Imi amintesc de o faza haioasa referitoare la citit. Dupa Revolutia din ’89 incepusera sa apara pe la TV tot felul de duduite , una si una, modele rasarite ca ciupercile dupa ploaie. Si ma amuzam copios vazand cum incearca sa-si demonstreze calitatile intelectuale. Era o emisiune noaptea pe la Antena cu Mircea Badea si Oreste. Nu mai stiu cum se numea. A trecut o viata de atunci. Cert e ca intr-o noapte aveau ca invitata un astfel de specimen, inca eleva, in ultimul am de liceu, care mi-a atras atentia prin figura si gesturile studiate. Prin vocea extrem de afectata. Asa ca … m-am instalat confortabil in fata tv-ului. Eram curioasa. Curiozitatea aia bolnava, cand, desi stii ca nu e bine si ca e o pierdere de timp, nu te poti abtine. Si m-am uitat la ea cum s-a “afectat” si studiat” vreo ora pana au intrebat-o baietii ce-i place sa citeasca. Si a sosit raspunsul scurt:”Eliade”. Wow! - mi-am zis “uite aici ce comoara ascunsa zace.” Si invevitabil intrebarea:“Ce ai citit de Eliade?”. Eram cu urechile palnie si ochii lipiti de ecran. Raspunsul m-a dat pe spate. “Noaptea de Sanziene” si “La Tiganci”. Adica exact ce se studia la vremea respectiva in manualul de clasa a XII-a despre Eliade. Nici macar “Maitreyi”!!! La vremea respectiva, cand ziceai Eliade, faceai impresie. Era epoca redescoperirii autorilor cenzurati. Dar poti sa spui ca iti place Eliade dupa ce ai citit 2 nuvele?
SORRY,
NO COPY.
Multumesc pentru vizita pe blogul meu si pentru aprecieri. Citindu-ti blogul imi dau seama cate avem in comun :)... Imi place rosul, imi plac macii, imi place Dostoievski si n-am citit Sogunul, iar de Coelho am citit tot o singura carte, imi place ploaia si noapte. Si pe masura ce citesc mai descopar...
RăspundețiȘtergere