Soferia, bat-o vina

Facand curatenie prin maldarul de chestii pe care le-am pastrat de-a lungul anilor pe CD-uri, DVD-uri si alti suporti si care ocupau deja prea mult spatiu am dat de o poveste pe care am gasit-o cautand pe net chestii despre soferie. Am pastrat-o pentru ca mi s-a parut cel mai amuzant mod de prezenta chinul prin care trece un potential viitor sofer si pentru ca am gasit ceva similitudini intre instructorul meu si cel din povestea care urmeaza. Povestea ii apartine actorului Dan Puric si multe din trairile lui le-am simtit pe pielea mea.

Cum si-a luat permisul auto Dan Puric

"Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite incercari ca sa nu ma plictisesc. Asa a fost si cu soferia. Ne-am luat si noi masina. Atunci mi-a zis sotia ca ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca, cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez. Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul. Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar in fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma. Era mecanicul absolut, la intalnirea cu imbecilul absolut.

Locul mortului

Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus:

«Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!»

Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine:

«Ba, asta e cheia!», am inghetat.

«Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul in prima masina.»
Absolut genial! Apoi imi spune scurt:
«Treci in locul meu!»
Eu, speriat:

«Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus in viata mea mana pe asa ceva».

«Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?»

Si atunci m-am gandit sa strig si eu la poporul roman: «Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»

Era o adevarata resuscitare, domnule! Si imi tot repeta:

«Hai, hai, invata sa conduci!»

Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct in trafic. Si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, trebuia sa ma uit in cele doua oglinzi, dar si in ochii lui.

«Unde te duci, aaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti in spate? Vezi, ba, ca intra ala in tine!»

Si m-a tinut asa, de inghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, in viata mea, nu m-a solicitat atat de mult si nu m-a adus intr-o asemenea stare. In a treia zi s-a linistit de tot.

Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi… Dormea, domnule!

«Inseamna ca am inceput sa conduc bine», mi-am zis.

Crucea Sfantului Andrei

Nu l-ati vazut pe Puric disperatul intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti. Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:

«Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!»

Mie mi-a inghetat coloana vertebrala.

«In cimitir?»

«Pai da! Nu e singura, e cu sotul!»

 «Cum a ajuns acolo?»

«Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, ba, cand vezi o cruce nu te opresti sa te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!»
Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste. Avea dreptate!

"Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti in dreapta si nu crezi nici macar in ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti. Vei invata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"

Filme de văzut 3 - Toate pânzele sus

Exista vreun film pe care l-ati vazut in copilarie sau adolescenta, dar pe care l-ati revazut cu placere ca adult? Eu am unul. “Toate panzele sus”. L-am revazut de nenumarate ori, dar niciodata nu ma plictisesc. Desi cunosc scenele aproape pe dinafara si chiar replicile uneori, nu ma plictisesc. Zau ca nu pot sa-mi explic. Mi se intampla uneori sa citesc aceeasi carte de mai multe ori sau sa vad acelasi film de mai multe ori fara sa ma plictisesc, ba chiar sa ma amuz cu aceeasi fervoare ca la inceput sau uneori chiar mai mult, pe masura ce reusesc sa inteleg mai bine, sa analizez in amanunt. Stiu ca suna prostesc, dar asta e.

Nu am citit cartea lui Radu Tudoran, mai mult de teama sa nu stric farmecul imaginilor, dar am vazut filmul de nu mai stiu cate ori si mi se pare unul din cele mai reusite filme romanesti. E adevarat ca si distributia, cu mici exceptii, e una de valoare, actori care reusesc sa dea un farmec aparte personajelor, reusesc sa transmita extraordinar atat dramatismul cat si comicul situatiilor. Favoritii mei? Gherasim, Ismail si Ieremia, ordinea fiind aleatorie.

Care este filmul vostru?

Joc de toamna

Don't disturb me!

Ma suna un amic mai zilele trecute:

Esti acasa?

Sunt.

Dai o cafea?

Dau.

Atunci fa-o ca ajung in 10 minute.

Trosc! – inchide.

Hmm! Ciudat, imi zic. Ce-o fi cu asta asa laconic? Parca transmite telegrame.

Pun de cafea si astept … si astept.

Cioc – cioc la usa. Deschid. Telegrafistul.

Salut, salut.

Salut.

Trece pe langa mine ca vijelia. Intra in bucatarie, ca de obicei, se aseaza, isi scoate nervos tigarile, isi aprinde una si trage cu nesat. Il privesc cu oarecare neliniste. Nici nu-mi vine sa il intreb care-i treba, ca mi-e teama de raspuns. E clar ca ceva nu e in regula. Pun cafeaua in cesti si ma asez usurel pe un scaun, nescapandu-l din ochi.

Intreb cu juma’ de gura: Esti bine?

Se uita la mine, face o pauza si spune dintr-o suflare:

Azi m-am dus la dentist in pijama.

In momentul ala mi-a iesit cafeaua pe nas. Rad in hohote. Efectiv nu ma pot controla. Sta plostit pe scaun si se uita la mine cu o figura deznadajduita. Dupa ce reusesc oarecum sa ma controlez si sa imi sterg lacrimile de atata ras, il intreb:

Cum dracului ai reusit s-o faci si p’asta?

Stiam ca avea probleme cu dintii, dar avea o frica de dentist sora cu moartea si ca, daca se hotarase in sfarsit sa se duca, durerile trebuie sa fi fost cumplite.

Ofteaza lung si-mi spune: Zau ca nu stiu.

Stai sa inteleg bine, te-ai dus complet imbracat in pijama?

Nu, numai cu bluza, aveam blugii pe mine.

Si pantofii? intreb, sau erai in papuci?

Nu, eram in pantofi.

Ma musc de limba ca sa nu rad iar si sa il fac sa se simta mai rau decat se simtea deja. Mi-l si imaginez defiland in pijama pe centru, Domn’ Profesor in pijama.

Isi da seama de efortul meu, doar ne cunoastem de atatia ani, zambeste si-mi spune:

Lasa nu te mai sufoca, razi in pace, ca oricum faptul e consumat.

Ii multumesc in gand pentru intelegere si mai trag o portie de ras. Rade si el, desi nu cu aceeasi pofta ca mine:

Chiar ca e de ras. Ma bucur ca, cel putin, ti-am inseninat ziua. Nu te-am mai vazut razand de mult timp cu atata pofta.

Sa stii, ii raspund cu gura pana la urechi. Problema mea e ca am o extraordinara capacitate de a vizualiza povestea si-l vad cu ochii mintii, el, profesor respectat, imbracat in pijama, defiland pe centru.

Si acum zi-mi tot, de la inceput pana la sfarsit.

Ce sa mai zic mai mult de-atat? A, sa mai spun ca m-am intalnit si cu vecinul de la 2 in parcare si am vorbit vreo cateva minute, sau ca n-am gasit loc de parcare la clinica si am mai mers pe jos vreo cativa zeci de metri si ca m-am mai salutat si cu Profesorul X care era cu nevasta?

Nu-mi venea sa cred. Imi inchipuiam ce sentimente il rascoleau in momentul ala.

Si cand ti-ai dat seama ca esti in pijama?

Când am vrut sa deschid usa clinicii. M-am vazut in geam. Am vazut ca am ceva scris pe piept. … don’t disturb me!

Romania ... land of horror

Fac cu capul! Gata! Am ajuns la limita rabdarii. Nu mai poti sa deschizi televizorul, sa citesti un ziar sau un site de stiri fara sa gasesti cel putin o stire despre ce au mai facut sau ce au mai furat tiganii din Romania. Ma puteti numi rasista sau cum vreti voi, ca nu ii numesc rromi ci tigani. Ma dezbar greu de obiceiuri de-o viata si mai ales ca termenul asta de rrom naste mari confuzii. N-am auzit pe nimeni, oameni de rand, nu “capete luminate”, care sa ii numeasca rromi, nici in tara, nici in alta parte. Sunt peste tot “gipsy”, “gitan”, “cigano”, “gitano”, “zingaro”etc. Termenul de rrom, relativ nou, inventat pentru ca celalalt e considerat “jignitor”. Adica ce se schimba prin termenul asta utilizat de peste 2000 de ani? E aceeasi Marie cu alta parie, doar, nu? Asa ca, daca vreti sa ma criticati pentru asta, sunteti liberi sa o faceti.

Nu e zi lasata de la Dumnezeu in care sa nu mai faca ceva, rau, bineinteles.  Acum ultimile stiri ca au prins doua pirande la furat de bijuterii si ca in Franta tiganii romani mainifesta pentru “demnitate si educatie fara fronteire”, dupa cum scrie pe pancardele lor.

Nu asta ma irita, pentru ca am acceptat deja ca asta-i situatia, asa sunt si pace, iar cine are obligatia si datoria de a face ceva, nu face nimic. Nu inteleg insa reactia din comentariile pe care le gasesc pe site-uri. Ca de ce nu se specifica domle’, clar ca nu sunt romani ci sunt tigani. Ce importante are apartenenta etnica a individului cand pe buletinul sau pasaportul lui scrie mare, sa vada tot prostul ROMANIA. Poate sa fie el de orice natie, daca acolo scrie Romania, nimic nu mai conteaza pentru autoritatile respective. E roman. La fel ca mine, ca tine, ca noi toti si toate oalele se sparg in capul nostru, ale celorlalti.

Autoritatile romane nu fac nimic. Noi? Ce putem face? Ne revolta, dar ce sa facem? Ne asculta cineva cand spunem ca nu suntem toti asa? Am mai spus intr-un post, aici, ca pe afara e mai bine sa nu spui ca esti roman. Mai bine spui ca esti din Kolkolunga. Ai mai multe sanse sa fii tratat cu respect si sa ti se acorde o oarecare incredere.

Sa iesim in strada ca bulgarii, sa le punem foc? In toata nebuneala cu bulgarii m-a distrat o chestie. Unul din tiganii bulgari zicea ca “Tarul Kiro”, al carui nepot a declansat conflictul, nici macar nu e bulgar, ci e un simplu tigan caldarar venit din Romania. Pana si asta e roman! Pana si ei intre ei se acuza ca sunt “romani”.

Iar francezii, care acum fac atata caz de tiganii din Romania sa ma mai lase dracului in pace. Dupa Revolutie ii luau in brate si ii pupau si pe stanga si pe dreapta, compatimindu-i si acuzandu-ne pe noi. Cine isi mai aminteste de acum vreo 20 de ani cand s-a introdus televiziunea prin cablu, erau o gramada de posturi frantuzesti, TV 5, M6, TV Arte etc. Eu, una, m-am saturat pe TV Arte cate documentare am vazut facute de francezi despre tiganii din Romania, ce-i mai compatimeau, ce mai debitau indivizii aia pe acolo ca sunt marginalizati si lipsiti de drepturi etc. de imi venea sa arunc televizorul pe geam. Acum nu le mai place de ei? Sunt aceeasi pe care ii ridicau ei in slavi acum 20 de ani. De ce nu le mai place? Ok, noi nu suntem capabili sa rezolvam problema. De ce nu o rezolva ei? Sau de ce nu ne arata cum s-o facem, daca sunt asa destepti. De acuzat si aratat cu degetul e usor.

Si alte tari au aceeasi problema cu tiganii lor. Nu asa de grava ca la noi, e adevarat, dar au. Acum nu vorbesc din auzite, ci ma refer strict la ce cunosc, locuri unde am trait ani, astfel incat sa imi pot forma cat de cat o idee despre situatie. Nici ei nu au incredere in tiganii lor, ii evita. Nici ei nu se amesteca cu tiganii, sunt blocuri intregi locuite exclusiv de aceasta etnie, blocuri pe care numai privindu-le iti dai seama ca e ceva diferit acolo fata de restul orasului. E aspectul ala pe care noi il numim “tiganie”, neingrijit, imprasitiat, cu totul la vedere etc. Si la ei se bat cu sabii si se impusca ziua in amiaza mare, de zici ca esti in Vestul Salbatic. Si asta se arata la stiri. Si nu sunt din Romania, sunt de-ai lor.  A, ceea ce nu au ei … nu au tigani cu palate de miliarde si 2-3 mertane sau BMW la poarta, dar nu platesc impozite, apa, gaz, curent, dar au toate facilitatile in casa si se mai duc si la stat sa ceara ajutoare. Acolo daca ceri ajutor trebuie sa demonstrezi clar ca ai intr-adevar nevoie de el, iar tu, locuind intr-un palat si cu mertanul la poarta nu o sa obtii niciodata acel ajutor, chiar daca, oficial, nu ai nici un fel de venit. Si trebuie sa isi plateasca impozitele si taxele la fel ca oricare cetatean. Si si le platesc. Asta-i diferenta. Dar atata timp cat la noi legea doarme … sa nu ne miram.

Nu vreau sa incriminez o intreaga etnie. Am cunoscut si un om adevarat printre ei. Un om pe care vecinii si comunitatea il respectau pentru integritatea lui, desi tigan. Om simplu, de la tara, muncitor, om care a tinut cu dintii ca fetele lui sa faca scoala si sa aiba un viitor mai bun. Una a reusit, cealalta s-a maritat cu unul “lung de mana” si a venit sa traiasca cu parintii ei, pentru ca nu aveau unde. Ginerelui nu-i placea munca, desi socrul ii gasise serviciu si se tot tinea de ce stia el mai bine … de  furtisaguri. Batranul l-a prins de multe ori cu lucruri furate si tot de atatea ori s-a simtit rusinat mergad cu el la casele victimelor sa inapoieze obiectele si sa isi ceara el iertare. Se simtea el vinovat pentru faptele celui pe care il adapostea.  Iar oamenii nu ii faceau reclamatie idiotului tocmai datorita batranului, pentru ca il stiau de-o viata, om corect. A tot incercat socrul sa “il dea pe brazda”, dar fara succes si intr-o zi i-a spus clar ca s-a saturat sa il mai faca de rusine si i-a aratat poarta.

Dar e doar unul! E ca o picatura intr-un ocean.

Asa ca atata timp cat autoritatile se fac ca ploua, cand e vorba de tigani si ei fac ce vor pentru ca legea doarme, iar ei isi fac propria lege, sa nu ne miram ca suntem tratati asa cum suntem. M-am saturat de vorbe goale si de idioti care vin pe la tv si iti vorbesc o ora fara sa spuna nimic concret si dau doar sfaturi. De sfaturi, Slava Domnului, suntem satuli.