Cu Ileana Vulpescu despre iubire & Co.

1. "Căsătoriile sunt de trei feluri: foarte reuşite, care se despart prin moarte; foarte proaste, care se despart prin tribunal; mediocre – cele mai durabile."
2. "Bărbaţii trec foarte greu peste urâţenia unei femei, spre deosebire de ele, care nu o dată iubesc cu pasiune bărbaţi mai urâţi şi decât dracul."
3. "De câte ori auzea de-o femeie care şi-a lăsat bărbatul pentru altul, mama-ntreba: „S-a dus după ăla sau a fugit de ăsta?”
4. "Într-o căsnicie adevărată, reuşită, oamenii se despart mult mai uşor; când nu mai merge bine se observă numaidecât, pe când într-una proastă din croială ce să observi?"
5. "Cred că o femeie, dacă-şi dă osteneala, poate păstra un bărbat; cu o condiţie: să-l iubească. Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere. Dragostea sau şantajul."
6. "Îmi plac bărbaţii care dau din mâini, nu din coate."
7. "Nu te poţi uita în ochi care nu te văd."
8. "Când, într-o căsnicie, unul din soţi îşi găseşte pe cineva, ăl de-acasă sau a de-acasă, dintr-odată se umple de toate defectele, ca de bube-dulci. Totul e să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi zeul nou are defecte, vezi şi că vechitura de - acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că vechitura e mai bună decât prospătura."
9. "O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical."
10. Daniel Şerban are-o vorbă: "Amorul şi gripa se tratează cu patul"
11. "Să-ţi iei petic din gunoiul tău."
12. "Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.”
13. "Iar bărbaţii, când e vorba să se prostească, parcă sunt toţi făcuţi de-o mamă şi de-un tată."
14. "În dragoste nimic nu e mai frumos decât închipuirea. De multe, de prea multe ori, realitatea e plină de fisuri."

Avortul între păcat capital și propagandă idioată

Recentele evenimente din Polonia, unde o mâna de idioți cu  putere de decizie vor să anuleze dreptul femeilor de a decide dacă aduc sau nu pe lume o viață mi-au readus în memorie vremurile de tristă amintire în care mamele, mătușile și bunicile noastre erau obligate să dea naștere  ... pe bandă rulantă la progenituri nedorite și neplanificate deoarece o mână de idioți considerau că asa trebuie... Să fătăm ca cățelele (cacofonie asumată), nemăsurat și necenzurat. Comuniștii nu considerau că e un păcat avortul, așa cum o face biserica, ei voiau doar să crească natalitatea, să fim cât mai mulți, să umplem pământul ... așa ca chinezii.

Cu ceva ani în urmă, după Revoluție, am avut șocul să descopăr că interzicerea avortului nu era doar o problemă comunistă sau a țărilor de  categorie inferioară, ba existau chiar și in țări considerate civilizate. Am fost șocată să constat că în țări din UE pe care tâmpiții de noi le consideram civilizate, avortul era interzis și că femeile, pentru a face o întrerupere de sarcină, trebuiau să treacă granița și să facă o întrerupere de sarcină în țări vecine. Mă refer acum la Portugalia prin 2006 care interzicea prin lege avortul, iar femeile mergeau in Spania pentru a face întrerupere de sarcină. Mi s-a părut de neconceput pentru o țara civilizată. Cum poți tu, guvern, să îmi dictezi mie, femeie,  dacă sa fac sau nu un copil? Cu ce drept? O să vii tu, guvern, să mă ajuți să schimb scutecele acelui copil? O să te trezești tu în toiul nopții când are colici, să îl legeni ore în șir fără rezultat? O să te duci tu cu el la doctor? O să îl legeni tu până la orele dimineții? O să te duci tu la muncă în locul meu stoarsă ca o lămâie de nesomn și cu nervii întinși la maximum? Nu, guvernule, tu nu o să faci nimic din toate astea. Crezi că dacă îmi arunci acolo vreo câteva monezi pentru creșterea copilului, niciodată suficiente, ai dreptul să îmi dictezi ce pot și ce nu pot să fac, ce am dreptul și ce nu am dreptul să fac.

Și dacă nu e guvernul ... sare biserica. Biserica, care la fel ca guvernul nu face nimic decât să dea din gură, să emită teorii și să spună vorbe mari, dar concret nu face nimic. E ușor să dai sfaturi și să impui altora reguli și legi pe care tu nu trebuie să le respecți si de care nu ai habar. Aveți impresia că un copil (al altuia, mereu, e clar, nu?) crește cu aer ... și cu legile voastre de 2 lei, dar nu ați stat niciunul lângă un copil care urlă zile întregi din cauza colicilor sau a otitei sau a cine mai știe cărei afecțiuni pe care nici pediatrul nu o descoperă, ci, cel mult, o bănuiește pentru că nu are cine să iți spună ce îl doare. Ghemotocul ăla nu vorbește.
Și veniți voi, o adunătură de masculi (cu tot respectul pentru cei care mai sunt dotați și cu creier) să îmi spuneți mie, femeie, că sunt obligată să dau naștere unui suflet pe care nu mi l-am planificat, pe care nu îmi permit să îl cresc și să îi ofer o viață așa cum merită orice ființă umană doar pentru că așa vi s-a sculat vouă pe chelie?

Da, o să veniți cu replica pregătită cum că există metode contraceptive. Există .... pe la oraș și la femeile alea destupate la minte care pricep că a aduce pe lume un copil nu e o chestie asa simplistă ca a pocni din degete, femei care nu merg pe principiul ca ce da Dumnezeu e bun dat și că unde crește unul mai cresc 3, 4, femei care gândesc anticipat ce ii pot oferi boțului ăla cu ochi, cum îl pot ajuta să își croiască un drum în jungla asta pe care o numim lume.

Dar ce ne facem cu restul? Cu tonele de inculte care nu sunt informate despre ce e aceea contracepție...tocmai pentru faptul ca același guvern care le interzice avortul nici nu le informează despre cum pot preveni o sarcina? Degeaba facem valuri la oraș dacă pe coclauri nu se duce nimeni să îi zică Maricicăi cum se poate feri de o sarcină și să îi pună la dispoziție contraceptive. Pentru că atunci când vine Gheorghe afumat de la birt și vrea sex numai de vocea rațiunii nu ascultă. Îl doare pe el fix in pix că e Maricica la ovulație și că poate rămâne gravidă... vezi să nu! Pe el îl arde la cârnăcior și vrea să se descarce.
E ușor să impunem interdicții când nu vedem mai departe de lungul nasului, când nu suntem capabili, sau nu ne interesează să ne punem în locul altuia, să vedem ce am face în o atare situație. Din buricul orașului și din vârful corcodușului, unde stăm noi, politicieni, sau fețe bisericești, e ușor să emitem teorii și legi. Ce ar fi să vă puneți o zi, măcar, în locul Maricicăi de la Cucuieții din Deal, cu 4 clase ... ori, poate, nici alea, care n-a auzit în viața ei de contracepție ... că e rușine să vorbești despre asta, ... și care e măritată cu Gheorghe, mare amator de șpriț și chelfăneală, și care, când vine plin de la birt, vrea să se descarce? O zi măcar!

Domnilor, ăia din guverne, care sunteți în proporție de 98% bărbați, și vouă, preaînalte fețe bisericești care mă tot secați cu păcatul, v-aș da pentru o zi vagin și un bărbat ca Gheorghe, cel pomenit mai sus, și aș vrea să vă mai aud și a doua zi că sunteți la fel de porniți contra avortului.

Vă mai mirați că ne fac copiii copii? Că fete de 12, 13 ani sunt mame? Că femei care n-au habar pe ce lume trăiesc toarnă tone de copii? Să nu vă mai mirați! Atâta timp cât la noi educația sexuală e pe hârtie ... și e RUȘINE!!!! să nu vă mai mirați! Dar veniți cu tupeu să ne spuneți nouă, tuturor femeilor, că trebuie să vă naștem plozii ... câți o da Dumnezeu!  S-o credeți voi! Un copil nu se face numai din vârful sculii. Se face și cu creierul. Atâta timp cât tu, guvern, și tu, biserică,  vii să îmi impui mie de câte ori să procreez, vino și cu programe să mă ajuți să iți satisfac cererile idioate. Dacă ai impresia că un copil se crește cu alocația de 2 lei pe care mi-o oferi tu, te înșeli. Iar dacă tu, biserică, crezi că avortul e un păcat, vreau eu să te întreb un lucru: Oare nu e la fel de păcat ca un suflet nevinovat să facă foamea, să nu aibă o haină adecvată, o jucărie, o vorbă bună, acces la educație, la informație? Voi vreți mulți și proști că sunt ușor de condus? Ei, bine, nu mai suntem pe vremea lui Moțoc! Dar într-o lume în care voi știți doar să cereți, fără a oferi nimic în schimb, să nu așteptați ca noi să deschidem picioarele fără să comentăm.

 

Faza zilei:

"Repet, daca iti lipseste fix atata creier cat e nevoie, esti fericit."

First kiss

Azi am văzut un film cu aduceri aminte... ceva siropăreli. Și povestea acolo cineva, o femeie, despre primul ei sărut. Nu mai era o tinerică, dar își amintea de primul sărut. Am stat și m-am gândit și eu la primul meu sărut. ... și m-am gândit, și m-am gândit ... și nu mi-a apărut nimic . Nimic! Nu mi-am amintit care ar fi fost primul meu sărut. Nu, nu ăla de la grădiniță ... pe care, culmea, e posibil să mi-l amintesc, ci primul meu sărut de ... hai să nu-i zicem adult, dar de adolescent. Fiorul ăla care se presupune că te-ar străbate sau fluturii din stomac. Nimic! M-am consolat cu idea că era doar un film, iar în filme totul e posibil și totul e frumos, că în viață e altfel, că a trecut o veșnicie de atunci și că m-a lăsat memoria. Și totuși, toată ziua m-a frământat idea asta: ”Cum să nu îți amintești de primul tău sărut? Alooo, fato, pe ce lume ai trait?” E ceva ce, se presupune, ar trebui să îți amintești, ceva ce se consemnează pe viață ... primul sărut, prima iubire, prima dată când faci sex, prima.. și prima... și prima dată din o mie și una de chestii pe care le faci în viață. Și dacă prima iubire, primul sex și 1000 de alte prime chestii din viața mea mi le-am amintit ușor și firesc, nu mi-am amintit cine a fost el. Primul care m-a sărutat. Știu sigur că nu a fost marea mea iubire. Acolo a fost dramatic :))... cu atât mai puțin prima iubire carnală ..., dar a fost cineva, înainte de toate astea. A fost un el de care nu îmi mai aduc aminte, un el pierdut prin paginile unui jurnal de adolescentă, cred, pe care l-aș regăsi, poate, dacă nu le-aș fi făcut bucăți pe toate într-un moment de stupidă criză existențială, nesuportând idea de cât de idioată era adolescenta din mine. ... de parcă rupându-le aș fi devenit mai deșteaptă...

Și nu, nu-mi amintesc, iar asta doare. Nu pentru că ar avea vreo importanță omul, ci momentul. Am pierdut o clipă prețioasă din viața mea uitând. Și, nu, uitarea nu-i o binefacere, căci vine selectiv, iar selecția nu o faci tu.

Fiecare crede că problema lui e cea mai importantă

Am fost într-o excursie cu copiii săptămâna trecută. Și pe vântul ăla turbat, presărat din când în când cu soare numai cât s-apuci să te dezbraci ca să îngheți sloi în trei secunde, am căpătat o răceală de zile mari. Vechea mea prietenă, sinuzita, s-a reactivat, tușesc ca un măgar de cred ca o să cheme vecinii Protecția Animalelor curând, dureri de cap, nas înfundat și toate cele. 

Și pe fondul ăsta de lipsă de orice apetit, când nu vreau decât să zac, și mi-e fix pix că a fost Paștele ... și tradiție ... și pască și sarmale, ouă, cozonaci și alte cele, tata este de-a dreptul terorizat: ”Cuuuuuum, să nu treci pe la mine în zilele Paștelui? Nu concep! Trebuie să treci!” Hai, măi, nu, zău! Moartă, coaptă, ar trebui să trec pe la el că îi stric omului rânduiala și nu se cade. Ce, dacă eu de-abia mă târăsc dintr-un pat într-altul ... să nu-i stricăm omului tabieturile.

Mă întreb cât dracului o fi prostie și cât egoism în toată treaba asta. Și presimt o răcire a relațiilor diplomatice, dacă nu chiar o retragere de ambasadă, că omul e genul de ”îmi iau jucăriile și plec”, când ceva nu decurge conform planului. Chiar nu mai am nervi și pentru asta!