“ Daca numarul operelor mele este relativ restrans, este pentru ca nu am vrut sa dau decat ce-i mai bun din mine insumi.”

 

La primul “googalit”dupa miezul noptii am descoperit cu incantare ca Google are un logo special care ne reaminteste ca astazi, 19 august 2011, se implinesc 130 de de ani de la nasterea lui George Enescu. Mi se pare o idee laudabila sa le mai amintesti romanilor de oameni de care ar trebui sa isi aminteasca mai des sau pe care ar trebui sa ii cunoasca. Daca si numai din curiozitatea de a vedea “cine-i ala din poza?” utilizatorii trec cu mouse-ul pe deasupra logo-ului, si tot e bine. E mai mult decat nimic.

sursa foto

Imi amintesc de o intamplare petrecuta cu cativa ani in urma intr-un aeroport, cand asteptand o legatura am intrat in vorba cu un domn care astepta ca si mine, dar o alta cursa. Era norvegian, din tara lui Grieg, cand i-am spus ca sunt romanca a exclamat: "O! Enesco!" Am ramas fara cuvinte. M-as fi asteptat la orice, dar nu la Enescu. Un norvegian, intr-un aeroport, auzise de Enescu. Am fost impresionata. L-am intrebat cum se face ca a auzit de Enescu. A zambit si mi-a spus ca l-a studiat si i-a placut, ca   fusese in Romania cu ani in urma doar ca sa vada Muzeul George Enescu si chiar sustinuse concerte cu muzica lui Enescu ... era dirijor. 

Chiar daca era de specialitate si se presupune ca a trebuit sa studieze opera compozitorului nostru, mi-a lasat impresia ca ii placea cu adevarat, vorbea cu o pasiune pe care rar am intalnit-o in exprimarea cuiva. Am primit o excelenta lectie gratuita despre Istoria Muzicii intr-un aeroport si a fost una din mult prea putinele dati cand nu mi-a fost rusine ca sunt romanca.

George Enescu nu poate fi catalogat ca apartinand unui stil sa unei scoli. El  a fost un caracter individualist, iar compozitiile sale nu au o samnatura comuna. El este considerat a fi fondatorul primei miscari muzicale nationale dupa crearea Romaniei.

“Enescu ramane pentru mine exemplul rar al unei personalitati absolut complete ca muzician, artist, pentru ca facea totul, stia totul. Vorbea mai multe limbi, era extrem de cultivat, era foarte frumos, interpreta admirabil la vioara, si deja intr-o maneira care il distingea de alti mari virtuosi, in sensul ca, si vorbesc eu insumi in calitate de vechi violonist, sonoritatea sa era unica.”(Manuel Rosenthal, sef de orchestra, compozitor).

Enescu nu a fost numai compozitor si dirijor dar si un mare violonist, concertand in multe tari si fiind profesorul unor nume astazi consacrate, ca Arthur Grumiaux, Irvy Gitlis, Ida Haendel, Christian Ferras, dar dintre toti, numele lui Yehudi Menuhin este cel mai legat de numele lui George Enescu.

Iata ce a scris pianistul si compozitorul francez Maurice Dumesnil (care l-a insotit pe Enescu in diferite ocazii) intr-un articol pentru “The Etude Music Magazine”, articol publicat in Philadelphia in februarie 1937, despre intalnirea lui Enescu cu Menuhin la Paris in 1927:

“Intr-o dupa-amiaza de ianuarie, 1927, Enescu a sustinut un recital la Salle Gaveau in Paris. […] obisnuita multime de prieteni si admiratori il inconjurau in culise. Un baiat cu parul castaniu isi face drum spre el, ii strange mana si ii spune simplu:

- Vreau sa va intalnesc.

Enescu, instinctiv a simtit o personalitate si i-a fixat baiatului o intalnire pentru a doua zi de dimineata.

Menuhin, caci el era, a mers la apartamentul  din strada Clichy cu vioara. Enescu tocmai terminase o repetitie cu Gerard Hekking, violonistul.

- Vreau sa studiez cu dvs, i-a spus baiatul.

- In regula, vrei sa canti ceva pentru mine?

Cand Menuhin a cantat, Enescu si Hekking s-au uitat unul la altul cu uluiala iar cel dintai l-a acceptat imediat ca discipol.”

Nu sunt nici muzician si nici cu alt talent artistic nu m-a inzestrat natura, dar am ajuns cu timpul sa ascult cu placere muzica clasica. Si totul datorita prietenei mele O. De la ea am citit si prima carte despre viata lui George Enescu, iar acum, dupa multi ani, am ajuns sa am aproape toata opera lui. Lucrarile sale au o sensibilitate aparte si nu ma refer numai la partiturile cunoscute, Rapsodia Romana, Balada, Poema Romana sau Ciocarlia ci si la Sonatele pentru Violoncel sau Simfonia a 2ª, suitele care sunt printre preferatele mele, ma fac sa vibrez, asa cum spunea George Enescu:

“Perfectiunea, care este pasiunea atator oameni, nu ma intereseaza. Ceea ce conteaza in arta este sa vibrezi tu insuti si sa ii faci pe ceilalti sa vibreze.