duminică, 20 noiembrie 2016

Dor de-o carte...

Mi-e dor de-o carte!
Mi-e dor de-o carte din aia care să mă țină trează până la trei dimineața, pe care să nu mă îndur să o las din mână nici de frica ceasului, nici de teama că o să dorm pe mine la lucru, o carte pe care să o țin cu o mână, în timp ce cu cealaltă bag lingura în gură, fără să îmi pese ce e-n lingură, fără să realizez că de multe ori o duc goală la gură pentru că ochii, creierul și toată ființa mea sunt în altă parte. O carte din aia pe care să n-o las din mână nici când trebuie să mă duc la baie, o carte care să mă rupă de restul lumii și să mă doară-n bascheți că a mai fost vreun cutremur, vreun tzunami, a mai căzut vreun guvern sau iar n-am apă caldă.
De mult nu am mai găsit o astfel de carte. Am tot început zeci de cărți, la unele chiar m-am străduit din răsputeri, le-am dus până dincolo de jumătate, în speranța că poate, poate, mă prinde filmul. Nimic! Degeaba au review-uri beton, degeaba vin cu o grămadă de stele. Ultima carte cât de cât reușită am citit-o acum vreun an, cred.
Oare sunt eu prea mofturoasă, ori literatura a devenit o mare de aiureli?

4 comentarii:

  1. Uite cum văd eu decăderea literaturii. În prezent, pur şi simplu nu se mai caută arta - căci scrisul este o artă. Comercialul primează iar editurile asta fac... Şi nu-i valabil doar în acest caz, uite-te la muzică, la ce vrei tu, ba până şi la produsele din magazine - frumos ambalate, cu brizbrizuri menite să fure ochiul... însă calitate... eh multe mai vrem şi noi. ;-)

    RăspundețiȘtergere
  2. În cazul ăsta încep să mă simt mai bine, mă gândeam că e ceva în neregulă cu mine :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Astăzi am ajuns să recitim cărțile de odinioară....cele actuale nu au nimic de a face cu literatura. Totul parcă e artificial și fad. Își publică creațiile cei cu bani și relații....atât au...că talent...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, din păcate, trebuie să recunosc că număr pe degetele de la o mână autorii contemporani care au reușit să nu mă plictisească. De multe ori mă gândesc că eu nu rezonez cu modernul, dar, totusi, e mult prea multă scriere de 2 lei.
    Mulțumesc pentru vizită :)

    RăspundețiȘtergere