"To Our Gallant and Worthy Foe"

Am un obicei prost. Ca multe altele, de altfel. Daca citesc o carte, nu prea am curaj sa vad filmul realizat dupa cartea respectiva pentru ca de multe ori am fost dezamagita. Stiu ca un film artistic nu poate reda in totalitate actiunea unei carti, dar, cel putin, ar putea reda o parte si sa redea fapte reale daca tot e inspirat din carte si se specifica acest lucru. Asta e parerea mea. Am intalnit persoane care gasesc normal ca scenariul filmului sa fie aproape complet diferit de subiectul cartii pentru ca … “de aia-i film”. Eu nu vad logica afirmatiilor de genul: “avand la baza romanul X al autorului Y, cand singura legatura cu cartea e numele personajelor. Asa cum nu vad rostul romantizarii unor scenarii cand de fapt cartea nu are nimic romantic. Flimele fara ceva pupaturi nu vand? Trebuie sa coloram cenusiul? Sa cream iluzii? Sa dam sperante, astfel incat cinefilul sa plece bine dispus din sala de cinematograf?

Dar am, cred eu, si un obicei bun. Daca vad un film care imi stimuleaza curiozitatea, care ma impresioneaza prin ceva anume, ceva cat de mic, incep sa caut informatii despre actiunea prezentata, date, oameni, fapte. E adevarat ca in principal ma intereseaza daca are un sambure de adevar, cat e adevar si cat fictiune. Zic eu ca e un obicei bun pentru ca ma ajuta oarecum sa imi largesc orizonturile, ma scoate din bezna necunoasterii. Invat. Asa am ajuns sa citesc tot ce am putut gasi despre Escadrila Lafayette, Manfred von Richthofen si al sau Circ Zburator, despre Schindler si situatia evreilor, despre Batalia de la Guadalcanal, Razboiul din Coreea, Perl Harbor etc.

Istoria razboaielor mondiale nu a fost niciodata una din favoritele mele, de fapt istoria niciunui razboi. Mult timp nu am citit carti si nu am vazut filme despre razboi. Cred ca am avut nevoie de  mult timp ca sa accept moartea ca facand parte din viata, ca pe ceva natural si ca oamenii mor, desi nu ar trebui, desi nu au vreo vina si ca binele nu triumfa ca in povesti. Cred ca am avut nevoie sa cresc intr-o maneira diferita de ceilalti, ceva mai lent, pana sa descopar ca in scrierile si filmele despre razboi nu se vorbeste numai de moarte si sa incep sa citesc printre randuri. 

Am vazut un film anul acesta caruia i-am dat tarcoale mult timp si nu ma hotaram daca sa il vad sau nu. Filmul nu mai e de actualitate, a fost lansat in 2008, dar eu nu eram hotarata. Era un film despre razboi, Primul Razboi Mondial, dar avea ca personaj principal unul din “baietii rai”, un german … si ideile mele preconcepute au iesit din nou la lumina. Filmul se numeste “The Red Baron”. Nici macar nu am citit recenzia filmului inainte. Am citit cele cateva randuri seci scrise pe site-ul de filme online. L-am adaugat la lista de  filme "de vazut" pentru ca era un film despre razboi si … cu piloti. Cine nu iubeste pilotii? Cine nu iubeste sentimentul acela unic, ca aproape pare imposibil, pe care il ai cand zbori.

Si in sfarsit, dupa aproape doi ani de stat acolo pe lista, m-am hotarat sa il vad. M-a frapat tineretea actorului principal. “Hmm!” ma gandeam in nestiinta mea, “unul mai matur nu au gasit?” Parea adolescent. (ca sa aflu mai apoi ca  personajul pe care il interpreta a murit la 26 de ani). Lasand la o parte latura romantico-dramatica a filmului, m-au captivat multe scene, altele mi s-au parut de-a dreptul neverosimile, pura fictiune si romantism idiot, dar ce m-a atras cel mai mult a fost coloana sonora care se imbina perfect, in opinia mea, cu scenele derulate simultan. Am adorat coloana sonora sau poate imbinarea, pe care eu o gaseam perfecta, dintre actiune si muzica. Dupa ce am vazut filmul am procurat coloana sonora a filmului (Stefan Hansen & Dirk Reichardt), dar … surpriza! Nu mai avea acelasi efect, iar partiturile pareau destul de asemanatoare ascultate, asa, una dupa alta. 

Am aflat cu surprindere ca era o productie germana, desi vorbit integral in engleza, si nu American cum eu credeam (bineinteles ca nu am dat atentie partii de inceput in care sunt prezentati actorii si regizorul) Asa l-am descoperit pe Manfred von Richthofen, supranumit Baronul cel Rosu. In cautarile mele febrile de informatii despre Richthofen am gasit jurnalul baronului, tradus in engleza de catre J. Ellis Barker si publicat in 1918 pe care, clar, m-am apucat sa-l citesc incepand … cu prefata pe care mai toata lumea o ocoleste, prefata scrisa de Charles Grey, vazut ca cel mai proeminente pionier al jurnalismului aeronautic britanic.  Asa ca, mi-am spus, el britanic, Richthofen neamt … sa vedem similitudini si diferente. Si am avut placerea sa savurez o prefata interesanta inca de la primele randuri.

"The chief reason why I particularly want to survive the finish is that I'm so keen on comparing notes with our opposite members in the German Navy." That is the answer to those who ask, as an important official gentleman asked recently, why this English translation of Rittmeister von Richthofen's book should be published.

It gives our flying people an opportunity of comparing notes with one of Germany’s star-turn fighting pilots, just as that excellent book by "Contact" gives the Germans the chance of gathering the atmosphere of the Royal Flying Corps as it was in 1916 and 1917.

"The Red Battle-Flyer" has evidently been carefully censored by the German authorities. Also it has possibly been touched up here and there for propagandist purposes. Consequently, although the narrative as it stands is extraordinarily interesting, the book as a whole is still more interesting on account of what one reads between the lines, and of what one can deduce from the general outlook of the writer.” (Charles Gray, Preface - The Red Battle Flyer by Manfred von Richthofen)

Am descoperit cu incantare ca una din scenele pe care o consideram pura fictiune, avea un sambure de adevar. Scena in care in urma unei confruntari aeriene Richthofen isi doboara cel mai faimos adversar, iar in ziua inmormantarii impreuna cu un grup de piloti germani, care participasera la atac, zboara pe deasupra cimitirului ingrozind lumea doar pentru … a aduce un omagiu, o coroana de flori … mi s-a parut …SF. Si totusi …

“It is one of the accepted facts of the war that the German aviators have displayed greater chivalry than any other branch of the German services. It was a common occurrence for their pilots to fly over our lines in the course of their business, and, by way of variety from that business, to drop packets containing letters from captured British aviators, or the personal belongings of the dead. One gathers that these acts of courtesy have become less frequent of late, owing to the intensification of aerial warfare, but it seems that captured and killed aviators still receive the full courtesies of war from the German aviators, whatever may be the fate of prisoners in other hands afterwards.” (Charles Gray, Preface - The Red Battle Flyer by Manfred von Richthofen)

Cu siguranta, realizatorii filmului l-au idealizat pe Richtofen, si au romantat, pe alocuri, in mod exagerat filmul, atribuindu-i fapte si insusiri care nu-i aprtineau, prezentandu-l, de exemplu, ca un pacifist care isi instruia oamenii sa tinteasca avionul si nu pilotul, cand, de fapt, in realitate era contrariu. Dar gasesc ca e oarecum normal, e eroul lor. Cine arata laturile negative ale eroilor?

 Insa privind in ansamblu, grupul si nu omul, daca pilotii germani duceau scrisori de la prizonieri si obiecte ale decedatilor in spatele liniilor aliate, de ce nu ar fi dus si flori?

“Such a story relates how that very gallant gentleman. Major Lanoe Hawker, one of the best loved and admired of the R.F.C.'s many gallant fighting leaders, fell. It would seem that Major Hawker's machine was outclassed rather than that he was beaten by superior skill. One is glad to find that von

Richthofen pays a tribute to the bravery and ability of his enemy, and it is perhaps some slight consolation to those of us who knew Lanoe Hawker to think that he fell a victim to the Germans' best man and not to a chance shot from an unworthy foe.” .” (Charles Gray, Preface - The Red Battle Flyer by Manfred von Richthofen)

Ceea ce nu am simtit citind jurnalul lui Richtofen e emotia si framantarile personajului din film. Pare totul rece si calculat. Ca un manual de instructiuni, ca o masina. Dar cred ca trebuie luata in considerare intentia lui de a renunta la carte, care se pare ca ii fusese impusa ca propaganda de razboi, deoarece, asa cum el insusi afirma, era prea “aroganta”, iar el nu mai era aceeasi persoana. Din pacate nu a mai apucat sa o faca, cartea fiind publicata postum. As fi fost curioasa ce ar fi schimbat.

Am avut si neplacerea, dupa ce am terminat de citit cartea, sa descopar ca Charles Grey, autorul prefatei si pionierul jurnalismului aeronautic englez a fost un simpatizant al fascismului si un sustinator al lui Hitler, lucru care m-a facut sa ma indoiesc oarecum de obiectivitatea sa. Dar tinand cont de faptul ca primele manifestari ale fascismului au aparut in preajma Primului Razboi Mondial si ca s-a manifestat cu preponderenta in Italia, iar Partidul Nazist al lui Hitler s-a format in 1919, tot ce sper este ca pana la momentul scrierii prefatei pentru “The Red Battle Flyer”, care a aparut in 1918, Charles Grey sa nu fi avut afinitati care sa ii influenteze comentariile.

Oricum, m-am bucurat sa descopar ca informatiile prezentate de germani sunt destul de asemanatoare cu cele prezentate de Aliati si ca filmul, cu unele exceptii, urmeaza indeaproape realitatea. Exceptand episodul romantios care nu are baze reale, dar fara de care filmul … n-ar avea staif, unele mici erori tehnice, precum si unele scene in care realizatorii incearca sa-l cosmetizeze prea tare pe eroul principal, am ramas cu o impresie buna. 

Deasemenea, am ramas surprinsa sa descopar ca escadrilele aliatilor i-au organizat inmormantarea cu onoruri militare celui care era responsabil de moartea multora dintre pilotii lor, iar pe una dintre coroane era scris: 

"To Our Gallant and Worthy Foe".