Pentru copilul din voi

Mare, mare sărbătoare...

 

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mînjite,
Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frăţioare
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi ouă…
- Suntem fierte!
Zice-un ou rotund şi fraise
Lîngă pasca cu orez.
Şi schimbîndu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pîn’la urmă tot nu scap!
- Ne găteşte de paradă.
- Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvîrle coaja-n stradă…
- Ce ruşine !
- Ce dezastru !
- Preferam să fiu omlet !
- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru…
- Şi eu unul violet…
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac !...

                                                          (George Topârceanu - La Paști)

Ce bine că ești, ce mirare că sunt!

sursa foto

 

 

      

    Nichita Stănescu 

      31 martie 1933 - 13 decembrie 1983

Balada motanului

Motan m-aș fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare și mustețe lungi,

c-un ochi verzui și-un ochi căprui.

La ora când târâs-grăpiș

zăpada nopții se adună

eu, cocoțat pe-acoperiș,

să urlu a pustiu la lună.

Și-atuncea, șapte gospodine

să dea cu bolovani în mine

și să mă-njure surd, de Domnul,

că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,

să le rânjesc urlat, scârbos:

iubesc doar locul nu stăpânii,

precum fac câinii pentr-un os.

Și iarăși șapte gospodine

să dea cu bolovani în mine,

iar eu să urlu, urlu-ntruna

atât cât n-o apune luna.

Motan m-aș fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare și mustețe lungi

c-un ochi verzui și-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă

să mă tot duc, să mă tot duc

și tinicheaua prinsă-n coadă

s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos și obosit, apoi,

cu mâțele în liturghie,

să mă adun, să mă-ncovoi

prin albiturile-n frânghie.

Ca-n fața unui șobolan

spinarea să mi-o fac colan

să scuip, să scuip și-n urmă iar

hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini

să le gonesc pe la pricini,

să-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui și-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor

la cârciuma din mahala

sorbită-n calea pumnilor

poșirca acră viu să stea.

"Hei... viață, viață ... ieși din cort

hai, pune-mi-te iar pe danț ...

te uită ... zace colo-n șanț

motanul mort, motanul mort..."

                       11 august  1955

Vrăjitorul de cuvinte

24 martie 1905. Murea Jules Verne.

sursa foto

Nu știu alții cum sunt … vorba lui Creangă, dar eu l-am iubit pe Jules Verne. Mi-a încântat copilăria și adolescența, m-a făcut să visez cu pasiune (poate chiar prea mult), să văd cu ochii minții lumi necunoscute, lumi fascinante, lumi fermecate. Maestru al povestirii, vrăjitor al cuvintelor, Jules Verne a fost primul scriitor care m-a făcut să vreau să îi citesc toate poveștile. Și aproape le-am citit. De fapt, am citit tot ce se publicase în România la vremea respectivă. Preferatele mele? Majoritatea. Dar aș enumera: Ținutul blănurilor, Căpitanul Hatteras, O călătorie spre centrul pământului, Indiile negre, Doi ani de vacanță … și toate celelalte. Cred că orice copil ar trebui să citească Jules Verne. Nu pentru că e cotat ca fiind unul dintre scriitorii care au marcat literatura universală, ci pentru că scrierile lui sunt admirabile, magice. 

De-a lungul timpului unele din operele sale au fost și ecranizate, iar unele dintre ecranizări sunt chiar reușite, ca de ex. O călătorie spre centrul Pământului (cu Treat Williams) sau Ocolul Pământului în 80 de zile (cu Jackie Chan) chiar dacă nu respectă ad-litteram cartea.

(Văd că Adevărul republică lucrările lui Jules Verne.)

La mulți ani, fetelor!

 

Cum n-am știut ce culoare vă place, le-am luat pe toate. Alegeți voi. Să nu cereți albastru că n-am. :) 

De ziua voastră să fiți iubite, vesele și fericite. >:D<

Infinit

„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.” 

 Constantin Brâncuși - 19 februarie 1876 - 16 martie 1957



Masa Tăcerii

Aleea scaunelor



Poarta Sărutului



Ansamblul Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu

În așteptare ...

Vă doresc tuturor celor care treceți pe aici un Crăciun plin de lucruri frumoase, cu oameni dragi și mâncăruri gustoase. Iar Moșul, oricine ar fi el, să aibă sacul plin cu lucruri care să vă bucure inima și sufletul.

Crăciun fericit!

De sărbători

Vă doresc tuturor să aveți un 

De ziua ta

”Femeie,
ce mare porți în inimă și cine ești?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
și clipele să-mi pară niște muguri plini,

din care înfloresc aievea veșnicii.”

                                                    (Lucian Blaga, Dorul)

                                                     Versuri preluate de aici

 

Mărțișor

Sper ca 1 Martie să vină cu soare și căldură atât afară cât și în sufletele voastre. O primăvară frumoasă vă doresc tuturor. Un pup mare și o zi superbă.

 

Siropăreala de sezon

Că tot suntem înainte de Sf. Valentin, m-am gândit să va îndulcesc un pic ... sau sa vă produc o mare stare de lehamite, după cum e cazul. :)) Așa că v-am confecționat niște cadouri. Alegeți care variantă vi se potrivește. Dacă nu e niciuna pe gustul vostru, am mai multe la noul meu Colț de joacă. Da-ți un click și poate găsiți ceva pe sufletul vostru.

Pentru iubăreți:

Pentru sceptici ... și favorita mea, ca să fiu sinceră :))

În prag de 2012

Vă doresc tuturor un an frumos, plin de lucruri bune și armonie, să vă enervați mai puțin, să râdeți mai des și să vă bucurați din plin de viață, să treceți mai ușor peste probleme, să aveți alături oameni dragi și prieteni de nădejde, să reușiți ce v-ați propus, să fiți încrezători și veseli.

Să ne auzim cu bine peste un an :)

La mulți, muuuuuuuuuuuuuulți ani!

 

Crăciun fericit!

Dragilor,

Vă doresc un Crăciun de poveste. Să vă relaxați, să vă veseliți și să vă fie bine. Sper ca Moșul, oricare ar fi el, să aducă-n sac ceea ce vă doriți și ceea ce aveți nevoie, dar și  multe zâmbete și voie bună.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați trecut pe aici și ați lăsat un semn. 

Crăciun fericit!

Pregătiți ghetuțele? ... sau cojocul?

 

Nu contează că nu mai am de mult vârsta, să nu vă faceți cumva idee că nu-l aștept și pe Moș Nicolae și că nu alerg dimineața la ”ghetuțe” ca să vad ce am în ele. Și mă bucur la fel ca un copil, dacă nu chiar mai tare. Băț încă nu am primit, deși l-aș fi meritat din plin, uneori, dar se pare că Moșul e tare înțelegător, m-a iertat de fiecare dată.

Ador sărbătorile de iarnă, cu atmosfera aia de poveste. Nu știu de ce, dar parcă lumea e altfel în preajma sărbătorilor, aerul e altfel, e ceva în oameni și-n locuri. … sau eu sunt într-o ureche. Oricum, pentru mine pare altfel, pare mai frumos. Și ador să văd bucuria pe chipurile celor care primesc un cadou. De asta am fost întotdeauna lefteră în luna decembrie. Dar, nu-mi pare rău deloc. Cum spune proverbul: ”Dar din dar, se face Rai.”

Moșul meu are un cadou și pentru voi. Și pentru că nu vă poate vizita ghetuțele, vă trimite unul virtual, făcut de mânuța lui. Sper ca Moșii voștri să fie mai darnici.
Să fiți fericiți și sănătoși! (cu restul vă descurcați voi :))

Non ti scordar di me

Se pare ca septembrie e un fel de luna neagra a muzicii. Unii s-au nascut, altii au murit in aceasta luna, dar toti au lasat regrete in inimile multora dintre noi.

Suntem diferiti. Fiecare cu stilul lui, fiecare cu conceptele sale, cu idei si preferinte diferite, dar multi dintre noi ne regasim alaturi, cateodata, in muzica pe care o ascultam. Vibram la fel pe unele acorduri.

Nu sunt ceea ce se cheama o cunoscatoare intr-ale operei, nici nu pot sa spun ca imi place stilul, dar imi place Luciano Pavarotti cu vocea lui suava ca de inger cand iti canta “Ave Maria” si puternica precum un tunet cand iti canta “Aria lui Figaro”, imi place deschiderea lui catre publicul necunoscator prin colaborarile cu artisti care imi sunt accesibili, facandu-ma sa imi doresc sa ascult originalul si sa vreau mai mult si mai mult, imi place felul in care iti intinde mana si te ghideaza zambind printr-un univers necunoscut ajutandu-te sa descoperi minunatia unei lumi inaccesibile pana atunci.

Happy Birthday to The King!



sursa foto

Sa vorbesti despre Freddie Mercury ar fi ca si cum ai vorbi despre Biblie. Toata lumea o cunoaste mai mult sau mai putin. Unii pot sa iti recite pasaje din memorie, altii cunosc doar povestea, altii nu stiu mare lucru, dar oricum au auzit de Biblie. Asa e si cu Freddie Mercury.
Cine nu a ascultat “Bohemian Rapsody”, “We are the champions”, “Who wants to live forever” etc.? E cineva care nu are macar una din melodiile sale in colectie? Cine nu a fost fascinat de vocea fara seaman, de vitalitatea si pasiunea pe care o respira prin toti porii fiintei sale?

Freddie nu a fost muzician, nici compozitor, nici textier. Freddie a fost un fenomen, un fenomen care  face ravagii si dupa aproape 20 de ani de la disparitie, un fenomen care inca influenteaza si fascineaza masele, le vrajeste si le incanta cu sunete fara de moarte.

Pentru cine nu a vazut, sau vrea sa revada concertul de pe Wembley din 1986, il gaseste in intregime pe youtube, aici. Enjoy!

“ Daca numarul operelor mele este relativ restrans, este pentru ca nu am vrut sa dau decat ce-i mai bun din mine insumi.”

 

La primul “googalit”dupa miezul noptii am descoperit cu incantare ca Google are un logo special care ne reaminteste ca astazi, 19 august 2011, se implinesc 130 de de ani de la nasterea lui George Enescu. Mi se pare o idee laudabila sa le mai amintesti romanilor de oameni de care ar trebui sa isi aminteasca mai des sau pe care ar trebui sa ii cunoasca. Daca si numai din curiozitatea de a vedea “cine-i ala din poza?” utilizatorii trec cu mouse-ul pe deasupra logo-ului, si tot e bine. E mai mult decat nimic.

sursa foto

Imi amintesc de o intamplare petrecuta cu cativa ani in urma intr-un aeroport, cand asteptand o legatura am intrat in vorba cu un domn care astepta ca si mine, dar o alta cursa. Era norvegian, din tara lui Grieg, cand i-am spus ca sunt romanca a exclamat: "O! Enesco!" Am ramas fara cuvinte. M-as fi asteptat la orice, dar nu la Enescu. Un norvegian, intr-un aeroport, auzise de Enescu. Am fost impresionata. L-am intrebat cum se face ca a auzit de Enescu. A zambit si mi-a spus ca l-a studiat si i-a placut, ca   fusese in Romania cu ani in urma doar ca sa vada Muzeul George Enescu si chiar sustinuse concerte cu muzica lui Enescu ... era dirijor. 

Chiar daca era de specialitate si se presupune ca a trebuit sa studieze opera compozitorului nostru, mi-a lasat impresia ca ii placea cu adevarat, vorbea cu o pasiune pe care rar am intalnit-o in exprimarea cuiva. Am primit o excelenta lectie gratuita despre Istoria Muzicii intr-un aeroport si a fost una din mult prea putinele dati cand nu mi-a fost rusine ca sunt romanca.

George Enescu nu poate fi catalogat ca apartinand unui stil sa unei scoli. El  a fost un caracter individualist, iar compozitiile sale nu au o samnatura comuna. El este considerat a fi fondatorul primei miscari muzicale nationale dupa crearea Romaniei.

“Enescu ramane pentru mine exemplul rar al unei personalitati absolut complete ca muzician, artist, pentru ca facea totul, stia totul. Vorbea mai multe limbi, era extrem de cultivat, era foarte frumos, interpreta admirabil la vioara, si deja intr-o maneira care il distingea de alti mari virtuosi, in sensul ca, si vorbesc eu insumi in calitate de vechi violonist, sonoritatea sa era unica.”(Manuel Rosenthal, sef de orchestra, compozitor).

Enescu nu a fost numai compozitor si dirijor dar si un mare violonist, concertand in multe tari si fiind profesorul unor nume astazi consacrate, ca Arthur Grumiaux, Irvy Gitlis, Ida Haendel, Christian Ferras, dar dintre toti, numele lui Yehudi Menuhin este cel mai legat de numele lui George Enescu.

Iata ce a scris pianistul si compozitorul francez Maurice Dumesnil (care l-a insotit pe Enescu in diferite ocazii) intr-un articol pentru “The Etude Music Magazine”, articol publicat in Philadelphia in februarie 1937, despre intalnirea lui Enescu cu Menuhin la Paris in 1927:

“Intr-o dupa-amiaza de ianuarie, 1927, Enescu a sustinut un recital la Salle Gaveau in Paris. […] obisnuita multime de prieteni si admiratori il inconjurau in culise. Un baiat cu parul castaniu isi face drum spre el, ii strange mana si ii spune simplu:

- Vreau sa va intalnesc.

Enescu, instinctiv a simtit o personalitate si i-a fixat baiatului o intalnire pentru a doua zi de dimineata.

Menuhin, caci el era, a mers la apartamentul  din strada Clichy cu vioara. Enescu tocmai terminase o repetitie cu Gerard Hekking, violonistul.

- Vreau sa studiez cu dvs, i-a spus baiatul.

- In regula, vrei sa canti ceva pentru mine?

Cand Menuhin a cantat, Enescu si Hekking s-au uitat unul la altul cu uluiala iar cel dintai l-a acceptat imediat ca discipol.”

Nu sunt nici muzician si nici cu alt talent artistic nu m-a inzestrat natura, dar am ajuns cu timpul sa ascult cu placere muzica clasica. Si totul datorita prietenei mele O. De la ea am citit si prima carte despre viata lui George Enescu, iar acum, dupa multi ani, am ajuns sa am aproape toata opera lui. Lucrarile sale au o sensibilitate aparte si nu ma refer numai la partiturile cunoscute, Rapsodia Romana, Balada, Poema Romana sau Ciocarlia ci si la Sonatele pentru Violoncel sau Simfonia a 2ª, suitele care sunt printre preferatele mele, ma fac sa vibrez, asa cum spunea George Enescu:

“Perfectiunea, care este pasiunea atator oameni, nu ma intereseaza. Ceea ce conteaza in arta este sa vibrezi tu insuti si sa ii faci pe ceilalti sa vibreze.