiilor, decat daca sunt toti prosti ca mine, ca frate-meu e mai destept.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu de ce o fi mai tare gura lumii decat linistea copilului, pentru ca de multe ori sotii nu se despart din cauza ca "rade lumea", ori "sa nu ramana copiii fara tata" etc. motive din astea.

      Ștergere
    2. ...sau pur si simplu nu se potrivesc si nu-s facuti unul pentru celalalt. Sau nu se iubesc destul de mult ca sa faca compromisuri unul pentru celalalat.

      Ștergere