marți, 19 iulie 2011

* I - Stropi de ploaie sarata. Premoniții.

E inca intuneric. Si ploua. O ploaie marunta si deasa ca in zilele tarzii de toamna. Si nici macar nu s-a terminat vara. E pe sfarsite, dar inca nu s-a terminat. Deschid geamul si miros ploaia. Dintotdeauna mi-a placut cum miroase ploaia, cum miroase pamantul ud de ploaie si iarba. Desi e sfarsit de vara, iarba inca miroase. Si miroase bine. O rafala de vant imi biciuie fata. E atata liniste si tristete in intunericul de afara. Imi lipesc fruntea de geamul aburit si zambesc trist. Cate nopti am petrecut aici, cu fruntea lipita de acelasi geam asteptandu-te sa vii. Sa vii acasa. Si de cate ori nu am tresarit la auzul fiecarei masini care oprea in fata blocului, crezand ca esti tu. Dar tu nu erai. Acum nu te mai astept si, de fapt, sper nici sa nu vii. Mi-ar fi mai usor. Ma intorc sa ma mai uit o data la casa in care am fost atat de fericita si atat de nefericita. Suna straniu. Cum poti fi atat de fericit si nefericit in acelasi loc? In hol, valizele mele asteapta mohorate langa usa. Un morman negru si intepenit. De ce oare le-oi fi cumparat negre? Mie imi place rosul. Pana si ele par sa aiba aceeasi stare ca a mea. Casa pare pustie. Doar podeaua e plina de cutii mari, pe care am lipit cate o eticheta ca sa stii ce contine fiecare, cutii mari … si grele. Sincer, nu stiu cum o sa te descurci cu ele. Gresia suna sub picioarele mele ca un clopot prevestitor de rele. Trist si rar. E atata liniste, dar imi tiuie urechile ca atunci cand, mergand pe un camp, treci pe sub firele de inalta tensiune, constant si iritant. Mai bine ma intorc in bucatarie si mai fumez o tigara, poate timpul trece mai repede pana la ora cand trebuie sa chem un taxi, un taxi care ma va duce departe de aici. Si pentru totdeauna.
Nu ti-am spus ca plec azi pentru ca nu vreau sa plang si nici nu vreau sa te aud spunandu-mi sa raman. E imposibil. Si nici nu vreau sa vii cu mine, sa te vad, din nou, pe peron uitandu-te la mine cu ochii pe care am inceput sa-i cunosc atat de bine si in care, de fiecare data, vad regrete. Si suferinta. Stiu ca ma iubesti in felul tau, dar nu mai pot accepta jumatati sau sferturi de masura. Nu mai pot si nici nu mai vreau. Ti-am spus ca de data asta va fi altfel. Ceea ce nu ti-am spus … e ce inseamna acest altfel. Alaltaieri te-am vazut pentru ultima oara. M-am stapinit cu greu sa nu iti sar in brate si sa izbucnesc in plans stiind ca te vad si te ating pentru ultima oara. Da, pentru ca a fost ultima oara. De data asta nu vor mai exista telefoane, nici sms-uri, si nici nu vei mai stii unde sunt ca sa poti veni dupa mine. Nu va mai fi nimic.
Afara incepe sa se lumineze usor. Totul pare si mai trist. Hmm! Ciudat! De fiecare data cand am inchis un capitol din viata mea, a plouat. Marunt si mohorat. Ca acum. Ce straniu! E ca si cum cerul ar simti exact ceea ce simt eu.
Stau in prag cu cheile deja in broasca, dar nu reusec sa ma urnesc. Picioarele imi sunt de plumb, iar ochii se agata disperati de tot ce a fost viata mea pana ieri. Fiecare ungher imi spune o poveste si fiecare obiect declanseaza un suvoi de amintiri carora nu le pot pune capat si toate au un punct comun. Tu. Tu esti in fiecare colt si-n fiecare lucru. Esti chiar si in scrisoarea pe care ti-am lasat-o, in care imi iau ramas bun.
Cobor scarile asa cum nu am facut-o niciodata. Cu greutate. Si constienta ca nu le voi mai urca niciodata. Nici pe astea si nici pe altele care sa ma duca la tine. Cheile cad in cutia postala cu un zgomot sec, ca o usa grea de metal trantita cu putere. Un zgomot de final.
Inchid porteira si ma pravalesc sfarsita pe bancheta din spate a taxiului. Mi-am pus ochelari de soare la 6 dimineata. E stupid, stiu, dar nu as suporta ca cineva sa-mi vada ochii sau sa privesc in ochi pe cineva. Simt ca mi-ar iesi inima prin ochi. Privesc pentru ultima oara in sus. Casa pare pustie cu storurile lasate. Si asa e. Pustie. Dar inca te mai simt acolo.
Inchid ochii la adapostul ochelarilor pentru ca nu vreau sa vad. Nu vreau sa-mi amintesc. Nu vreau sa iau cu mine nici o alta imagine pentru ca doare. Doamne, cat de tare doare.
Adio, iubitul meu. Esti liber. Esti liber sa-ti iei sansa la fericirea pe care ti-ai dorit-o.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu