Revoluția cu sâni

Am văzut un documentar pe canalul History despre nuș’ ce revoluție. Și m-a izbit o chestie care a readus în actualitate o „nelămureală” mai veche, care mă roade de ceva vreme, dar zăcea acolo adormită, așteptând să-i sune ceasul. Și i-a sunat!

Am constatat că e aproape imposibil să se facă vreun documentar referitor la vreo revoluție fără să nu-ți dea peste ochi cu pictura lui Delacroix, aia cu tipa cu țâțele în vânt, fluturând mai ceva ca steagul pe care îl ține în mână. Acum, să nu mă înțelegeți greșit. N-am nimic cu ”înaintarea” femeii, dar de ce se asociază revoluția, oricare ar fi ea, cu sânii ei? 

sursa foto

Adică pictura lui Delacroix, „Libertatea conducând poporul” a devenit simbolul universal al revoluției, fie ea de orice nație și de pe orice tărâm? Din câte știam eu, pictura a fost inspirată de evenimentele din iulie 1830, deși mulți consideră că reprezintă Revoluția Franceză de la 1789 și e constant asociată cu acest eveniment. Se pare, însă, că respectiva pictură face casă bună cu orice revoluție, nu numai cu cea franceză. Poate pentru impactul pe care îl au asupra privitorului sânii din prim plan? Acum … ce are libertatea cu sânii fluturând … rămâne de stabilit.

Este adevărat că Delacroix a fost considerat un reprezentant al Romantismului prin excelență și că „Libertatea conducând poporul”, este, probabil cea mai cunoscută pânză din Epoca Romantică, iar la romantici, o astfel de ”libertate” nu e ceva neobișnuit. Sau poate era o anticipare a secolului prezent, în care ne putem flutura sânii cum și când dorim?

O posibilă explicație, șocantă prin comparație, e adevărat, dar e o explicație, am primit-o de la bunul meu prieten ”Dont disturb …”, (oricum, numai el era capabil de așa ceva) și constă într-o întrebare și-un răspuns. Întrebarea:

”De ce crezi tu că Isus este reprezentat peste tot aproape dezbrăcat?”

Cred că mă uitam ca vițelul la poarta nouă. Nu știam dacă să cred că nu am auzit bine sau să mă oripilez numai la ideea de a încerca să ghicesc răspunsul.

Și m-a pocnit și cu răspunsul:

”Ca să atragă femeile la biserică.”

”Haida – de!”, i-am spus. ”Hai că de data asta ai sărit calul.”

”Ba deloc! Numai gândește-te puțin. Biserica a gândit bine. E tentația interzisului, e ispita, vederea a ceva ce nu-ți era permis la începuturile începuturilor. Dacă atragem femeia, ea va atrage copiii, ea va convinge bărbatul să o urmeze, iar biserica va avea adepți. Așa și cu pictura lui Delacroix, e fascinația, e ispita, are impact vizual puternic.”

No comment! E un punct de vedere, dar … hmm! în cazul ăsta, ori mintea omenească e bolnavă, ori eu sunt depășită de evenimente. Una din două! În concluzie, să înțeleg că faptul că îi văd sânii doamnei respective înseamnă că o să îmi amintesc mai ușor de revoluție, oricare ar fi ea? Mă îndoiesc! Dacă continui să o folosești pentru orice revoluție, devine ... substantiv comun. Își pierde identitatea.