Ce bine că ești, ce mirare că sunt!

sursa foto

 

 

      

    Nichita Stănescu 

      31 martie 1933 - 13 decembrie 1983

Balada motanului

Motan m-aș fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare și mustețe lungi,

c-un ochi verzui și-un ochi căprui.

La ora când târâs-grăpiș

zăpada nopții se adună

eu, cocoțat pe-acoperiș,

să urlu a pustiu la lună.

Și-atuncea, șapte gospodine

să dea cu bolovani în mine

și să mă-njure surd, de Domnul,

că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,

să le rânjesc urlat, scârbos:

iubesc doar locul nu stăpânii,

precum fac câinii pentr-un os.

Și iarăși șapte gospodine

să dea cu bolovani în mine,

iar eu să urlu, urlu-ntruna

atât cât n-o apune luna.

Motan m-aș fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare și mustețe lungi

c-un ochi verzui și-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă

să mă tot duc, să mă tot duc

și tinicheaua prinsă-n coadă

s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos și obosit, apoi,

cu mâțele în liturghie,

să mă adun, să mă-ncovoi

prin albiturile-n frânghie.

Ca-n fața unui șobolan

spinarea să mi-o fac colan

să scuip, să scuip și-n urmă iar

hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini

să le gonesc pe la pricini,

să-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui și-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor

la cârciuma din mahala

sorbită-n calea pumnilor

poșirca acră viu să stea.

"Hei... viață, viață ... ieși din cort

hai, pune-mi-te iar pe danț ...

te uită ... zace colo-n șanț

motanul mort, motanul mort..."

                       11 august  1955