sâmbătă, 31 martie 2012

Blogger versus Wordpress

 
M-am tot văitat în ultimul timp că am diverse probleme cu blogul. Erau câteva chestii care mă nemulțumeau. Și încă mai sunt. Iar la un moment dat chiar mă gândisem să îmi mut blogurile pe altă platformă. Obligată fiind să stau în casă, cu toată vremea asta frumoasă, m-am hotărât să încerc și alte platforme. Să văd cum sunt. Așa că m-am oprit la Wordpress pe care toată lumea o laudă. De fapt, utilizatorii de Worpress o tot laudă. Eu, să vă spun sincer, la prima vedere și prima utilizare, am rămas foarte dezamăgită. E posibil să nu îi fi descâlcit eu toate tainele încă, și să fiu prea obișnuită cu Blogger, dar prima impresie e proastă. E greoaie, încurcată și încă o dată greoaie.
Numai ca să lucrezi la Aspect și te doare capul. În Blogger rezolvi totul cu drag&drop și editezi imediat. În Wordpres trebuie să deschizi de fiecare dată câte o fereastră în care alegi poziția gadget-ului și alte chestii.
Nu m-a lăsat să personalizez template-ul ales pentru blog, doar să modific 2-3 chestii pe care mi le oferă ei. Dacă vreau să modific codul HTML, să introduc sau să scot vreun element al paginii care nu îmi place, să aleg fonturi și culori pentru fiecare element în parte etc. nu pot, sau pot … dacă plătesc. Cel puțin așa a fost la cel ales de mine … poate la altele iți permite. N-am verificat. Sau poate că eu am fost chioară și n-am văzut unde se poate modifica codul, deși mi-am băgat nasul peste tot. Dar dacă se poate face chestia asta undeva, înseamnă că nu e suficient de clară să imi dea peste nas. Adică exact ce spuneam, greoaie.
Gadgeturile pe care le poți introduce sunt în număr limitat și … multe inutile sau neatractive. Ca să afișezi pe blog un alt gadget decât cele oferite de Wordpress e o adevărată aventură. De exemplu un translator de blog, chestie care în Blogger o faci în doi timpi și trei mișcări copiind codul HTML într-un gadget HTML, în Wordpress trebuie să îl descarci de nu știu unde, să dezarhivezi, să încarci apoi în plugins, apoi mergi la widget-uri și îl pui pe pagină. Adică o grămadă de muncă.
Wordpress are opțiuni interesante care nu există în Blogger, ca de exemplu Biblioteca Media, împărțirea pe categorii … și cam atât.
În concluzie, nu, nu îmi place Wordpress. Cel puțin nu după cât l-am studiat. Așa cum spuneam, e greoi. Poate are și calități … eu una nu prea am văzut,  dar o să mai insist, poate îmi schimb părerea. Oricum, am acolo un bloguleț, de formă, pentru a practica, cu idei de concedii, dacă vă interesează sa va faceti planul unde mergeti anul asta în concediu :)) ... în cazul în care ne-o lăsa criza http://cudegetulpeharta.wordpress.com/
Blogger m-a iritat cu o serie de erori, gen ora decalată din comentarii, unele gadget-uri care o iau razna, și cu faptul că Google vrea să știe și laptele care l-ai supt, dar din punct de vedere al accesibilității, platforma Blogger depășește cu mult Wordpress. E mult mai ușor de lucrat în Blogger. Părerea mea. Și mi-o susțin argumentat pentru că le-am încercat pe amândouă.

9 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sa stii ca efortul depus "dincolo" nu e inutil. M-am uitat si arata bine. Dar e decizia ta daca ramai aici sau scrii si dincolo. Eu nu stapanesc lucrurile complicate, de aceea nu ma vei gasi scriind pe wordpress. Ceea ce nu inseamna ca nu ii citesc cu placere pe cei capabili sa scrie acolo! :)

      Ștergere
    2. mie imi place sa experimentez chestii noi. asa e si cu wordpress. blogul ala a fost numai ca sa experimentez platforma. o sa ma mai straduiesc din cand in cand ca poate sunt eu panca si nu mi-am dat seama, poate e simplu ... cine stie... mai insist :)

      Ștergere
  2. Hmm,.. nu stiu cu diferentele astea pozitive/negative, dar ma declar si eu fan al celuilalt blog. Arata chiar foarte bine si sunt lucruri interesante si utile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) e mai greoi pentru cel care trebuie sa isi faca blog pe wordpress. de citit e usor oriunde, cred.
      atunci sa mai tin de el daca e interesant. ca sa vezi ce se naste din intamplare :))

      Ștergere
    2. Vezi ca ai admiratori dincolo? Arata superb, serios! Sunt sigura ca gasesti tu cheia, daca mai insisti un pic! Aminteste-mi sa te trec la "ce citesc"!

      Ștergere
    3. :)) nici nu ma gandeam ca o sa fie careva interesat. oricum intentia a fost doar sa vad cum functioneaza platforma Wordpress, dar bag de seama ca trebuie sa ma tin de el :)). oricum, chiar daca a fost de proba, am ales ceva care imi place, asa ca nu o sa fie un sacrificiu prea mare :))

      Ștergere
  3. INcep intai cu felicitarile. Foarte fain si blogul de pe wordpress.
    Si revenind la cele doua, cred ca are importanta cu ce incepi. Daca ai fi inceput "blogareala" cu wordpress, poate nu ti s-ar mai fi parut asa nasol.
    Si eu tot cu blogspot am inceput, si cand am trecut la wordpress mi s-a parut antipatic rau. Dar cu munca si rabdare, iese treaba buna (a se vedea blogul tau cel nou)
    Site-ul cel nou il utilizez tot cu o platforma wordpress. Nu e simplu, dar o scot eu la capat cumva.
    Succes cu blogurile tale in continuare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, e posibil sa nu mi se mai fi parut greoi Wordpres daca nu as fi cunoscut Blogger prima data. trebuie insa sa recunoastem ca ne cam limiteaza Wordpress. Blogger e mult mai permisiv, dar poate Wordpress e mult mai stabil. in ultimul timp Blogger da erori. cel putin de cand au trecut la formula asta noua ... ma cam doare capul :).
      multumesc mult, Dana. pe ala de pe Wordpress l-am inceput din joaca, dar ideea imi place. o sa ma tin de el ... daca o sa am timp, ca sunt cam multe :))

      Ștergere