joi, 29 decembrie 2016

Acasă

Mai aberam eu cu ceva ani în urmă despre ce înseamnă acasă pentru că eu nu mi-am prea găsit niciodată locul. Mereu m-am cam simțit în plus, chiar și în propria casă. Mereu am simțit că locul meu nu e acolo, că ceva lipsește. Și de câte ori m-am tot mutat, sentimentul acela nu a dispărut. Nu, nu e vorba de ceea ce îmi lipsea din ceea ce îmi doream, pentru că nu mi-am dorit niciodată ceva … special, referitor la acasă. Mi-am dorit un loc în care să mă simt bine fără să am nevoie de ceva special pentru asta. Unii spun că acolo unde îți e sufletul, acolo e acasă. Ce înseamnă sufletul? , Familia, omul iubit, prietenii etc. Pe mine nu confortul mă face să mă simt acasă, nici prezența omului iubit, nici familia nu mă face să mă simt acasă. Mi-e drag să-i am aproape, mi-e drag să petrec timpul cu ei, dar persistă același sentiment de … lipsă și nerăbdare, așteptare a … ceva. Ce? Nu știu. Poate acel sentiment de liniște și bine pentru care nu e nevoie de ceva sau cineva anume.
Mi-am zis de multe ori că sunt dereglată, că neregula e la mine, că eu nu sunt capabilă să percep acel ”acasă”. Totuși, pentru liniștea mea sufletească și sănătatea mea mentală am trăit acel sentiment de ”a fi acasă”, culmea, într-un loc în care mergeam pentru prima dată, un loc unde nu cunoșteam pe nimeni și de care nu mă lega nimic. Însă a fost magic. M-a invadat o senzație de calm și mulțumire sufletească, nejustificate, o serenitate care nu m-a părăsit nici măcar o clipă pe parcursul mai multor zile, un sentiment de siguranță la fel de nejustificat și o bucurie ca la întâlnirea cu cineva drag. M-am simțit subit și complet inexplicabil, bine. Fără vreun motiv anume, fără vreo explicație logică. Pentru prima dată am știut că sunt  acasă.
Sper ca într-o zi să mă pot întoarce acolo. Acasă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu