Sezonul perlelor ... intelectuale

Nu știu cine le-o fi denumit pentru prima oară perle, dar bine le-a zis. Au existat, cred, de când există învățământ și vor exista până la sfârșit. Să ne amuzăm un pic cu cele mai haioase … sau criminale, cum vreți să le spuneți:

1. Această operă aparţine speciei literare deoarece în operă sunt feciori de împărat, boieri, chiar şi feţi-frumoşi, ceea ce în lumea reală nu mai sunt.

                Ahaaa, deci și Japonia e specie literară că are împărat, nu?

2. Cruciadele sunt nişte războaie organizate de papalitatea nobilimii din orientul de apus pentru cuceriri de teritorii.

Cam avea dreptate puștiul … totul era pentru bani și influență, în fond, iar papalitatea era de partea cui? Normal că a bogaților, nu? Orientul de apus pe unde o veni?  Mama ei de geografie, că nu știu nimic.

3. Autorul e anonim şi acest basm este alcătuit de la gură la gură, de la om la om.

                Aha! E pe stilul bouche-à-bouche. Maică ce vă mai învață ăștia la școală…

                Cursuri de resuscitare, voiam să zic, la ce vă fuge mintea?

4. Cea de-a doua fază a creaţiei lui Eminescu s-a deosebit de prima si a urmat după aceasta.

                Bine că nu a precedat-o că ar fi fost grav.

5. Textul citat aparţine speciei literare a basmului deoarece scrisul este unul moale în tonuri calde.

    Mâncate-ar mama de pictor! Scris moale in tonuri calde…. Deci textul e impresionist?

6. Eram foarte absolvit de acel peisaj miritim.

                 … Ești absolvit de orice vină. Ești … nevinovat!

7. Ne-am îmbălsămat de aerul de la nuntă.

                Nu știam de unde vine ”briza” asta de formol. … de la nuntăăăăăăăăă!

8. Motivul soarelui: soarele ne arată iubita din toate părţile şi toate laturile.

                Dar din colțuri?

9. Deşi iubita l-a strivit cu atâta dragoste, că aşa-s fetele, el s-a ridicat totuşi şi i-a cerut să-l mai slăbească cu zădărniciile omeneşti.

                Fetelor, terminați odată cu strivitul, uite ce reclamă neproductivă vi se face.

10. Cetăţeanul turmentat este reprezentat în lumea reală de omul obişnuit, adică beţivul român.

                Adică dragi români obișnuiți sunteți niște carmoliști!

11. Misterioase sunt căile scrisorii pierdute.

                Și ale minții tale … Amin!

12. Autoarea Nichita Stănescu…

    Păi da, că Nikita din serial mai nou scrie poezii, nu știați?

13. Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale, deoarece se ocupa cu traficul de zahăr. În mod similar, Farfuridi desfăşura afaceri cu farfurii, iar Iordache Brânzovenescu rula afaceri cu brânza.

                Ție oare ce nume ți-ar fi dat Caragiale? Haai că nu-i greu de ghicit.

14. Caragiale era un adevărat miştocar al secolului 17.

                Păi din fericire a și avut material de studiu. Ar fi avut și azi din belșug.

15. Cele două motive literare sunt despărţirea şi greaţa.

                În special greața. Da’ în cazul ăsta nu-i motiv … e rezultat.

17. Genul epic este când apare necrologul.

                Bine zis! Genial!

18. Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia, împreună cu umbra sa.

                Umbra o fi avut coșciug separat?

19. Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele”.

                Mâncate-ar mama de bancher! Uite că deja ți-ai însușit limbajul de specialitate. Bani în numerar. Dar o întrebare: numai în balade îi ușurau de bani? În doine nu? Aaa, acolo numai jeleau. Am priceput.

20. Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”.

                Măi … nu ești chiar pierdut. Trebuie apreciat că a auzit de Balada lui Porumbescu. E lucru mare! O fi de la un liceu de muzică???

21. Poezia “Sburătorul” de Ion Haş Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români.

                Aviatori din toate zările, v-a adus  …Ion Haș Rădulescu, amice, să vii cu curcanul și cu damigeana că elevul nostru a facut un efort și te-a botezat pe vremurile astea de criza. Deci cum spuneam, aviatori din toate zările, un poet v-a adus un omagiu pentru că veneați și zăpăceați mințile fătucelor.

22. Școală Ardeleană nu a avut propriu-zis sediu, din lipsă de fonduri austro-ungare.

                Să le fie rușine autoritățiilor austro-ungare că nu au alocat fonduri pentru crearea unui sediu acestei mișcări culturale. Dar ei aveau un ghimpe contra noastră, nu? E de înțeles.

23. Nilul este un fluviu rămas de pe vremea faraonilor.

                S-a păstrat intact în mormântul lui Tutankhamon?

24. La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat câte un tei mai gros sau mai subţire în funcţie de câte strofe are poezia.

     La Luceafărul cât de gros o fi teiul?

25. Lebăda moare de câte ori cântă.

     Uite că lebedele au descoperit modalitați de resuscitare. Bravo lor, că sunt frumoase.

26. Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris.

                Numa’ aia clasică se vorbește numa’ în scris? Aia vulgară nu?

27. Trăsături ale genului epic: blondă, 60-90-60, ochi albaştri – frumos gen epic.

                Cred că așa ți-ar place ție genul epic. (Asta cred că s-a gândit că oricum nu știe subiectul, așa că ce mai contează...)

28. Împăratul avea o grădină şi în fund un măr.

                Săracul împărat, ce chinuri!

29. Inima este împărţită in două atricule şi două testicule.

                Așa-i la unii, inima le bate în pantaloni.

30. Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

    Greșit! La unii lipsește cu desăvârșire.

Preluate de pe http://sfatulparintilor.ro

Cu parfum de tei

 

Ador luna iunie. O ador în special pentru mirosul florilor de tei. Teii sunt copaci frumoși, cu coroană bogată, dar când înfloresc, pentru mine pare raiul pe pământ. Când e răcoare, parfumul lor e discret, fin, dar în căldura toridă a unor zile mirosul devine atât de puternic că te îmbată la propriu. Miroase a miere. Aerul e greu și parcă îl văd prelingându-se încet ca mierea din borcan, iar în gură am un gust dulce.

Cred ca mi-au plăcut teii din totdeauna. Îmi amintesc și acum că erau doi tei bătrâni pe o stradă în orașul în care am crescut. Înalți, înalți, cu tulpini groase că aproape ocupau întreg trotuarul. Adoram să trec pe acolo și am trecut aproape zilnic pe lângă ei 4 ani în drum spre liceu. Erau doi giganți maiestuoși parcă gardieni ai timpului. Îmi dădeau un ciudat sentiment de protecție și liniște. La un moment dat tulpina unuia dintre ei începuse să se crape pe lungime și mă gândeam cu groază că îl vor tăia, dar cineva cu cap l-a strâns numai în 2 cercuri de metal și cred ca mai e și azi. Frumoși mai erau teii mei de pe 8 Mai…

Azi am unul peste stradă. A fost cel mai frumos copac pe care l-am văzut vreodată. O coroană superbă. Anul trecut însă i-au tăiat crengile. Aproape îmi venea să plâng. Arăta despuiat și singuratic așa cum stătea ciont în grădina de peste stradă. Anul ăsta și-a mai revenit un pic.

Miroase superb la mine în balcon. Viața pare mai dulce și curge mai încet. Ca mierea. 

 

Cu un click prin Paris

Parisul e o fascinație pentru oricine indiferent de vârstă, educație, religie sau mai știu eu ce. Toți ne dorim să ajungem într-o bună zi să facem o plimbare pe Champs Elysees, să urcăm în Turnul Eiffel sau să vedem Notre Dame. Unii dintre noi am făcut-o, alții încă visăm.
Până atunci site-ul paris-26-gigapixels.com oferă posibilitatea vizitării Orașului Luminii online.

Site-ul e foarte bine construit, oferind o imagine panoramică de  foarte bună calitate asupra Parisului, informații despre fiecare monument, opțiune HD, posibilitatea de a vă apropia sau depărta de punctul dorit și mișca în orice direcție, opțiune full screen, indicații clare, legături către site-urile oficiale ale monumentelor și încă altele.

Enjoy!

http://www.paris-26-gigapixels.com/index-en.html

 

Lada de zestre 10

"It's been a lifetime since I found someone,
Since I found someone who would stay.
I've waited too long, and now you're leaving
Oh, please, don't take it all away."

Grădina care râde

Margaretele sunt vesele. Vesele și nepretențioase. Nu știu de ce, dar când mă uit la o margaretă am senzația că că văd un zâmbet larg pictat pe chipu-i. Par flori banale pentru că le găsești pe orice câmp, nu le acorzi atenție pentru că sunt simple și creierul nostru a fost setat de-a lungul anilor de ”progres” că ce e simplu nu poate fi interesant, ci trebuie să fie cât mai complicat și cât mai rar, mai greu de procurat, cât mai de neînțeles pentru a merita atenție.

Și deoarece câmpurile cu margarete mă făceau să mă simt bine, în primul an când am stat la casă m-am gândit să îmi creez propriul câmp de margarete în grădină. Am fost la magazinele de specialitate, am găsit semințe și mi-am plantat niște rânduri de margarete. Și am așteptat. Vara aia a fost superbă. Eram fericita posesoare a grădinii care râde. A venit iarna, totul a murit. A venit și primăvara următoare și a venit și momentul în care să îmi amenajez grădina de flori, moment în care am avut șocul vieții mele. Grădina mea era la propriu un câmp de margarete. De fapt, era un câmp numai de margarete, căci nu era iarbă câte margarete. Un lan de margarete, sau cum vreți să-i spuneți. Am fost pusă în situația dureroasă de a tăia în ele ca în carne vie lăsând doar câteva rânduri. Am dat margarete la toate vecinele, la toate cunoscutele, la oricine a vrut și a cerut. Aveam margarete să plantez un hectar, aveam margarete să fac 1000 de grădini să râdă. Aveam să îmi pun și în cap. Și totul dintr-un pliculeț cu o linguriță de semințe. Și mă gândeam în prostia mea că dacă și agricultura mondială ar funcționa ca margaretele mele, nu ar mai muri nimeni de foame. În anii care au urmat am avut grijă să nu le mai las pe toate să scuture semințele, culegeam florile înainte. Când am plecat, mi-am luat cu mine grădina care râde … la ghiveci. Și, da, un mănunchi de margarete îți poate face ziua mai frumoasă, îți poate smulge un zâmbet.

 

Fără Dumnezeu

Destin

”Justificarea tiranului pentru crime şi scuza prostului pentru eşecuri.”(Ambrose Bierce)

M-am întrebat de multe ori dacă vechea zicală românească ”Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus” are vreun sâmbure de adevăr, așa cum au, de regulă, proverbele și zicătorile, ca rezultat al experienței milenare a unui popor. M-am întrebat de multe ori dacă există un drum prestabilit în viața noastră, drum pe care îl urmăm indiferent de cel pe care ne dorim să mergem, indiferent de cel pentru care luptăm. Anumite evenimente își urmează cursul numai de ele știut chiar dacă noi nu ne dorim asta, chiar dacă ne împotrivim din toate puterile, chiar dacă ne dorim ceva cu totul diferit și luptăm din răsputeri pentru a/l obține. Și totuși, că vrem, ori că nu vrem, de multe ori suntem purtați pe căi pe care nu le-am visat, pe care nu le-am ales. Uneori întâmplarea e fericită și totul e ok, uităm că nu e ceea ce ne-am dorit și ne lăsăm purtați de vânt, plutind și savurând momentul, iar, dacă printr-o întâmplare ne amintim de dorințe și vise vechi, zâmbim cu indulgența celui înțelept. Oricum nu mai contează, atâta timp cât ne e bine. Dar când lucrurile nu ies așa cum ne-am fi dorit, încep frământările, întrebările, asumări de vină sau acuzații. Unii își găsesc împăcare în eternele cuvinte: ”Așa a vrut Dumnezeu!”. Se împacă cu ideea și trec mai departe și cred că pentru ei e mai simplu, alții se revoltă, se consumă, ard ca o lumânare pentru un vis, pentru un țel, ajungând să rateze micile bucurii ale vieții din cauza alergăturii disperate, alții se sting pur și simplu, fără un cuvânt, fără revoltă, fără a încerca să găsească vinovatul. Se sting neștiuți, nebănuiți, pentru că noi suntem prea ocupați să alergăm după propriile idealuri pentru a mai vedea disperarea mută din ochii celor de lângă noi.

Până în ce punct avem, de fapt, control asupra vieții noastre? Ce e? E destin, pură întâmplare sau suntem noi prea idioți, ori prea ghinioniști pentru a ne atinge țelurile? Țintim prea sus? De câte ori se pot întâmpla … ”întâmplările” până să devină suspecte?

 

Scrisoare către un mârlan

 

Ai venit la mine cu intervenții să îți fac un site pentru afacerea ta deoarece te-au speriat prețurile din oraș. Am discutat amândoi condițiile, ai fost de acord, așa că am trecut la preț, cum era normal. Ți-am spus cât pretind eu pentru munca mea. Nu ai zis ”Nu” și ai venit peste câteva zile să îmi aduci materialele. După ce m-am apucat de treabă, îmi vii cu povești de genul ”Vezi cum faci să îmi faci un preț mai prietenos.” Ți-am spus să te duci în altă parte dacă nu îți convine, dar ai zis că nu, iar acum îmi bați prietenii la cap să intervină să scad din preț? Adică ce mama dracului nu ai priceput? Vorbesc chineza veche? Sau și mai și, să îmi propună ei să îmi plătești tu … în rate!!!!! Dar ce sunt eu? Casa de Ajutor Reciproc? Nu, zău! Eu am lucrat în rate? Am anchilozat stând pe scaun până la 3 dimineața, noapte de noapte ca să îți fac ție site, și nu orice mizerie, ci unul care m-ar face până și pe mine curioasă să îți văd produsele, deși nu mă interesează absolut deloc genul. Și acum vii cu … plata în rate? În cazul ăsta o să îți dau și eu site-ul în rate, azi o pagină, săptămâna viitoare o fotografie etc. iar când plătești ultima tranșă îl publicăm, nu?

Nu m-ar fi deranjat atât dacă aș ști că ești vreun amărât și ai fi avut bunul simț să discuți toate astea de la început, așa cum ar face un om de onoare. Sau poate ai ajuns în sapă de lemn de când ți-ai tras o Pitzi de 20 de ani? Ai dreptate, se asezonează bine cu cei aproape 50 de ani ai tăi, cu părul alb și cu ridurile. Te face să te simți flăcău? Foarte bine! Sunt convinsă că plătești gras pentru luxul ăsta, dar eu nu o să contribui la bunăstarea lui Pitzi și nici a ta.

Dacă am învățat ceva de la voi e că nu trebuie să mă mai minunez de superficialitatea, jigodismul și lipsa de bun simț al rasei umane, ba, din contră, ar trebui să mă minunez când întâlnesc câte un om serios, sunt atât de rari. Și totuși mă mai uimiți.

Colț de vară