duminică, 18 august 2013

Paranoia sensibilității

 
Mă întreba mai în glumă un prieten dacă noi avem în folclorul românesc ”Povestea celor 3 ciobănași”, deși știa clar că habar n-am, eu fiind de religie ortodoxă, iar povestioara respectivă având de-a face cu religia catolică și un anume miracol. Ok. Dar i-am spus că avem și noi o istorie cu 3 ciobănași, fără a avea ceva în comun cu religia. Și încep eu să-i povestesc Miorița. Bineînțeles că n-am intrat în analiză literară, ci i-am spus povestea pe scurt, cum că doi invidioși îi pun gând rău celui de-al treilea pentru că e mai bogat și cum mioara fermecată îl avertizează pe deștept, dar el alege să nu schimbe cursul evenimentelor, ci își transmite oral testamentul. Clar, n-a priceput logica (...o avea vreuna???), dar tot dând eu din gură acolo mi-am amintit de o chestie care m-a revoltat de fiecare dată referitor la textele de literatură română studiate acum niște zeci de ani prin școala primară și gimnazială românească. Eu nu știu, sincer, pe ce criterii au fost alese textele alea, dar parcă s-a insistat pe dezvoltarea exacerbată a sensibilității copiilor. Eu am o chestie cu animalele și cu copiii. Nu pot să-i văd suferind, pentru că ei nu au de ales. Iar textele pe care eu le studiam la Citire și Literatura română mă îmbolnăveau efectiv.
sursa foto
Plăvanii, prin clasa a II-a, parcă, cu boii ăia slabi morți pe care îi muncea stăpânul până cădeau pe brazdă.
Puiul, în clasa a V-a m-a terminat nervos. Nu am putut să învăț lecția aia. Îmi amintesc că m-am pricopsit și cu o notă mică. Am jelit un ceas după ce am citit-o și nici sub amenințarea cu bătaia nu am mai pus mâna pe ea.
Fefeleaga în clasa a VII-a, m-a omorât complet. Nici peste ani nu am fost în stare să le citesc copiilor fragmentul acela în care Fefeleaga merge să îl vândă pe Bator. Din ce mă apropiam de momentul acela, din ce simțeam că mi se pune un nod în gât, nod care creștea vertiginos, așa că m-am scos repede punând pe altul să citească. (Comportament de adult, nu? Știu, dar ce voiați să fac, să îmi tremure vocea acolo, în fața puștimii?)
Moartea căprioareia lui Labiș…
Și cred că mai sunt, dar nu mi le amintesc acum.
M-au terorizat! Și n-am înțeles niciodată de ce trebuia să aflu eu, copil, despre toate durerile și suferințele astea la o vârstă așa de fragedă. Cu ce m-a ajutat în viață că am dezvoltat o sensibilitate exagerată? Cu nimic, vă spun eu. Ba, din contră, mi-a făcut mai mult rău decât bine. Ceva mai multă nesimțire nu mi-ar fi stricat deloc, credeți-mă. Știu că nu neapărat textele erau de vină, ci trebuie să fi fost și ceva din mine, că nu am mai auzit pe mulți să se vaite de asta, dar eu am rămas cu sechele de pe urma anumitor texte, care, culmea, erau obligatorii. 
Exagerez? Nu, deloc. Nici nu glumesc. Mie mi se pare penibil să smulgi lacrimi unor copii. Consider că au timp suficient să le descopere ca adulți, nu trebuie să înceapă din clasa a II-a.
P.S. Bănuiesc că acum s-au schimbat și manualele de română așa cum am văzut că le-au schimbat pe cele de franceză ... în cazul francezei schimbarea a fost în rău, în opinia mea.

27 de comentarii:

  1. Ei, interpretabil...clar. Dacă o iei aşa găseşti mult mai multe decât enumeri tu, şi în mare măsură ai dreptate. Dar nu uita că şi desenele animate ale vremii( vezi-Bambi) sau poveştile aveau aceeaşi linie. Nu ştiu dacă era neapărat o exagerare dar nici violenţa de azi de la tot pasul nu îmi convine. Clar...erai şi mult prea sensibilă. Pe mine mă emoţionau...cinci minute.Şi gata...căutam altceva( şi se spunea că eram una din cele mai sensibile şi emotive fiinţe. Uite că au făcut evaluare greşită). Şi acum consider că a face educaţie unor copii este CEL MAI GREU LUCRU DIN LUME. Punct. Ăsta şi nu altul. De aici pleacă totul. De la formarea noastră ca indivizi. Doar că, vin cu un exemplu personal: fiecare trece acţiunile prin felul cu care vine înzestrat pe lume. Eu am o soră. Am trăit în casă după aceleaşi reguli şi canoane, am avut parte de aceleaşi experiente. Şi totuşi, ea...era tot timpul copilul care salva lumea şi dacă nu avea nevoie să fie salvată, iar eu ..mototoala din colt care încă aştepta să i se ridice pedeapsa, aia pe care cei mari o uitaseră de la început.
    Sensibilitatea mea a crescut cu vârsta ...culmea. Păi, să mă vezi pe mine " recitând" acompaniată de flaut, la Cantarea României, Repetabila povară. Plângeam eu, sala, plângea flautul...profesoara de nervi...ehehe. Ce mă enervezi cu franceza ta! Vreau şi eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...da, corect! Uitasem de cuvântul: obligatoriu...deşi ai fost suficient de clară....

      Ștergere
    2. Cred ca pana la urma obligativitatea e un punct de cotitura in tot dramatismul asta. Daca ar fi fost o lectura suplimentara, sa o citesc o data ... dai apa la soareci si dupa un timp uiti, dar unei lectii obligatorii la scoala i se aloca cel putin 3 ore, daca mai e asa... Si acum gandeste-te la mine sa pisez 3 ore pe "Puiul" sau "Fefeleaga": Idei principale, comentariu literar, caracterizare personaje ... era prea mult :)

      Ștergere
  2. Si eu cred ca lecturile enumetare mai sus i-au marcat pe maxim 10% din copii, dintre care pe tine, pe mine si mai stiu eu pe cine. Ca majoritatea, cei pe care ii vezi toata ziua peste tot, nu pare sa aiba probleme de vreun gen. O fi dobandit un soi de detasare, si-o fi pus un scut in minte, poate numit Facebook, poate altfel. Pe cei de acum mi-i imaginez citind "Puiul" cu mintea la poza de profil de pe Facebook-ul lui iubi, intrebandu-se de ce aparea cu aia si nu singur etc. Pai sunt prea mici ca sa aiba iubiti, vei spune. Te asigur ca nu sunt prea mici. :))) Si ca e cea mai importanta treaba la care le sta mintea, toata ziua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fost printre ghinionistii aia 10%, inseamna :)). Sincer mi-as fi dorit sa fiu altfel, sa nu ma matzai la orice poveste.
      Ei, lumile de azi sunt evoluate :)), stiu copiii mai mult decat noi. Daca m-ar auzi domnitzele ca le numesc copii, cred ca s-ar opari rapid :))

      Ștergere
  3. Şi pe mine m-au sensibilizat profund aceste texte literare pe care le enumeri tu, mai era şi Fetiţa cu chibrituri şi chiar Cenuşăreasa, eu fiind mai sensibilă din fire.
    Îmi amintesc că la prima serbare din clasa a V-a, diriginta mea, nu ştiu de ce a ales ca, eu, să recit poezia, Moartea căprioarei de Nicolae Labiş, pentru că nu avea nicio legătură cu tema serbării şi nici nu era aniversarea poetului. I-am respectat decizia pentru că aşa sunt eu mai ascultătoare.
    Sala era arhiplină, de copii, profesori, părinţi, bunici, era o încărcătură emoţională peste limită. Totul a decurs bine, până am ajuns la ultimele versuri, când instantaneu mi s-a pus un nod imens în gât, mi s-au împăienjenit ochii de lacrimi şi-am început să plâng în hohot. N-am plecat de pe scenă, m-am retras într-un colţ şi uşor mi-am revenit până la final. Reacţia sălii de-a mă încuraja a fost fantastică. Însă, singura persoană care mi-a înţeles reacţia, a fost mămica,... avea toate motivele s-o înţeleagă. Din acea zi, niciodată n-am mai rostit poezia cu voce tare. Nu ştiu dacă vreodată o voi putea face.
    Totuşi aceste texte literare au partea lor constructivă în formarea caracterului copilului.
    O duminică minunată îţi doresc, Tina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ma ierti, dar ce o fi avut femeia aia in cap cand alege pentru serbare "Moartea caprioarei"?
      Eu nu am nimic contra acestor texte. Sunt de o sensibilitate aparte, si transmit un mesaj pe care e bine ca cititorul sa il priceapa. Dar mi se pare ca ar trebui transmis mesajul asta la o varsta un pic mai maricica.
      O zi frumoasa si tie, Stefania.

      Ștergere
  4. Eu nu prea tin minte din clasele primare sau generala sa ma fi impresionat vreo lecrtura foarte tare, de fapt a fost una, facea parte din acele lecturi obligatorii din timpul verii pe care nimeni nu le citea, romanul se numeste "Jarul din palma" de George Sovu. In schimb in liceu e si mai mare teroarea, in aproape fiecare roman, povestire sau nuvela studiata exista cate o crima din dragoste sau una acoperita de interese. Pot da aici ca exemple operele "Baltagul", "Ion", "Hanul Ancutei","Fantana dintre plopi". Pe langa acestea mai exista si alte romane cam "demodate" care nu cred ca ar trezi interesul cititorilor tineri in mod normal. De exemplu romanul "Morometii", un roman despre viata la tara, interesul unui taran de a se inavuti si dilema cu pastrarea familiei traditionale. Unde se regasesc adolescentii de azi in acest roman? Poate doar cei de la tara, desi ei cred ca au alte lucruri de facut, nu prea au timp sa citeasca.Romanul "Ion" de asemenea, un bade de la tara se insoara cu una pentru avere desi iubeste pe alta...actiunea se sfarseste tragic, fara pic de romantism.Morala? ne lasa impresia ca toti taranii sunt hapsani ca Ion si prosti ca Ana.
    Chiar? Cine alege ce studiem noi in scoala? :)) Ministerul Educatiei din zilele noastre sau programa e lasata mostenire de acum cinzeci de ani?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E punct de vedere la care nu ma gandisem.Cu toate acestea eu am aflat ca ma regasesc intr-o carte care nu e obligatorie si poate ca obligativitatea e ceea ce ma face sa privesc lucrurile intr-un mod critic. :)) De curiozitate, iti place romanul "Morometii"?Mi-a zis mama ca se studia in scoli si pe vremea lui Ceausescu.
      Eram putin offtopic, da. Acum ca veni vorba imi amintesc si eu de o serbare prin clasa a patra in care o colega a fost pusa sa recite "Catelusul schiop". Mi-a fost atat de draga poezia aceea ca am invatat-o de la repetitii doar ascultand-o pe colega mea. Inca imi si amintesc ca avea ceva probleme cand rostea Ș-ul din "Cuţu şchiop". Ma gandeam ca eu as fi putut spune poezia aceea intr-un mod mult mai frumos cu mai mult dramatism :)) . Poezia aceasta si la fel cea cu gandacelul ii sensibilzeaza pe cei mici, pe langa ca ii intristeaza ii invata ca si animalele trebuie ocrotite.Deci, probabil ca au si chestiile acestea triste un scop.

      Ștergere
    2. Si eu m-am gandit de multe ori la asta. Poate ca obligativitatea ne face sa ne displaca anumite opere literare. Morometii s-a studiat si atunci, se studiaza si acum si cred ca se va studia in continuare. E un roman de valoare. Daca o sa-l citesti peste niste ani, ai sa-l privesti cu alti ochi, garantat. Asta pentru ca experienta de viata dobandita pana la acea varsta te va ajuta sa intelegi subtilitati care acum iti scapa. Nu, la vremea respectiva nu m-a incantat Morometii, dar am avut noroc cu diriginta care ne-a luat pe sus si ne-a dus sa vedem filmul cu Victor Rebengiuc in rolul lui Ilie Moromete. Ea era profesoara de biologie, dar a insistat sa mergem cu ea sa vedem Morometii, spunandu-ne ca o sa intelegem altfel romanul. Si a avut dreptate, desi aproape toti ne-am dus de rusine, nu ca am fi vrut. Filmul e extraordinar si urmeaza indeaproape firul cartii.
      Ai dreptate cu morala pe care trebuie sa o traga micutii din anumite opere literare, dar ... pentru unii (asa ca mine :)) e prea mult.

      Ștergere
  5. Nu sunt o autoritate în domeniu, ca să fac o evaluare a manualelor şcolare. Însă toţi simţim (profesori, părinţi, elevi) reformele prea repetate din sistemul de învăţământ, metodologiile şi programele în continuă schimbare. Manualul reprezintă instrumentul de lucru al elevului care acum abundă de informaţie inutilă (nu mai discutăm caracterul subteran din industria manualelor). Deşi ar trebui să răspundă câtorva cerinţe elementare (cum ar fi claritate, completitudine), nu este aşa. Excesul de detalii, neadecvarea conţinutului şi limbajului - nu e normal ca sub pretextul performanţei să ai manuale de clasa a V-a, de exemplu, cu teme şi formulări de clasa a IX-a. Cunoaşterea trebuie să fie graduară în funcţie de înţelegerea elevilor şi legată de anii de studii. Dacă cineva ar avea curiozitatea (să zicem, dacă nu mai e în şcoală sau nu e părinte) să se uite în manualele actuale(de română, matematica sau altele), ar observa că materia e excesiv de multă, nivelul expunerii, invariabil, peste capacitatea de înţelegere a vârstei. Manualele au devenit abstracte. La română, toată gramatica se face în gimnaziu, iar segmentul cel mai dificil al acesteia (părţile de vorbire) aproape în întregime pe-a V-a. Lucrurile sunt dificile, dar sunt şi multe şi se fac cu o viteză ce nu permite sedimentarea lor. Problematizarea manualelor e departe de a fi rezolvată, e ca şi inexistentă. E o problemă (printre multe altele din educaţie) acută. Crezi că pe cineva interesează (Ministerul Educaţiei, succesivii miniştri) starea tristă a învăţământului? Oho! Conţinutul? Dacă anumite texte terorizează elevii, dacă anumite informaţii sunt uneori neactualizate, alteori greşite? Pe nimeni.
    Am smiorcăit la "Puiul", la "Moartea căprioarei" am bocit serios, la "Gândăcelul" de E. Farago nu mai vorbesc şi tot aşa...

    RăspundețiȘtergere
  6. Mă întreb dacă nu cumva, emoţia indusă de titlurile enumerate de tine, trece în plan secundar în faţa mesajului transmis de pildă de "Mioriţa" da nu numai, există romanele clasice care (cam toate) scot la iveală tarele neamului... Mă opresc, altfel ajung la analiza literară a imnului actual şi zic că nu era nevoie acum să clamăm "deşteptarea" dacă pe vremea când se clădeau imperii nu dormeam şi nu ne-am fi mulţumit doar cu apărarea "sărăciei" şi "neamului"; poate aveam propria "La Marseillaise". Nah, că tot mi-a scăpat...

    Duminică faină, Tina :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu tine, Centurion, cu mentiunea ca astea vin la o varsta mai ... coapta, sa zicem, dupa ce, in prealabil, am jelit bine cu "Plavanii", "Puiul", "Moartea caprioarei" &Co :))
      Referitor la imn ... De la 1848 de tot canta Muresanu sa ne desteptam si uite ca suntem in 2013 si inca dormim ca boul pe coada. Nu ne mai desteptam veci, crede-ma.
      O zi faina si tie.

      Ștergere
  7. E mai bine stie de mici ce-i aşteaptă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite ca la asta nu ma gandisem :)). Deci patria s-a gandit, de fapt, la binele meu, iar eu, idioata, nu pricep.

      Ștergere
  8. Eu sunt perfect de acord cu tine. Tin minte cum plangeam de fiecare data cand citeam Moartea caprioarei sau Miorita. Si nici pana azi n-am inteles care a fost rolul povestilor triste, din copilaria noastra.
    Am ramas si acum cu sechele, inca mai plang la filme. Adica PS I LOVE YOU, eu n-am putut sa il vad ca incepeam sa jelesc ceva de groaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai jelesc si eu la filme, fii linistita :)). Inca nu m-am "intarit". Continui sa cred ca de la "Puiul" si "Moartea caprioarei" mi se trage. :))

      Ștergere
  9. Nu prea acordam atentie poeziilor. Le invatam pentru ca asa trebuia si avand o memorie buna, nu erau probleme. Nu puneam lecturile deloc la inima. :)) Gramatica a fost o pasiune mare in scoala generala, iar fetele care toceau erau putin invidioase pe mine pentru ca imbinam cu succes scoala si fotbalul. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fericitule! :) Eu boceam 5 ore dupa ce citeam si nu mai puneam mana pe ele nici batuta :).
      Fetele invidioase? Esti tu sigur ca era invidie? :)

      Ștergere
    2. Numai vreo 6 erau tocilare, asta era norocul meu. Aveam un sprint bun. :))

      Ștergere
  10. E un fel de amestecătură între patriotism propagandistic și o promovare așa a dramei românului din trecut. Cel puțin așa înțeleg eu, și poate părea un punct de vedere absurd. Adică ”să vadă copilul, dom'le, să știe ce și cum”.

    Pe de altă parte, nu știu dacă e o sensibilizare în întregime. Că e bine totuși să pregătești un copil și pentru astfel de lucruri, emoțional vorbind. Că dacă-l scoți de pe băncile școlii cu povești simpatice și cu final fericit, când se lovește de realitate o să fie un șoc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sandele, de acord cu tine, nimeni nu vrea sa scoata brute dintr-o scoala ... desi ies destule, intre noi fie vorba. Mie mi se pare corect caacea sensibilizare sa o faca familia, nu scoala, ori daca o face scoala, sa o faca la lectura suplimentara, nu la cea obligatorie. Acum eu stiu ca nu sunt toti matzaitzi ca mine, sa boceasca la cum vorbeste Fefeleaga cu Bator ... :))

      Ștergere
  11. Daa, si pe mine m-a traumatizat "Puiul"; si "Catelusul schiop". M-am intrebat si eu de ce au fost necesare lecturile alea groaznic de triste.Si nu numai astea,ca au fost destule.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Cred că ar trebui să înaintăm o petiție la MEC.

      Ștergere
  12. :D
    Mie nici Bambi nu-mi place.L-am vazut o data in copilarie si aia a fost.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu l-ai văzut tot, eu nu am reușit :)) și poți fi sigură că nu o să îl văd veci!

      Ștergere
  13. Dintre toate poveștile citite în copilărie, Puiul a fost cea care m-a marcat cel mai mult. Alte lecturi triste erau Moartea căprioarei, Mica sirenă sau Fetița cu chibrituri, dar nu cred că pe atunci conștientizam prea tare acest lucru. Recent am ascultat-o pe mama citindu-i Fetița cu chibrituri surioarei mai mici, iar cu altă ocazie și Puiul. Eu plângeam în hohote și nu știam cum să mă ascund, dar asta mică nu prea părea impresionată. Cred că totul ține doar de educația primită acasă, altfel am fi ieșit cu toții o generație de plângăcioși. Și apoi, cu toată violența din desene animate sau destrăbălarea din videoclipurile muzicale, nu mi se pare nimic rău în a încerca să le insufli copiilor puțină sensibilitate.

    RăspundețiȘtergere