Ați observat ce tari în gură sunt cei mai mulți dintre cei care comentează pe bloguri sub pavăza anonimatului? Sunt puțini cei care au sânge în instalație și își permit să taie și să spânzure asumându-și o identitate valabilă. La adăpostul anonimatului, însă, mai toți devin zmei. Se umflă talentul în ei ca laptele la fiert. Critică, taie în carne vie, despică firul în patru, de zici că ei au inventat cocoașa la cămilă.
sursa foto |
Nu, nu e vorba de încă un dobitoc anonim care mi-a trimis mie vreun comentariu idiot. Eu am avut grijă să fac în așa fel încât comentariile anonime să aterizeze direct în coș, oricât de elogioase ar fi ele. Defilând prin blogosferă am văzut niște comentarii idioate, anonime clar, pe un blog. Analiză literară, frate, nu alta. Și semantică și stilistică, toate la un loc. Și nu, nu era vorba de politică și nici de fotbal, subiecte care nasc pasiuni înflăcărate și unde aproape ne simțim … obligați să ne dăm cu părerea. Nu era vorba nici de gramatică. Dar tot mă apucă dracii, chiar dacă nu e vorba de mine, când văd câte un idiot din ăsta cu analiza chibritului, cu copy/paste din dicționare încercând să îi spună autorului postării că metafora folosită de el în fraza 5, pe rândul 4 nu e bună, ci că ar trebui pusă invers, ori că sensul epitetului X nu e tocmai indicat în conjunctura dată.
Mai du-te mă’ în mă-ta! (cu cratimă) Ce, nu te-a lăsat profesoara de română să faci analiză literară la școală și ești frustrat? Ori oi vrea să ”te faci” vreun Eugen Simion II și trebuie să practici și tu undeva?
Ce o fi așa greu de priceput că pe un blog încadrat la categoria personal fiecare bate câmpii cum vrea? Că aia e lunca lui și zburdă pe acolo și behăie cum vrea? Cui nu-i place … via! Dacă pe ăla îl pocnește Erato-n freză și spune, chinuit de talent, la el pe blog, că s-a uitat la stelele roșii care-i aminteau de ochii iubitei lui, Marinuș din corcoduș, ce treabă ai tu, Neica Nimeni, să vii să îi atragi atenția că nu există stele roșii? Te-a întrebat cineva? Și dacă el le-o fi văzut prin filtru roșu? Atunci clar le-a văzut roșii, idiotule!
Și dacă X spune la el pe blog că crede în Dumnezeu și în faptul că ce ne e scris, în frunte ne e pus, oricât ne-am da noi cu fundul de pământ, ce vii tu, Gică Contra, să îl faci pe ăla albie de porci pentru că crede? Tu nu crezi? OK, clar, am priceput, dar nu trebuie să-l iei pe ăla la șuturi, pentru că el crede.
Și uite așa iar ajung la eterna poveste: românul s-a născut atotcunoscător, cu critica pe limbă și cu biciul în mână, DAR ... cu simțul responsabilității atrofiat.
Da, e aiurea.
RăspundețiȘtergereAcum...4 ani, când am venit pe bloguri, am fost terorizată de tot felul de venetici d-ăştia, crescuţi la normă şi frustraţi că n-aveau cui s-arate ce "perfecţi" sunt ei.
De fapt, sunt penibili. Dar reuşesc să te frece la ridiche de-ţi piere cheful de blogăreală.
Eu cred ca astia care sunt mereu cu sabia scoasa pe bloguri sufera ca in viata de zi cu zi nu pot sa dea in nimeni si atunci profita sub aripa sfantului anonimat sa isi verse otrava.
ȘtergereProbabil că da.
Ștergere:)
:))) Mai, sa dau pe spate ca a aparut cineva nou in peisaj. Schimbaare de sezon?
ȘtergereStii care este problema? Daca s-ar fi nascut atot stiutori numai pe bloguri, hai mai închideam ochii, dar si în viata reala au aceleasi "cunostinte"! Exemmplu:
RăspundețiȘtergere(povestea e mai veche acum nu mai stiu cum e si nici ca ma intereseaza!)
Trebuia sa vina vineva în Olanda cu avionul si zic: - Ai activat cardul în euro pentru afara?
Raspuns - Da ce crezi ca numai cel în euro merge afara? Merge si cel în lei.. :)))))
Nuuuuu, stiu ca nu sunt numai pe bloguri. Ma izbesc de ei zilnic. :))
Ștergere:)))Nu i-ai spus ca poa' sa faca ... pipilica cu fortza pe ala in lei si sa il lase acasa?
Niste frustrati, parerea mea, care in viata de zi cu zi cred ca le e frica sa si respire, dar pe net se dau cocosi.
RăspundețiȘtergereTina, respira, calmeaza-te! :)) Asa suntem noi. "Despre ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca!" -Ludwig Wittgenstein
RăspundețiȘtergere:)) Ba nu ma calmez deloc. Lasa-ma sa ma oripilez si sa ma enervez, ca imi pune sangele in miscare si imi iriga mai bine creierul :))
Ștergere:)) Ba nu ma calmez deloc. Lasa-ma sa ma oripilez si sa ma enervez, ca imi pune sangele in miscare si imi iriga mai bine creierul :))
ȘtergereAjungi sa fii de acord cu cei ce au lansat piesa "Ma-ta are cratima" pentru ca isi asuma responsabilitatea pentru ce canta...
RăspundețiȘtergereCred că vor să atragă atenţia, să se facă cunoscuţi.
RăspundețiȘtergereCine te-a supărat aşa de tare, încât ai fost atât de acidă la superlativ? Îţi dau dreptate. Eu n-aş avea nimic cu faptul că cineva critică ceea ce am spus, dar să o facă la modul decent. Suntem diferiţi, în consecinţă avem idei şi judecăţi de valoare diferite, asta nu înseamnă că avem dreptul să jignim, să aruncăm cu vorbe mizerabile în ceilalţi. Ne dă dreptul la o opinie exprimată în mod civilizat.
RăspundețiȘtergerePostarea ta îmi aduce aminte de faptul că acum ceva vreme am comentat pe blogul cuiva la un subiect legat de învăţământul românesc. Mi-am exprimat părerea, care era în contradictoriu cu sentimentalismul autoarei acelui articol, am scris în cunoștință de cauză, argumentându-mi opinia, dar cineva(probabil un sustinător al postatoarei) s-a găsit să-mi arunce acuze dintre cele mai abjecte şi gratuite (pt. că n-am fost de acord cu rozul, fluturaşii şi licuricii din capul autoarei). Cum am spus, nu eşti de acord cu mine, ok, polemizăm, argumentăm, purtăm o discuţie civilizată. M-am oprit la acel comentariu, fără să-i răspund mahalagiului. Ce să le ceri unora? Cei şapte ani de-acasă?
:)) adica mai aveam un pic si dadeam si cu parul, nu? :))
ȘtergereSunt putine criticile constructive, documentate si politicoase. si, in general, alea nu sunt anonime.
Cat despre cei care au senzatia ca detin adevarul universal ... s-avem pardon :)) aia n-au simtul masurii.
Merci, Teodora, o sa merg sa vad despre ce e vorba.
RăspundețiȘtergerePe mine ma distreaza unul ratacit ... uneori :), dar cand dai de acelasi idiot again and again... deja nu mai e distractiv. Sigur ca ei vor doar sa bata campii si sa se dea cocosi.
RăspundețiȘtergere:)) Nu te complica cu comentariile ca si eu le streg uneori, din greseala, cand le public de pe telefon. apas alaturi :))
De cand am blogul , de mai bine de 2 ani, foarte putini anonimi au comentat. De sters (trimis la spam) am trimis maxim 3 comentarii.
RăspundețiȘtergereAm primit o gramada de mailuri ciudate
Unul mi-a scris pur si simplu ca imi uraste blogul si ca scriu prost de tot si mi-a mai trantit vreo doua epitete.Pe mail, iti dai seama :))
Eu am avut unul care s-a atacat ca n-am vrut sa fim prieteni :))), nu era anonim, dar apoi a inceput sa comenteze anonim ca sa ma faca cu ou si cu otet. in rest m-a ferit Dumnezeu, dar mai vad pe alte bloguri si ma atac :)
Ștergere