Simțul ridicolului

Mă uit, uneori, la ”Românii au talent”. Când am timp și când îmi aduc aminte că e vineri seara … sau sâmbata la reluare. De ce mă uit? Păi să vedem … Dacă e vreun loc unde ridicolul uman se manifestă în toată splendoarea sa, ei bine, emisiunea asta e locul cel mai potrivit. Și nu mă refer acum doar la români. Nu, fiecare popor are parte de ridicolul propriu. Formatul acesta de emisiune e în toate țările. Acum nu vreau să critic emisiunea. E simpatică. Plus că îl ador pe Andi Moisescu încă de la Apropo TV. Mi se pare autentic, nelucrat. Iar aici îl regăsesc cu același umor fin și râs sănătos care cred că îi e caracteristic omului, Andi Moisescu, și nu este doar o mască a omului de televiziune. Dacă nu e adevărat … cel puțin pe mine m-a dus de nas.

Dar nu de emisiune vorbesc eu aici și nici de juriu, prezentatori sau alte cele. Vorbesc concurenți. De talentele nedescoperite și cărora, cel puțin de fațadă, aici li se oferă o șansă. Mă uit la unii dintre ei, marea majoritate, cum vin acolo încrezători în ei, perfect conștienți de talentul lor nemaiîntâlnit ”care o să uimescă juriul”, așa cum se exprimă cei mai mulți dintre ei. Mă uit la ei cum se auto-apreciază, cum nu mai știu cum să se laude și cum să se ridică singuri în slăvi. Fac ochii cât cepele și nu îmi pot reveni. Te gândești: ”Dumnezeule, să vezi că ăsta rupe gura târgului.” Și deja ridici ștacheta foarte sus. Și apoi, când deschid ei gura, ne astupăm noi urechile, ne vine să o luăm la fugă. Și mă tot întreb în prostia mea: ”Cum Doamne Iartă-mă ai curajul să vii acolo și să scoți astfel de sunete încât ar rușina și cel mai groaznic măgar în exercițiul funcțiunii, după ce ai spus, să te audă o țară în treagă … sau o lume întreagă, că ai 3, 5 … 'nșpe ani de canto clasic, sau că ai fost pe la nu știu ce concursuri, că te-a lăudat nu știu cine.” Întrebarea primordială care se pune, indiferent de ce o zice toată lumea e: ”TU TE AUZI???????”

Eu cred că nu. Cred că ei cântă, dar urechile lor aud originalul și nu propria interpretare. Altfel nu văd cum ai alege de bună voie să vii să te faci de mirul lumii la tv. Sau poate numai faptul că apari la tv merită să treci prin situația aia ridicolă?

Și ce mă uimește și mai tare e că după ce te fluieră o sală întregă, după ce juriul îți spune că nu și nu, tu încă nu pricepi. Tu încă o ții pe a ta una și bună, te crezi nedreptățit, nu înțelegi, ba mai începi să găsești și țapi ispășitori pentru eșecul tău, bineînțeles, oricine altcineva decât tu, ba mai ceri încă o șansă, sau ți-o oferi singur, dacă ei nu sunt de acord.

Cum zice o prietenă: ”Doamne, mare ți-e grădina și mulți nebuni i-au sărit gardul!”