Adio fumuri ...

Cea mai mare realizare pe plan personal de anul ăsta, e că m-am lăsat de fumat. Pentru mulți poate să nu pară mare chestie. Ce sacrificiu e să spui într-o zi ”Stop!”, poate înțelege doar un fumător înrăit, cineva care a fumat ani întregi cel puțin un pachet pe zi. Da, e o realizare. Pentru că presupune o mare voință. Să reușești să te abții de la țigara de după masă, de la țigările și cafeaua nelipsite în timpul orelor de muncă la PC, târziu în noapte, de cafeaua și țigările cu prietenii, de la țigara ”de nervi” pe care o fumezi ca să nu îi crapi capul vreunuia etc. Există câte o țigară pentru orice moment. Numai cine a trecut prin asta știe cum e. E un adevărat chin să simți mirosul de țigară amestecat cu aroma de cafea și totuși să te abții, să reușești să își controlezi impulsul de a fuma în momentul în care, în jurul tău se fumează, sau în momentele în care de obicei fumai, ca, de exemplu, când gătești și trebuie să ”păzești” cratița, fără să ai nimic altceva de făcut. E un obicei bine înrădăcinat, un tic.

De ce m-am lăsat? Păi să vedem … mă săturasem de pungi sub ochi, ma săturasem de gustul pe care îl simțeam dimineața, deși ultimul lucru pe care îl făceam înainte să merg la somn era spălatul pe dinți, mă săturasem de lipsa de culoare a tenului meu, mă săturasem de mirosul hainelor și al pielii mele … și mă săturasem de o mulțime de alte chestii care nu îmi plăceau la mine și care știam că se datorează țigărilor.

Dar am făcut-o și pe asta. Pentru cât timp? Îmi doresc să cred că, de data asta, e pentru totdeauna, dar am învățat lecția cu ”Never say never” așa că nu pot să am certitudinea. Nu e prima dată când mă las de fumat, dar, din păcate, am recidivat. Acum vreo 8 ani m-am hotărât să termin cu țigara. Nu am avut o motivație anume, ci doar am zis hai să văd dacă pot s-o fac. Și am făcut-o. Vreo 5 ani a fost ok, singura problemă care îmi dădea ceva bătăi de cap era creșterea … în kilograme :). Asta până într-o frumoasă zi de 19 august când mi-a dat viața o palmă cum nici în cele mai groaznice coșmaruri nu m-aș fi gândit că se poate întâmpla. Da, puteți să spuneți că am fost slabă și că nu am rezistat tentației. Poate am fost, dar sunt, totuși, bucuroasă că din toate relele posibile, l-am ales, oarecum, pe cel mai mic: țigara. Și așa am mai fumat vreo 3 ani 3 luni și … 6 zile :).

Ce îmi doresc? Doar ca data viitoare când îmi trage Doamna Viață următoarea palmă (că nu visez cu zâne să cred că asta a fost ultima), deci, sper ca data viitoare să fiu pregătită sufletește și să nu am nevoie de țigară sau altceva ca supapă de refulare.

1. Nu critic fumătorii, pentru că îi înțeleg, știu cum e.

2. Nu bat pe nimeni la cap să se lase de fumat. Nu e o chestie pe care o faci pentru că vor alții, ci doar dacă vrei tu. Trăiesc în casă cu un fumător (ca și în cei 5 ani de pauză), dar nu impun reguli și nu încerc să forțez. Știu că trebuie să vină de la el, iar dacă eu l-aș bate la cap am sta numai de ceartă. Apreciez însă preocuparea lui de a mă proteja de tentație (crede el că mă mai tentează încă. Lasă-l să creadă, îmi face bine ceva atenție în plus :)).

3. Nu evit fumătorii, acum că m-am lăsat de fumat. Majoritatea prietenilor mei sunt fumători și au fost prietenii mei și în cei 5 ani de nefumător, vor fi și acum.

E decizia mea și mă simt bine în pielea mea, chiar dacă am de dus o luptă grea cu frigiderul și scot limba de un cot făcând sport ca să reușesc să intru în continuare în blugii mei mărimea 38 :)).