duminică, 24 iulie 2011

Soare si culoare I. Lisabona, Portugalia

Si daca tot vorbeam despre vacante…
Anul acesta am ales ca destinatie de vacanta un loc ce impaca si capra, cu loc in care nu a mai fost, nevoie de relaxare, plaja, soare, confort si … timp pierdut, dar si varza mea cu setea de a vedea ceva, de a lua cu mine cativa stropi de culoare si frumos la intoarcerea in cenusiul de zi cu zi. 
Asa ca am ales Lisabona. Ceea ce m-a frapat in Lisabona a fost culoarea, multimea spatiilor verzi, copacilor si florilor intr-o multitudine de specii si culori. E un oras al contrastelor, o imbinare intre vechi si nou, dar o combinatie armonioasa, plin de viata si de culori calde. Un loc unde mi-ar placea sa traiesc, unde, din punctul meu de vedere, nu ai timp sa dormi pentru ca sunt atatea de vazut, iar timpul este intotdeauna mult prea scurt, e o tara care respira cultura, arta si frumos prin toti porii, unde fiecare minut pierdut pare o crima.
Inainte de a merge acolo nu stiam prea multe despre tara pe care urma sa o vizitez decat ca a dat lumii cei mai buni navigatori, ca i se datoreaza multe descoperiri si care a avut o multime de colonii. Cred ca toti am auzit de Vasco da Gama, Bartolomeo Diaz si Capul Bunei Sperante. Ceea ce am fost surprinsa sa descopar (spre rusinea mea) este ca Fernando Magellan (pe care eu il credeam spaniol), a fost de fapt portughez, pe numele sau Fernão Magalhães si doar a activat in slujba Spaniei. Mai auzisem de Eusebio si Figo (care am aflat ca inseamna smochina) si … mai nimic altceva.
Limba portugheza suna oarecum ciudat la prima … auditie live. Nu are melodicitate, ca engleza de exemplu, suna dur, ca si cum ai freca doua pietre una de alta, dar aceasta duritate are un farmec aparte. E plina de consoane si vocale nazalizate, dar daca ti se vorbeste destul de rar sunt multe cuvinte pe care le intelegi. Daca ai ceva cunostiinte de franceza si spaniola poti sa intelegi binisor limba. E destul de diferita ca pronuntie, si nu numai ca pronuntie, de portugheza vorbita in Brazilia, care suna ceva mai melodios, dar eu am preferat originalul. Are mai multa personalitate. 
Am avut norocul sa cunosc localnici care mi-au aratat adevarata frumusete a acestei tari si nu doar ce apare pe site-urile de turism. Este adevarat ca poporul portughez stie sa isi puna in valoare mostenirea istorica si culturala, sa o promoveze, stie sa atraga, sa incante si sa multumeasca.
Am aflat cu tristete ca o tara care candva a fost cea mai mare putere martima si coloniala a lumii a ramas astazi fara flota. E cu adevarat bizar pentru o tara scaldata pe toata lungimea vestica de Atlantic, iar in sud de Mediterana, sa nu poata valorifica la maxim aceasta nemaipomenita oportunitate.
Tot cu tristete am descoperit ca padurile lipesc datorita deselor incendii, dar si defrisarilor necontrolate. Din cele explicate de ghidul meu ad-hoc, incendiile au devenit o adevarata industrie in aceasta tara. Padurile sunt in general alcatuite din pini si … eucalipti!!! Am fost socata de aceasta descoperire. In nestiinta mea credeam ca eucaliptii cresc prin Australia nu in Europa. Apoi am aflat ca eucaliptii au fost plantati deoarece cresc mai repede si ard mai greu. Dureros este ca la umbra eucaliptilor nu creste aproape nimic. Localnicul care mi-a servit de ghid, mi-a spus ca in tineretea lui, adica cu vreo 20-30 de ani in urma totul era acoperit de paduri, vegetatie locala si nu eucalipti, dar acum doar in partea centrala si nordica se mai gasesc adevaratele paduri. In orice caz tristetea din afara oraselor e compensata de pitorescul zonelor locuite. Localitatile sunt destul de dipersate, parca ar dori intimitate. Nu o sa intalnesti ca la noi sate la rand pe marginea soselei, iesi dintr-unul, intri in altul. Chiar in interiorul aceluiasi oras am fost surprinsa sa descopar ca s-au creat adevarate insulite locuite, care desi apartin aceluias oras sunt despartite de kilometri buni de strada marginita doar de terenuri nelocuite.
Am fost fermecata de aerul traditional al restaurantelor mici, majoritatea afaceri de familie, dupa cum mi s-a explicat, care se integrau perfect in ambientul local, de savoarea mancarii, coloritul extraordinar, curatenia si starea de pace, de stradutele inguste marginite de ziduri groase de piatra, unde ai senzatia ca nu locuieste nimeni, de cladirile albe si albastrul mozaicurilor care pare rupt din cer, de pavajul trotuarelor care te duce cu gandul la un joc de puzzle.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu