Cu Ileana Vulpescu despre iubire & Co.

1. "Căsătoriile sunt de trei feluri: foarte reuşite, care se despart prin moarte; foarte proaste, care se despart prin tribunal; mediocre – cele mai durabile."
2. "Bărbaţii trec foarte greu peste urâţenia unei femei, spre deosebire de ele, care nu o dată iubesc cu pasiune bărbaţi mai urâţi şi decât dracul."
3. "De câte ori auzea de-o femeie care şi-a lăsat bărbatul pentru altul, mama-ntreba: „S-a dus după ăla sau a fugit de ăsta?”
4. "Într-o căsnicie adevărată, reuşită, oamenii se despart mult mai uşor; când nu mai merge bine se observă numaidecât, pe când într-una proastă din croială ce să observi?"
5. "Cred că o femeie, dacă-şi dă osteneala, poate păstra un bărbat; cu o condiţie: să-l iubească. Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere. Dragostea sau şantajul."
6. "Îmi plac bărbaţii care dau din mâini, nu din coate."
7. "Nu te poţi uita în ochi care nu te văd."
8. "Când, într-o căsnicie, unul din soţi îşi găseşte pe cineva, ăl de-acasă sau a de-acasă, dintr-odată se umple de toate defectele, ca de bube-dulci. Totul e să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi zeul nou are defecte, vezi şi că vechitura de - acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că vechitura e mai bună decât prospătura."
9. "O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical."
10. Daniel Şerban are-o vorbă: "Amorul şi gripa se tratează cu patul"
11. "Să-ţi iei petic din gunoiul tău."
12. "Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.”
13. "Iar bărbaţii, când e vorba să se prostească, parcă sunt toţi făcuţi de-o mamă şi de-un tată."
14. "În dragoste nimic nu e mai frumos decât închipuirea. De multe, de prea multe ori, realitatea e plină de fisuri."

”În lume, numai vârstele omului se schimbă, restul se fardează”

... cu Ileana Vulpescu despre lume
V-am mai spus pe undeva că îmi place cum scrie doamna aceasta, nu vă mai obosesc cu asta. Știu că pare infantilitate înșiruirea asta de citate, dar sunt multe pe care nu am putut să le las de o parte, așa că le-am grupat tematic și o să vă bombardez cu ele.

1. În Renaştere a fost o vreme când, mai ales la teatru, femeile purtau rochii din care le ieşeau complet ţâţele, celor care le-aveau frumoase – asta se-nţelege. Astăzi nu se mai ţine seama de-a arăta numai ce e frumos. Astăzi se poartă «dezinhibarea». Arăţi ce ai, nepăsându-ţi că e frumos sau nu. Mini-jupele-ţi oferă şi picioare de sculptat, dar şi burlane, stâlpi de telegraf, sau «ciocănele» de găină subnutrită. Moda vine şi trece fără urme de neşters. De neşters este incultura, dispreţul pentru gramatică, pentru istorie, pentru limbă, pentru dicţionare; este pauperizarea intelectuală. 
2. Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă şi mamă ţi-au fost maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine-o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.
3. Când ajungi la cheremul oamenilor îţi vine să-ţi iei câmpii.
4. Omul e adaptabil ca microbii şi ca viruşii, iar memoria lui este ca lichidul care ia forma vasului în care-l torni.
5. În fruntea bucatelor nu te pot împinge decât orgoliul şi datul din coate
6. Când vezi cât de adaptabil este omul, cât de cameleonic la bine şi la rău, oscilezi între două atitudini: să rămâi mut de admiraţie sau mut de groază în faţa acestei lipse de limite.
7. Când începe să-ţi fie teamă de semeni şi când trebuie să-ţi cântărești fiecare cuvânt – fiindcă marea primejdie o reprezintă cuvintele, primejdie mai mare şi decât faptele - chiar dacă eşti tânăr, bucuria vieţii - dacă există - se-ntunecă.
8. E greu oricui să-nfrunte bănuiala şi rezerva celor pe care nu-i poate ocoli.
9. E multă lume care spune «eu aşa ceva n-aş putea face», când i se relatează anumite situaţii în care te poate pune viaţa
10. Prin cuvântul «ruşine», ţăranul înţelege nu numai teama de-a săvârşi şi de-a i se descoperi fapte urâte, nu numai pudoarea, dar şi teama de ridicol. Pentru Maica, vorba asta era mult mai cuprinzătoare decât pentru orice intelectual. Când zice ţăranul «să nu te faci de râs ori de ruşine», ideea de ridicol este la fel de puternică, dacă nu chiar mai mult decât cea de-a nu te da de gol cu un lucru urât, nepermis
11. «Uite-aşa ţi se face dor de moarte. Ca să nu mai vezi, să nu mai auzi».
12. Mort să fii că are cine să te uite.
13. Răul e scris pe aramă, binele — pe nisip
14. Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea-n general ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândești?
15. Mai întâi, trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci
16. Lumea-i foarte generoasă când e vorba să te-mproaşte cu lături, foarte generoasă.
17. Cine-ncepe să-nţeleagă mecanismele sociale nu mai e copil.
18. Doctor în litere şi-n filozofie magna cum laude, şi trebuie să am pe cineva sus ca să pot bate la maşină...?!
19. Când ajungi să-ţi câștigi singur existenţa... Şi s-o mai câștigi şi pe-a altora — e mai greu s-o mai iei metodic, ca la şcoală, sau cum ar trebui să fie la şcoală, şi să-nveţi ce n-ai învăţat când ar fi fost vremea de-nvăţat
20. Dacă vrei, cât de cât, să fii drept cu altul, pune-te-n locul lui”,
21. Sunt atât de puţini oameni care te-ascultă cu-adevărat şi nu se simt îndreptăţiţi s-azvârle-n tine cu piatra 
22. Nimic nu este mai greu de demonstrat decât ceea ce n-ai făcut.

M-aș așeza cu capu-n pumni și-aș plânge ...

 

M-aș așeza cu capu-n pumni și-aș plânge  

pentru destinul meu ursuz de cuc,

că nu pot la sfârșit nimic să duc,

aș plânge lacrimi, ca să curgă sânge.

Să mi se scurgă sângele din vine

în bălțile finalului de veac,

să pară că vorbesc, dar eu să tac,

să tac în gura mare despre tine.

Să tac iubirea mea adânc-bolnavă,

să tac și fulgerul că te-aș zdrobi,

să tac ca încleștatul de gingii,

să tac și a revanșă, a gâlceavă.

M-aș plânge pân-la os și pân-la nume

prin ochi, ca lacrima să ies din lume.

                                         (”Bocetul epuizant” - Adrian Păunescu) 

Paranoia sensibilității

 

Mă întreba mai în glumă un prieten dacă noi avem în folclorul românesc ”Povestea celor 3 ciobănași”, deși știa clar că habar n-am, eu fiind de religie ortodoxă, iar povestioara respectivă având de-a face cu religia catolică și un anume miracol. Ok. Dar i-am spus că avem și noi o istorie cu 3 ciobănași, fără a avea ceva în comun cu religia. Și încep eu să-i povestesc Miorița. Bineînțeles că n-am intrat în analiză literară, ci i-am spus povestea pe scurt, cum că doi invidioși îi pun gând rău celui de-al treilea pentru că e mai bogat și cum mioara fermecată îl avertizează pe deștept, dar el alege să nu schimbe cursul evenimentelor, ci își transmite oral testamentul. Clar, n-a priceput logica (...o avea vreuna???), dar tot dând eu din gură acolo mi-am amintit de o chestie care m-a revoltat de fiecare dată referitor la textele de literatură română studiate acum niște zeci de ani prin școala primară și gimnazială românească. Eu nu știu, sincer, pe ce criterii au fost alese textele alea, dar parcă s-a insistat pe dezvoltarea exacerbată a sensibilității copiilor. Eu am o chestie cu animalele și cu copiii. Nu pot să-i văd suferind, pentru că ei nu au de ales. Iar textele pe care eu le studiam la Citire și Literatura română mă îmbolnăveau efectiv.

sursa foto

Plăvanii, prin clasa a II-a, parcă, cu boii ăia slabi morți pe care îi muncea stăpânul până cădeau pe brazdă.

Puiul, în clasa a V-a m-a terminat nervos. Nu am putut să învăț lecția aia. Îmi amintesc că m-am pricopsit și cu o notă mică. Am jelit un ceas după ce am citit-o și nici sub amenințarea cu bătaia nu am mai pus mâna pe ea.

Fefeleaga în clasa a VII-a, m-a omorât complet. Nici peste ani nu am fost în stare să le citesc copiilor fragmentul acela în care Fefeleaga merge să îl vândă pe Bator. Din ce mă apropiam de momentul acela, din ce simțeam că mi se pune un nod în gât, nod care creștea vertiginos, așa că m-am scos repede punând pe altul să citească. (Comportament de adult, nu? Știu, dar ce voiați să fac, să îmi tremure vocea acolo, în fața puștimii?)

Moartea căprioareia lui Labiș…

Și cred că mai sunt, dar nu mi le amintesc acum.

M-au terorizat! Și n-am înțeles niciodată de ce trebuia să aflu eu, copil, despre toate durerile și suferințele astea la o vârstă așa de fragedă. Cu ce m-a ajutat în viață că am dezvoltat o sensibilitate exagerată? Cu nimic, vă spun eu. Ba, din contră, mi-a făcut mai mult rău decât bine. Ceva mai multă nesimțire nu mi-ar fi stricat deloc, credeți-mă. Știu că nu neapărat textele erau de vină, ci trebuie să fi fost și ceva din mine, că nu am mai auzit pe mulți să se vaite de asta, dar eu am rămas cu sechele de pe urma anumitor texte, care, culmea, erau obligatorii. 

Exagerez? Nu, deloc. Nici nu glumesc. Mie mi se pare penibil să smulgi lacrimi unor copii. Consider că au timp suficient să le descopere ca adulți, nu trebuie să înceapă din clasa a II-a.
P.S. Bănuiesc că acum s-au schimbat și manualele de română așa cum am văzut că le-au schimbat pe cele de franceză ... în cazul francezei schimbarea a fost în rău, în opinia mea.

Pentru frumoasa lumea mea. ... și-a ta, și-a lui ... și-a altuia

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,

Dar, hai, să ne spunem minciuni și mai mici,

Așa cum amanții le mint pe amante

Și ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos brașoave,

Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,

Ascultă delirul consoanelor grave,

Cum și eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă

Minciuna aceasta pe care mi-o spui,

Așa ca, te rog, și pe mine mă lasă

Să pălăvrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe și solo

Și ies campioni mincinoșii cei mari,

Dar, draga Păcala, tu ce faci acolo?

În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a mințit niciodată,

E multa minciună la noi pe pământ,

Sunt false recursuri și nu-i judecată,

Balanța cea veche-a dreptății s-a frânt.

Dar, hai, să mințim fără nici o rușine,

Dar, hai, să mințim în direct și-n răspăr,

Ca poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna suprema va fi adevăr.

                                                                             (Adrian Păunescu - "Minciunile")

Ce mai citim ... Distanța nu se măsoară doar în metri

  

Distanța dintre noi - Thrity Umrigar 

 

sursa foto

Cartea prezintă o frescă a societății indiene contemporane, societate dominată de diferențele între caste, de mizerie cruntă, corupție, analfabetism, luptă pentru supraviețuire, neputință și resemnare. Societatea indiană care nu e deloc așa cum o arată filmele de la Bollywood, fabrica de filme indiene, ci e o societate blocată în trecut, într-un sistem de caste ciudat care condamnă pe viață, ori fericește, depinde de ce parte a gardului te naști.

Distanța dintre noi e povestea a două familii din caste diferite, bogații și servitorii, ale căror destine se întrepătrund pe durata unor zeci de ani, totul văzut prin ochii servitoarei Bhima și ai stăpânei Serabai.

Cartea e superbă și merită citită. Eu nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o. Autoarea reușește într-un mod excepțional să te facă să vizualizezi faptele, să te îngrozești, să tremuri de nervi, ori de neputință, să trăiești la una cu personajele

Nu am găsit-o în limba română, nu apare pe net că ar fi fost publicată în română, dar există în engleză și alte limbi.

Actorul

 

O, biet actor

O, biet artist

Rolurile mor

Viața e un teatru trist.

Actorul a ieșit în stradă,

Să-și cumpere ceva salam,

Era în haine de paradă,

Ca Voievod peste un neam.

Printre mașini, printre tramvaie

Actorul se grăbea firesc

Urma să vină-un nor de ploaie

Perucile se dezlipesc.

Și când s-a așezat la coadă

Cu paloș, mantie și scut

Deodată oamenii din stradă

Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfială

Mulțimea toată murmura

Văzându-i hainele de gală

Să ne trăiești Maria-Ta!

Republicani, mă rog, cu toții

Descoperiseră alt mod

De-a da cuvânt la noi emoții

Și se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodată

Și ei văzând cu ochii lor

Întreaga-i față demachiată

I-au aruncat un fel de plată:

Lăsați-l dracu', e-un actor.

O, biet actor

O, biet artist

Rolurile mor

Viața e un teatru trist.

                                                       (Adrian Păunescu)

Digitalul și hârtia

 

Eu citesc mult cărți în format digital. În ultimii ani nu am mai cumpărat decât cărți pe care le-am vrut cu orice preț sau pe cele pe care nu le-am găsit online, deși sunt extrem de puține astfel de cazuri. Nu e aceeași senzație ca atunci când citești o carte reală, de hârtie, clar, dar după un timp te obișnuiești. Eu, de exemplu, ador sa citesc în pat, iar cu laptopul nu e atât de simplu să mă întorc de pe o parte pe cealaltă :)). Dar m-am obișnuit și nu mă mai incomodează. Acum mi se pare ceva normal. Bine, mi-ar prinde bine o tabletă, ar fi mult mai ușor, dar până când s-o întâmpla evenimentul ... dacă s-o întâmpla, mă mulțumesc cu ce am.

Plus că o carte în format electronic ocupă un spațiu nesemnificativ, pe un disc depozitezi și Biblioteca Națională, dacă vrei, și nici nu trebuie să aștepți până ce vreo editură românească se hotărăște să publice vreo carte pe care vrei să o citești. O găsești pe net sigur în altă limbă. 

OK, acum să nu îmi dați în cap cu drepturile de autor. Ar trebui ca din căciula aia de bani pe care o plătește fiecare individ de pe planeta asta pentru accesul la internet, o parte să se verse în drepturile de autor. Nu, nu o să mă simt rău pentru asta. Am renunțat de ceva ani să mai cumpăr cărți pentru că, fie mă trezeam după ce o citeam că am dat banii pe o tâmpenie, fie găseam câte o traducere de doi lei, ori tone de greșeli de tipar de mi se făcea lehamite, fie nu îmi plăcea hârtia etc. Fiecare cu panca lui ... Acum le cumpăr numai pe cele care mi-au plăcut în mod deosebit după ce le-am citit. Aș enumera numai câteva din favoritele mele, Amintiri din casa morților, de Dostoievski , Frumoasa lui Goya și Pământul tuturor de Ibanez, Cartea de la San Michele de Axel Munthe  și încă alte câteva pe care le-am cumpărat abia după ce le-am citit online, ori de pe la biblioteci.

Am renunțat să mă mai duc și la biblioteca orașului pentru că mă seacă cu termenele lor idioate, cărțile sunt distruse, rupte, murdare, subliniate, cu pagini lipsă etc. plus că dai de câte o madamă acolo care îți strică toată ziua afișându-ți o față din aia de zici că a mâncat numai lămâi o săptămână. Eu pricep că toată lumea are probleme și nu poate să fie numai cu zâmbetul pe buze, dar nici nu înțeleg de ce trebuie ceilalți să suporte problemele unora, când nu au nici o vină. Vor vreun soi de solidaritate? Sincer, am întâlnit o singură bibliotecară ”neacră” sau căreia nu i se părea că e un afront personal faptul că vii să împrumuți o carte. Era o scumpă. Cred că și de aia au desființat edilii biblioteca respectivă. Făcea notă discordantă cu restul tagmei bibliotecarelor.

De-a lungul anilor de citit cărți în format electronic am întocmit o scurtă listă de site-uri care au niște colecții impresionante de astfel de cărți ce pot fi citite online sau descărcate pentru citire ulterioară, după preferință.

Pentru interesați:

1. Guttenberg Project. http://www.gutenberg.org/

2.http://manybooks.net/authors.php

 

3.http://romania-inedit.3xforum.ro/topic/83/Carti_in_limba_romana/

Un forum pe care găsiți o mulțime de titluri în limba română. O mulțime, fără exagerare. Omenii ăia fac o treabă extraordinară digitalizând cărți. E un pic mai dificil de văzut ce e încărcat pentru că trebuie să defilați prin paginile forumului, dar dacă aveți răbdare, o să găsiți multe, multe chestii faine. Nu necesită înregistrare.

4.http://www.free-ebooks.net/

 

5. http://www.sursa.md/index.php/cat/c32_-Sarti-electronice-.html

O colecție bunicică  de beletristică și cărți de specialitate de citit exclusiv online.

Astea sunt doar câteva posibilități pentru cărți în limba română și limbi străine, toate testate de mine. Pentru engleză în special, există tone de posibilități.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti ...

Azi am avut ciudata senzație că m-am întors acasă după mult, muuuult timp. M-am întors la vremea când eram de-o șchioapă și când grijile erau ceva de neînțeles, fără măcar să știu ce-s alea, când ziua era pentru joacă și pentru nimic altceva, când uram somnul de după-amiază, și supa pe care mă obliga mama să o înghit, când bunica îmi citea ”Povești Nemuritoare” pe care tata le achiziționase aproape toate, când pozele însemnau mai mult decât cuvintele, când totul era frumos și vesel.

În defilările mele pe net, în căutare de … ceva mereu nou am găsit pe Scribd cărțile copilăriei mele și am pierdut o zi întreagă uitându-mă la poze, reamintindu-mi personaje și povești. Și m-am bucurat ca un copil căruia Moșul i-a adus cadoul mult dorit.

Ciudată chestie memoria! Dacă m-ai fi întrebat acum o zi de cărțile copilăriei mele cred că m-aș fi bâlbâit toată neștiind ce să zic. Nu cred că aș fi reușit să leg două vorbe, dar văzând coperțile cărților înșirate pe ecran, dintr-o dată totul năvălea peste mine cu titluri, cu nume, cu personaje și povești, de zici că totul s-ar fi întâmplat ieri. Îmi aminteam tot, chiar și ce nu apărea pe ecran, dar am plecat în căutarea lor.

sursa foto

1.”Povești Nemuritoare” pe care mi le citea bunica și pe care le-am citit și eu la rândul meu, din scoarță în scoarță, când am început să descâlcesc tainele scrisului și cititului.

sursa foto

2.”Povești cu zâne” – Contesa de Segur, cu Bălăioara, Rozeta, Ursuleț și ceilalți,  de care încă îmi amintesc că era o carte grea, copertată, la pozele căreia m-am uitat ceva timp până am început să citesc și care mi se păreau un pic triste.

sursa foto

 

3.”Fata din Dafin” – pe care prima dată am colorat-o (a se citi mâzgălit-o) până să pot să o citesc.

 

 

4.Colecția de povesti, cărticele cu câte o poveste, cu desene extrem de frumoase și vesele;


sursa foto

 

sursa foto

 
 

5.”Aleodor Împărat” - prima carte pe care am împrumutat-o de la bibliotecă. Eram în clasa a doua, când ne-a dus învățătoarea pe toți să ne facem fișe și i-a spus bibliotecarei că eu citesc bine și că poate să îmi dea o carte cu mai mult text. Am fost așa de încântată și de mândră de mine…  :)) Învățătoarea mea nu mă lăuda niciodată, chiar am avut impresia că nu mă plăcea mai deloc :).



sursa foto

6. ”Povești, povestiri, amintiri” a lui Creangă, cu al lui cucoș nazdrăvan, cu Harap Alb,  Soacra cu trei nurori, Stan pățitul și Nică, mai ales Nică la poznele căruia râdeam cu gura până la urechi de fiecare dată. Carte pe care am citit-o de sute de ori, cred, și niciodată nu m-am plictisit. Ultima dată, îmi amintesc că am citit-o când mă pregăteam pentru examenul la facultate și făcem analiză pe un text de Creangă ... și mi s-a făcut dor :)

7. ”Anul pădurii”, primită ca premiu la sfârșitul clasei I, care, deși nu era cu povești cu zâne și cu feți frumoși, mi-a fermecat toată copilăria cu pozele extrem de frumoase, cu desenele de mână fermecătoare, cu calitatea excelentă a hârtiei care părea mătase. Adoram să îi mângâi paginile. Pe asta încă o am și o iubesc cu aceeași intensitate ca atunci când eram copil.

Offf! Ce vremuri …

UPDATE:

Și am uitat de ”Zânele din Valea Cerbului”, alte povesti superbe. Noroc că mi-a reamintit Dragoș  în comentarii. Merci, Dragoș.

Apropo, Dragos FRD, de ce link-ul tău duce la pe blog la Nice??

Lemn de foc

Și va veni o vreme, când toate se vor spune

Și ce-i banalitate, va deveni minune,

Și va urca iubirea la rangul ei cel mare

Și am să vin la tine, să cad de pe picioare.

Și ca să-mi fie bine, eu cred că e mai lesne,

Să fiu copac în lume, să port amant pe glezne

Și încă de cu toamna, de toamna ce-o să vină

Să pot intra sub iarba, să capăt rădăcină...

Și când se lasă noaptea pe noi ca o arsură

Cu florile nebune, să te sărut pe gură...

Tu însuți mă vei pune pe foc, cum se cuvine

Dar când voi arde-n sobă, voi fi din nou cu tine.

Și n-ai să știi probabil, prin crivațul de sânge,

De ce se uită focul în ochii tăi ... și plânge. 

                              (Adrian Păunescu)