Lada de zestre 18

 

Provocare de week-end - concluzii

Am reușit! yep! Am gătit la greu, am făcut și desert, am mâncat la aceeași masă pe care se lăfăiau bunătățiuri de i-ar fi plouat în gură până și unuia ghiftuit la maxim ... și m-am abținut. Mi-a fost un pic poftă când mi-a dat peste nas mirosul de ruladă de carne și de ciocolată cu căpșuni, dar nu într-atât încât să nu mă pot abține. Mi-s tare mândră de mine :)). Mi-am dat seama că chiar am voință. Mai greu e să îmi propun. 

sursa foto

Cu ocazia asta am observat ceva. Oamenii în loc să te susțină într-o încercare de genul ăsta, din contră, te ispitesc să renunți. Adică le spui clar că ai de urmat un regim strict, iar ei îți tot vâră sub nas chestii care le-ai spus că nu poți să le mănânci sau vin cu placa: ”Ia din asta că nu îngrașă” sau ”Carnea asta nu are grăsime”. Păi nu o avea, dar e de porc și eu nu pot mânca, iar pe deasupra e gătită cu ulei. Sau: ”Gustă un pic din prăjitura asta că nu te îngrași dacă guști doar.”

Se pare că nu e suficient de clar cât de important e pentru mine și că îmi e destul de dificil, totuși, și că e posibil ca dacă gust să nu mă pot opri numai la gustat. Pentru că sunt o pofticioasă, ăsta e adevărul. Și mi-e greu.

Sau chestii de genul: ”Aaaaa, nu o să reușești.” sau ”Noooo, e prea greu.”

Măi, fraților, să mă bată cucii dacă vă pricep. Știu că țineți la mine și că nu o faceți din rea voință pentru că sunteți ai mei și vă cunosc, dar nu așa se ajută un om când are un război de dus. Se sprijină, se susține moral, chiar dacă voi nu îl credeți în stare. :) Norocul meu e că pe mine nu mă demoralizează atitudini de genul ăsta, ci, din contră, mă ambiționează la maxim. Așa am făcut câteva lucruri foarte importante în viața mea. S-a găsit careva să îmi spună de vreo două-trei ori că nu pot. Și căpoasa de mine a trebuit să arate că, de fapt, poate. Bine, reușesc și pentru că mă motivează extrem de mult ce îmi arată cântarul, dar și pentru că am agățat la vedere, blugii în care trebuie să intru :)).

Apropo,  am zis că vă țin la curent. Ei ziceau că se slăbește pe săptămână, în medie, 1kg. Eu am slăbit 700g săptămâna asta. Nu sunt deloc demoralizată că e mai puțin de 1kg, ba din contră. Deci, în total am slăbit 4,2 kg în două săptămâni. Și se vede.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Am încheiat subiectul diete. O să vă mai spun rezultatul final ... când o fi să fie, ori că m-am lăsat păgubașă, ori vă pun o poză cu mărimea 38 :).

Provocare de week-end

  De când m-am lăsat de fumat am luat niște kilograme. De groază, știu. Mă uit în șifonier și îmi vine să jelesc să salte cămeșa pă mine. Dar nu e numai lăsatul de fumat. Nu. Aș minți și nu are rost. A fost o combinație de factori care au dus la rezultatul de azi. Lipsă fumat, deci mai mult apetit, clar, plus eliberare de stresul unui loc de muncă horror, plin de țațe și cu un imbecil de șef mai vanitos și mai încrezut decât o duzină de pițipoance, și, bomboana de pe colivă, trecerea la o viată sedentară. În concluzie, fără țigară, cu liniște la mansardă și fundul așezat comod pe scaun trei sferturi de zi = excedent niște kile.

Sursa foto

Degeaba m-am chinuit și m-am strofocat eu toată ca să nu ies din blugii mei mărimea 38, că tot am ieșit. A trebuit să îmi cumpăr mărime mai mare deși îmi venea să plâng în magazin, dar altfel nu se mai putea că deja mă revărsam peste centură.

De mâncat, nu mâncam ca o spartă, plus că am renunțat treptat la multe chestii, biscuiți, înghețată, ciocolată cât mai puțină și la aproape toate dulciurile. Rămăsesem cu fructele să îmi potolesc pofta de dulce, fructe care văd că nu sunt recomandate pentru că conțin zaharuri, deși naturale. Pâinea am uitat-o demult, maioneze și alte produse lunecoase, la fel. Sucurile, adio și n-am cuvinte. Mai beam din când în când câte un ice tea, asta așa … o dată la 2 săptămâni, poate. Am trecut pe supe la greu, deși nu sunt deloc fan. Și totuși … nu reușeam să scap de mai mult de 2 kg, pe care le puneam la loc și iar le pierdeam și iar le puneam ș.a.m.d.

De ceva timp am început să caut pe net. Și am găsit o grămadă de aiureli, care de care mai ciudate, care de care mai sofisticate și care de care mai nefolositoare, care de care mai: ”Fă foamea!” și după aia scapi ca vaca în lucernă și pui la loc și ce-ai pierdut și încă pe atât. Cel puțin m-a amuzat una, dieta Atkins, 142 de pagini în care un dr. Atkins bate câmpii fără să spună nimic concret despre dieta lui minune care a ajutat însă o întreagă planetă. Îți înșiruie acolo zeci de nume de indivizi care au slăbit zeci de kilograme cu dieta lui minune despre care el însă nu zice nimic concret. Așa că am terminat 142 de pagini într-o oră pentru că am citit cu adevărat numai vreo 5 pagini, restul timpului am făcut bătătură la deget învârtind rotița de la mouse.

No! De aproape două săptămâni am început una care mi se pare rezon. Adică e adevărat că până oi ajunge la greutatea dorită o să mi se cam lungească ochii după una alta, în sensul că zahăr, grăsimi de orice fel, paste făinoase ioc, dar nici nu mă pune numai la supă de varză și aer comprimat. E cu apă multă, mișcare zilnică, dar nu până cazi pe brazdă. (Mi-am scos bicicleta fitness de la naftalină și am dat în patima plimbărilor sub clar de lună). E restrictivă, dar nu exagerată. Se poate trăi cu ea. De ce mi-e cel mai dor? Hmmm! Păi de ciocolată și înghețată, clar, favoritele mele și de o salată mare de fructe, dar mă mai uit un pic lung după fructe, și de o pizzaaaaaaaaa :))) și cred că aș putea trăi doar cu astea. Mă bucur că cel puțin nu m-au tăiat de la salate că le ador ... chiar dacă fără ulei. Și, spre surpriza mea, nu se simte diferența.

Aaaa poate vă întrebați care sunt rezultatele. Păi deja la prima strigare (prima etapă, scurtă și urâtă): – 3,5 Kg. Am chiuit de-a dreptul când am văzut cântarul. În a doua etapă zic ei că va fi în jur de 1Kg pe săptămână, ceea ce nu pare de necrezut, nu? Nu pare că vând pielea ursului din pădure. O să vă spun dacă e așa. Și o ții așa până ajungi la greutatea dorită … sau până te lasă nervii și vrei să dai iama în … forbidden area, ca Joiana în lucerna suculentă. Așa că decât să dai iama, mai bine sari direct la etapa 3 cât să păstrezi măcar ce ai pierdut.

Provocare week-end-ul ăsta: Să gătesc pentru alții chestii care mie îmi sunt interzise, inclusiv desert!!! N-am de ales, să nu vă gândiți că mă bag singură în gura lupului. Dacă trec de week-end-ul ăsta fără să mă fac soră cu Joiana, înseamnă că o să o duc la bun sfârșit și o să mă întorc în iubiții mei blugi mărimea 38. Ohhhhhhhhhhhhhhhh!

Curaj, găină, că te tai!

UPDATE:
Vineri seara - am scăpat cu bine. Nu am salivat mai deloc, deși le-am făcut ceva ce îmi place și mie rău de tot. Desertul l-am cumpărat de gata că nu aveam timp să fac. Am simțit un pic de apă în gură când m-a pocnit peste nas aroma de ciocolată cu căpșuni, dar i-am dat repede cu un gât de Cola Zero și a fost ok :)).
Mâine va fi jale la făcut desertul ... care e cu ciocolată, nebunia mea. Offffffffffffffffffffff!

Noapte bună, dragă Soare

Și tu, Brutus?

Yahoo Messenger a închis public chat rooms  începând cu 14 decembrie 2012.

Da,știu că sunt întârziată cu mai bine de o lună. Nu-i nici o noutate. Eu abia azi am băgat de seamă pentru că … azi mă plictiseam groaznic și pentru că azi mi-am zis că prefer să mă streseze vreo duzină de dobitoci cu eterna și idioata întrebare, ”asl?”. Era mai bună decât plictiseala mea.

sursa foto

De ce mama dracului au scos și ăștia chat room-urile? Rămăseseră printre puținii unde mai puteai pierde timpul cu spor (în mod voit) cu o grămadă de idioți, dar unde, deasemenea, puteai să cunoști oameni pe care să ți-i faci prieteni la cataramă. Pe lângă miile de idioți pe care i-am blocat de-a lungul anilor am cunoscut și oameni superbi din toate colțurile lumii, puțini la număr ce-i drept, cu care încă țin legătura, după atâția ani, cu care mi-am perfecționat engleza, cu care mai povestesc, mai râd în hohote sau ne mai plângem unii altora sau pur și simplu ne bucurăm de o conversație fără stresuri. No că s-a dus și asta. E adevărat că în ultimii ani nu cred să fi intrat de mai mult de 5 ori pe an într-o cameră chat, dar … era acolo când voiam să pierd timpul fără folos. Acum???? Skype a terminat de mult, MSN … și mai demult. Deci s-a terminat cu convorbirile anonime și cu descoperirile de ”talente” în necunoscut. Nu știu de ce, dar parcă am pierdut ceva. Cred că îmbătrânesc. Mi-e tot mai greu să mă dezbăr de vechile obiceiuri. :) Cum ziceau unii de la nu știu care ziar, merită un moment de reculegere. A mai murit o epocă. Și nu, Facebook sau Twitter nu sunt același lucru.