Noapte albastră ( ... la poarta noastră)

Ce mai cititm... Când iubirea ... e de rahat

Sunt răcită cobză. Am început anul în pas săltat. Așa că îmi trec timpul mai mult prin pat. Dacă nu dorm în nesimțire, ceea ce se întâmplă, de fapt, în marea majoritate a timpului, atunci citesc. Și am fost destul de fericită când, după câteva încercări care m-au dus la limita răbdării, se părea că găsisem cartea potrivită pentru starea mea de spirit, o fantezie pentru orice vârstă, Blestemul tigrului de Coleen Houck, o mixtură de Cronicile din Narnia, Harry Potter, Indiana Jones, povești cu zâne și cu spiriduși, legende etc. etc. Frumos de tot începutul și nu numai începutul, de ce să fiu rea. 

sursa foto

E povestea a doi prinți indieni care sunt blestemați să trăiască sub formă de tigri până ce vor rupe blestemul. Și trăiesc ei asa de pe la 1500 … și ceva până în prezent, când o fată se angajează pentru 2 săptămâni la un circ și se împrietenește cu tigrul circului, dorindu-și cu voce tare ca acesta să fie liber. Și de acolo începe o aventură extraordinară, fantastică plină de magie, zei indieni, legende, animale mitice, tărâmuri dispărute etc. Superb! Chiar mă gândeam ce film excepțional ar ieși din cartea asta dacă cineva ar avea curajul și bugetul să îl facă. Descrieri extraordinar de vii și frumoase și mă gândeam ce imaginație excepțională trebuie să aibă autoarea. O invidiam la dreptul și mă consideram norocoasă că am găsit cartea.

Ok, dar să revenim la ce m-a dat peste cap încât îmi vine să dau cu laptopul de pământ. Bineînțeles că a băgat acolo și o poveste de iubire, că se pare că altfel nu se poate în ziua de azi, deși, în opinia mea, ar fi fost un real succes dacă i-ar fi lăsat doar buni prieteni. Ok, deci, fata și ”tigrul alb” se amorezează. Nu e nimic rău în asta, ba chiar ar fi putut fi frumos … dar e groaznic. Scenele de iubire sunt de-a dreptul iritante, prostești. Poate am uitat eu cum a fost prima dată … nu știu, dar asta parcă se comportă prea prostește. Și mai mult, trebuie să facă din iubire o maaaaaare confuzie, adică îl iubește pe ăsta, dar … totuși, parcă nu e sigură, îi mai place și de frate-su, și de colegul de la facultate și de instructorul de carate. Dar îl iubește totuși pe ăsta. Păi în mama mă-sii ori îl iubește ori nu? Ce atâta confuzie? Am tot observat chestia asta prin cărțile ultimilor ani. Trebuie să roiască băieții în jurul eroinei, iar ea să aibă atâtea dureri de cap pe cine să aleagă, încât să nu poată dormi noaptea. Serios????!!!! De când s-a complicat amorul ăsta așa? Oare așa le place azi fetelor, să fie într-o confuzie totală, să roiască băieții pe lângă ele și ele să fie tare nedumerite. Și ce-i cu chestia aia cu frații? Nu zău? Sunt amândoi amorezați de aceeași ea, minunată și extraordinară. S-or fi terminat fetele pe planetă? Și ce m-a scos din pepeni rău de tot încât m-a făcut să scriu postarea asta, (așa bolnavă cum mi-s), îi spune fratele ”tigrului alb”... adică tigrul negru :) ... că a visat-o cu un bebeluș în brațe, că era al ei. Și ei, la 18 ani, îi și înflorește subit instinctul matern și se umple de fericire, dar începând din nou cu oscilațiile … ”Al cui o fi copilul, al tigrului alb sau al celui negru”, deși, oficial, ea e deja cu tigrul alb. Măi, chiar așa ”ușoare” sunt femeile? Ori sunt idioate? Pe mine mă irită răăăăăăău de tot. Mă scoate din toți pepenii. Și la 18 ani te pocnesc visuri materne? Zău? Aș vrea să văd și eu studente care la 18 ani visează la bebeluși cu atâta ardoare. Și repet, nu e prima dată când mă enervez pe tema asta citind cărți publicate în ultimii ani. Se pare că asta e tendința în amoruri. Și e păcat. E păcat de cartea asta că e frumoasă rău. Partea de aventură e extrem de captivantă. E fascinantă. Reușește să mă transpună în poveste și parcă și văd, tigrii, junglă, temple, obiecte vrăjite etc. Descrierile sunt fantastice. O spun cu mâna pe inimă. Superbe! Nu știu dacă o să reușesc să termin toată seria. Sunt 4 volume, iar eu abia sunt la al 2-lea, dar în ritmul acesta nu cred că o să am răbdare, cu toată frumusețea poveștii. Păcat!

Ce mai citim... Khady - Mutilată

Sincer, nu cred că mă simt în stare să fac o recenzie la cartea asta. Sunt prea zguduită. Sunt prea șocată. Observ că nu a fost publicată în România, nu apare nimic pe net referitor la carte deși cred că fiecare ființă umană ar trebui să o citească, să se oripileze și să ia atitudine.



sursa foto

Mutilată, este povestea unei senegaleze, Khady Koita, este povestea a milioane de femei africane și  asiatice care sunt mutilate fizic încă din copilărie ca urmare unei tradiții nenorocite care nu le răpește numai feminitatea, ci și copilăria, adolescența și dreptul de a fi propriile lor stăpâne. E povestea supunerii totale, povestea tăcerii și acceptării necondiționate a deciziilor familiei și soțului. E povestea incapacității unor părinți de a-și salva fetele de la o traumă pe viață datorită lipsei de educație, a comunității și tradițiilor pe care le acceptă tacit fără a chestiona, fără a gândi, fără a alege. Copilelor le este eliminat clitorisul, în cel mai fericit caz, în cel mai nefericit le este înlăturat tot, clitoris, labii mici și labii mari. E povestea unor copile măritate în copilărie, devenite mame în adolescență, care nu au timp să se joace, care nu au timp să viseze.

”Două femei mă apucă și mă târăsc către cameră. Una îmi ține capul, iar genunchii ei îmi zdrobesc umerii cu toată greutatea pentru ca eu să nu mă mișc; cealaltă îmi ține genunchii cu picioarele desfăcute. […] Femeia însărcinată cu operația dispune de o lamă de bărbierit pentru fiecare fetiță, cumpărată de mame pentru această ocazie. Ea trage cât mai mult posibil cu degetele de mica bucată de carne și taie ca și cum ar fi tăiat o bucată de carne de zebu. Din nefericire nu e posibil să o facă dintr-o singură mișcare. E obligată să ferăstruiască.

[…] Sângele o stropește pe față. E o durere de neexplicat care nu se aseamănă cu nimic altceva. Ca și cum mi-ar smulge mațele….”

Avea 7 ani și tocmai fusese ”purificată”.

Este de asemenea poveste unei luptătoare, Khady, singură, departe de casă, în Franța, cu 5 copii până la 20 de ani, cu un soț mult mai în vârstă care vrea să o țină în ignoranță pentru a o putea domina, care își exercită tiranic dreptul de stăpân și care reacționează cu brutalitate atunci când i se opune rezistență. Dar e și povestea unei femei care reușește după mulți ani să înfrângă tradiția, să-și câștige libertatea ei și a copiilor și să lupte pentru a le ajuta pe alte femei.

Pe mine cartea m-a îngrozit. Mi-a dat frisoane și m-a făcut să mulțumesc cerului că m-am născut în România, din părinți români. Și, totuși, nu m-am putut dezlipi de carte până nu am ajuns la ultimul cuvânt. Iar gândul că în 2013 încă mai există locuri în lumea asta unde se practică așa ceva, îmi dă coșmaruri. Practica, se pare, a fost scoasă în afara legii în multe din țările practicante, dar nu în toate. Plus că în multe țări deși a fost abolită oficial, încă se practică la scară largă în mod tacit.

Trebuie citită cartea asta pentru că trebuie să ne mai și zguduim când citim, nu numai să ne simțim bine.

Mai multe explicații despre practică aici și aici ... sau căutați pe net, deși veți găsi și multe  aberații.

Lada de zestre 17

”Clap your hands, clap your hands
Turn the lights on my nights
This is life and we only get one chance.

Clap your hands, clap your hands
Come on dance, take a chance on romance
We only get one shot at love.”

Sia - Clap your hands de pe albumul We are born, 2010.
O ador pe zăpăcita asta.

Încă magic