Cu cativa ani in urma am cunoscut o femeie. A venit in vizita la mine in compania unui amic al meu. Era iubita lui. In acel moment m-am gandit. "S-a scos idiotul! unde o fi gasit-o?"M-a frapat frumusetea ei. Era ceva ... diferit. Strain si ciudat. In timp am ajuns sa ne cunoastem mai bine si am descoperit ca e o persoana extraordinara. Amuzanta si serioasa in acelasi timp, cultivata si inteligenta si pe parcurs am descoperit ca e un om pe care te poti baza cu adevarat. Ce mai incoace in colo, ne-am imprietenit. Nu era din oras. Venea de departe. Lucra la o firma. Mult sub nivelul ei, as zice eu, dar dupa cum merg lucrurile cu criza asta mondiala care nu se mai sfarseste... Ce vreau sa spun e ca prima data s-a imprietenit cu Mac, cainele meu. Se vedea de la o posta ca ii plac cainii. Iar Mac o adora efectiv incat uneori deveneam geloasa. Cand venea ea ... Eu parca dispaream. S-a legat o prietenie intre ei atat de stransa incat ieseau la plimbare doar ei doi, cand eu eram plecata din oras sau intarziam il lasam la ea acasa fara probleme, stiind ca nu imi va simti prea tare lipsa.
La un moment dat ea si iubitul ei (amicul meu) s-au despartit. Eterna poveste: alta femeie. De, barbatii se plictisesc repede :). Si a ramas singura. Singura intr-o casa straina, intr-un oras strain ... Singura. La un moment dat, dorind sa ii fac o surpriza si sa rup oarecum singuratatea din jurul ei m-am gandit sa ii fac o surpriza, sa ii ofer un catel. Numai al ei. Pe care sa nu il vada doar cand merge in vizita la prieteni sau cand prietenii sunt plecati si nu pot lua cainele cu ei. M-am dus la ea acasa cu un ghem de bana intr-o cutie frumos ambalata. (am pus capacul la cutie inainte de a suna la usa. ca sa nu creada cineva ca sunt inconstienta. Inconstienta am fost ca m-am dus). I-am spus: "pentru tine". S-a uitat la mine zambind cu oarecare reticenta si cu privirea mirata. Cand a deschis cutia si l-a vazut, i s-au luminat ochii si am vazut un zambet laaaarg. Dupa care l-a luat in brate usor, cu grija, ca si cum ar fi tinut in maini cel mai pretios lucru de pe pamant, l-a sarutat si a inceput subit sa planga. Priveam buimacita nestiind ce sa inteleg. Dupa stralucirea din ochi si zambetul acela extraordinar de mai devreme ... acum lacrimi. Il tinea lipit de gatul ei si isi ingropase fata in acel ghem de blana soptind ceva printre lacrimi si suspine, ceva ce eu nu intelegeam. Parca ar fi vorbit numai pentru el. Dupa un timp s-a mai calmat, desi continua sa planga. Mi-a multumit din suflet, dar mi-a spus ca nu poate accepta. Inca un soc pentru mine! Parea ca mi-am ales prost ziua. Citind, cred, pe fata mea stupefactia mi-a explicat ca, desi e poate cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodata, nu este in situatia de a putea asigura un camin stabil acelui pui. E singura intr-un loc strain, nu are stabilitate financiara, nu stie cand va fi nevoita sa plece si nici unde va pleca si nu are certitudinea ca il va putea lua cu ea. Mi-a spus: "Ce fac? il scot in strada si il las la mila Domnului? sau il duc intr-un pet-shop? nu ma lasa inima. Un caine e ca un copil. Trebuie sa il ingrijesti, sa ii oferi stabilitate. Stabilitate pe care eu nu o am." Am plecat dezamagita si chiar nu intelegem. Nu mi-am putut scoate din cap povestea toata ziua. Dupa ce a trecut socul de moment am inceput sa rationez. Am incercat sa ma pun in locul ei, desi era dificil cocotata pe canapeaua confortabila din casa mea, fara grija zilei de maine, fara teama ca o sa imi pierd jobul si chiar daca l-as pierde as avea suportul familiei si al prietenilor. Am inceput sa inteleg ca eu nu am constientizat responsabilitatea cresterii lui Mac pentru ca nu am simtit nesiguranta zilei de maine, teama si nici singuratatea, lipsa de ajutor. Gresisem. Doamne, cat de tare gresisem.
Am invatat ca a fi responsabil inseamna si a te gandi cum ii influenteaza pe cei dragi faptele si deciziile tale.
Si ... a avut dreptate. contractul de munca nu i-a fost reinnoit.
Life sucks!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu