Tocmai am terminat de văzut un documentar, ”Destinul Mareșalului Antonescu”. Știu că nu e nou … Nu o să intru în amănunte istorice despre cine a fost Mareșalul Ion Antonescu, cred că toată lumea știe (… sau ar trebui), nici nu o să mă apuc să emit teorii, pentru că nu sunt în măsură. Nu. O să mă refer strict la documentar. Bine realizat, din punctul meu de vedere. Bine documentată ideea care s-a vrut a fi transmisă. Fără ”specialiști” emițând păreri. Totul clar, concis, bazat pe documente oficiale și înregistrări video din epoca respectivă și de la procesul comunist din 1946.
M-au marcat două lucruri în acest documentar:
Primul:
S-a spus că singurul lucru de care nu a putut fi acuzat Mareșalul Antonescu de către comuniști a fost acela că ar fi obținut profituri materiale personale de pe urma funcției pe care a deținut-o.
Știu, ar trebui să îmi sune normal, dar nu îmi sună. Nu în societatea în care trăiesc. Deci omul acela hulit și ponegrit de o întreagă națiune, de generații întregi, care a avut pe mână o țară întreagă, care putea dispune de ce dorea, cum dorea și când dorea, omul acela nu a vrut nimic material pentru el. Nu case, nu mașini, nu conturi în Elveția. Nimic! Și să nu ne facem iluzii cum că l-ar fi menajat comuniștii încercând să îi ascundă din fapte. Nu!
Al doilea:
Documentarul se încheie cu citirea sentinței și apoi punerea acesteia în aplicare, adică executarea condamnaților, Mareșalul Ion Antonescu și încă trei. Plutonul de execuție trage, cei trei se prăbușesc, după care unul merge cu un pistol și le mai trage fiecăruia câte un glonte în cap de la mică distanță. Mareșalul Antonescu e ultimul. După ce i-a tras un glonț în cap dă să plece … dar nu, se întoarce și îi mai trage unul. Două!
Și mă gândeam … Merita două de ce? Pentru că era mareșal? Sau era personal? Pentru mai multă siguranță? Îi era frică să nu se ridice să vină după el? Sau de ce?
Ca să merg pe Wikipedia și să găsesc următoarele:
”Conform cu raportul oficial[112], întrebat despre ultima sa dorință „Ion Antonescu a cerut să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii”, dar a fost refuzat. [...] După care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Ion Antonescu s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot și a spus: „Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”, la care gardianul șef s-a dus la el cu pistolul în mână și l-a împușcat în cap. Doctorul i-a examinat și a spus că Antonescu și Vasiliu erau încă în viață. Gardianul șef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o pușcă de la unul dintre gardieni și a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia pușca s-a blocat și ea. A schimbat pușca cu alta și a mai tras alte trei focuri în diferite părți ale corpului lui Vasiliu după care s-a dus la I. Antonescu și i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou și a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viața. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăștiați, dar el mai mișca și mai spunea ceva ce nu putea fi înțeles. Gardianul s-a dus din nou și i-a mai tras două focuri în cap după care doctorul l-a declarat și pe Vasiliu mort."(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Antonescu alineatul Procesele și moartea)
Și nu pot să nu mă întreb:
Ce pluton de execuție era ală, Doamne!!!!!
E ca-n filmele cu proști. Tu-i împuști și ei nu mor. Era ca și cum securea călăului a lovit pe lângă sau ghilotina s-a înțepenit.
Și gardianul ăla șef … Nu vorbim de un mercenar antrenat să ucidă vorbim despre gardianul unei închisori. Un … ceva … care a tras 11 gloanțe de de la mică distanță în 2 oameni căzuți la pământ, muribunzi, poate chiar privindu-i în ochi. 11 gloanțe!!! Eu nu pot să cred că cineva în deplinătatea facultăților mintale poate să facă așa ceva. Ok, erau condamnați la moarte, trebuiau executați, pricep, dar aveau acolo un pluton de execuție. Mie îmi sună mai mult a plăcere bolnavă. Oripilant!
