Copil fiind am invidiat copiii de la țară. Fie iarnă, fie vară păreau să se joace mai bine decăt cei de la oraș. Te jucai mai bine la țară decât printre blocurile gri, unde nu puteai să calci iarba că venea nenea de la asociație și te lua de urechi și mai venea apoi să vorbescă cu părinții și urma seria a doua de urecheli. La țară erai liber. Nu se oțara nimeni că îi calci iarba, că faci zgomot, că urli. Te lăsau toți în plata Domnului, că doar ești copil. Adoram să merg la țară, dar nu prea am avut parte, copil fiind, să merg iarna. Iarna era un vis. Îmi amintesc singura iarnă în care am fost la țară … o jumătate de zi. Ai mei au fost să ia ceva de pe acolo, nu îmi amintesc amănunte, era înainte de Crăciun, și m-au luat cu ei. Ei și-au văzut de treburile lor, eu am fugit la copii. Fugem mâncând pământul, auzind cu jumătate de ureche strigătele maică-mii, "să nu te duci departe că nu stăm mult".
Văzusem copiii când venisem, erau cu săniile ”pe coastă”. Era o minunăție de loc acolo pentru sănii. O intersecție aproape într-un vârf de deal. Derdeluș pe trei laturi, mașini puține și doar dintr-un sens, visul oricărui copil, liniștea oricărui părine. Nu-i cunoșteam pe toți, dar la derdeluș nu conta de unde ești și cum te cheamă. Am uitat de mine, bineînțeles. Unul din derdelușuri se termina chiar la marginea apei, apă care era înghețată bocnă, numai bună de patinoar. Cred că a fost prima dată în viața mea când am văzut o apă curgătoare înghețată complet. Îmi amintesc dealurile complet albe, pufoase, de-a lungul apei, cu copacii care atingeau pământul sub greutatea omătului. O mare de alb în care se vedea o pata de culoare ce cobora pe vechiul drum al carelor. Când a ajuns lânga noi, am văzut pentru prima dată … un schior în carne și oase. Timpul a trecut pe nesințite în vacarmul săniușului, la ruptul cizmelor pe gheața apei, care nu era tocmai netedă, mai avea si pietre, până ce m-am trezit cu mama lângă mine. Venise să mă ia acasă. M-am gândit atunci că o să imi tragă o săpuneală. Eram așa de departe de casă… dar nu, doar mi- spus că trebuie să plecăm că se face noapte. Abia atunci mi-am dat seama că era aproape seară. Nici nu realizasem când trecuse timpul. Nu-mi fusese nici foame, nici sete, nici oboseală nu simțeam. Mi-am părăsit tovarășii de joacă cu regret și cu invidie. Ei nu plecau nicăieri și chiar dacă plecau, a doua zi erau tot acolo.
Ca bine zici. Copiii "comunismului", intre blocuri cenusii, nu puteau bate mingia pe maidan, ca erau aspru criticati de proprietarii apartamentelor de la parter. In mod curios, daca pentru tine experienta iernii la tara a fost unica si de neuitat, ai, totusi, o amintire comuna cu "favorizatii sortii", copiii de la tara. Daca ii intalnesti acum si ii intrebi, cei mai multi tovarasi de joaca isi vor aminti cu fidelitate cum aratau iernile copilariei lor, in timp ce tu, participant de-o zi, redai totul cu atata nostalgie. Pentru ca ai gustat din iarna LOR.
RăspundețiȘtergereFrumos scris. Felicitari! :)
Mie imi place zapada doar in fotografii. Iarna sunt o inadaptata. E frig, si neuronul meu ingheata.
RăspundețiȘtergereFoarte faina fotografia. Unde e facuta? In Tg Jiu cumva?
eu nu de proprietarii apartamentelor de la parter nu ma puteam juca, ci din cauza aluia de la asociatie care locuia in acelasi bloc cu mine si taman pe aceeasi scara si era spaima noastra. parca era fantoma, aparea din senin, exact cand ne asteptam mai putin. a fost cosmarul copilariei noastre :))
RăspundețiȘtergerecred ca amintirea evenimentelor unice e mult mai pronuntata si in plus ... e nostalgie, nostalgia iernilor cu zapada din belsug, nostalgia zilelor in care nu aveam alta grija decat sa ma zbengui.
@Dana
RăspundețiȘtergerenici mie nu imi place frigul, dar daca e zapada, parca mai uit de frig. asa sec, fara nici un fulg, cu totul cenusiu ... n-are nici un fason.
:))) ingheata neuronul? pune-i un fes gros. multumesc, da e in Targu-Jiu.
Eu am fost unul din copii aia invidiati si intr-adevar, era o minunatie iarna. Noi ne adunam toti de pe strada, faceam partie si pana seara nu ne mai dadea nimeni jos de pe sanie. Imi placea la nebunie iarna, nu stiu acum de ce nu o mai suport(probabil imi trebuie o runda de dat cu sania serioasa).
RăspundețiȘtergere:)) norocoaso!!!
RăspundețiȘtergerepai ce ti-am zis eu ca trebuie sa faci un pic de practica. 2-3 ture de sanie si sa vezi cum iti aduci aminte :))
mai e si alta treaba. copii fiind nu ne obliga nimeni sa umblam prin frig si prin zapada. o faceam de drag. pe cand un adult nu isi permite luxul asta.
Asa e, sa stii. Daca in loc sa ma duc lunea dimineta, de exemplu, la munca prin zapada m-as duce la sanie,.. probabil ca altfel as vedea lucrurile :)
RăspundețiȘtergereinca imi place, inca imi place :)) pe la mine nu a dat asa multa, dar sper sa mai vina :))
RăspundețiȘtergerelasa nu plange. macar o zapada pe an sa avem :)