Carti si cititori IV

Mult timp nu am citit nimic din biblioteca tatei. Cu exceptia cartilor de aventuri. Avea cateva. Deh! Ale tineretii valuri. Baietoiul din mine isi facea simtita prezenta. Restul pareau neinteresante. Desi imi spunea adesea. “Citeste asta. O sa vezi ca o sa-ti placa”. As! Eram capoasa de mica. Preferam sa merg la biblioteaca scolii sau la vreo biblioteca din oras si sa aleg ce voiam eu. In biblioteca lui “am intrat” relativ tarziu cand incepuse sa imi fie prea lene sa merg pana la una din bibliotecile orasului. Nicuna nu era aproape. Si mai ales ma irita chestia cu termenul limita.

Intr-o zi, stergand praful am gasit o carte pe care o evitasem de fiecare data datorita titlului. Vorbea despre moarte. Mi se zbarlea parul pe ceafa numai cand ii citeam titlul. Si exact ca in copilarie, imaginatia mea, din nefericire, mult prea bogata imi juca feste. Am vrut sa o pun la loc, dar de data asta mi-am facut curaj. Doar nu era sa ma sperii de o carte, iar curiozitatea a fost mai puternica decat imaginatia bolnava. Am rasfoit-o. Nu avea dialog! Hmm! Ciudat! si interesant in acelasi timp. Am deschis-o la intamplare si am inceput sa citesc. Si n-am mai lasat-o din mana. Praful putea astepta.

Desi au trecut multi, multi ani de atunci, ani in care am citit tot ce-am vrut si ce n-am vrut, nu am mai avut ocazia decat de doua ori sa citesc o carte care sa ma impresioneze in aceeasi masura, dar din motive diferite.
Culmea, nu e una din cartile de referinta ale autorului sau ale literaturii, dar pentru mine valoreaza mai mult decat toate celelalte la un loc. E fara pret.

Am mai citit alte lucrari ale aceluiasi autor, lucrari cotate ca fiind capodopere, dar niciuna nu s-a ridicat, in opinia mea, la nivelul cartii sufletului meu.

Si am descoperit ceva. Nu-mi plac cartile cu mult dialog. Mai putin daca se poate. Chiar deloc, ar fi perfect.

sursa foto

Aceasta este cartea.  

Pentru cine e curios …

http://www.cartiok.ro/citeste/2961130/cartea-online-dostoievski-feodor-mihailovici-amintiri-din-casa-mortilor

click pe full screen si … enjoy!

Peste ani, cand m-am mutat din casa tatei s-a pus problema cartii. As fi vrut sa o iau cu mine. Dar nu puteam. Era a lui. Stiam ca daca i-as cere-o nu ar zice nu, chiar daca l-ar durea sa se desparta de “copiii lui de suflet”. Asa ca am inceput o cautare febrila. Era in librarii, dar … coperta lucioasa, hartie alba, de calitate, si, probabil, cum am patit de cateva ori, traducere de 2 lei. Nu, eu o voiam identica cu cea pe care o citisem. Cu hartia aia ordinara, care parea aproape hartie de ziar din epoca comunista. Am o … panca. Hartia exagerat de alba ma bate in ochi ca lumina soarelui. Si nu pot citi de pe hartie alba ca laptele despre evenimente care s-au petrecut acum sute de ani. Nu pot! Hartia aia veche ma introduce perfect in atmosfera si timpul locului. Ma simt bine. Ma simt acasa.

Si am gasit-o intr-un final intr-un anticariat. Dupa ce am facut atatea drumuri incat m-am imprietenit cu vanzatoarea si i-am spus ce caut. Si am cumparat-o in final. “Pe sub mana.”